Duh de porumbel alb suparat pe pacea ce-o reprezinta
Azvarle din aripile inegrite de repetatele iesiri din valvatai de Iad
Erupte pe pamantul saturat de sange si carne de eroi sau lasi
proaspat incoronati de sora noastra moarta prima,
Direct moarta fara a fi apucat sa se nasca moarta macar.
S-aude un tunet... un zgomot de tun... asa e sarbatorita pacea...
Pace de puf fulguita cu graunte de praf inflamabil...
Si-alaturi natura se joaca cu focul... natura umana.
Simplu sa fie pace... se cere foarte putin, sau nimic.
Dar nu e usor caci n-o poate omul... nu-i sta in fire.
Ajunge-n razboi incercand a face pace.
Ite de raca se-noada cu aripi de porumbel.
Si fulgii, si puful si pene ce-i cad in cenusa si praf rasculat se preschimba.
Si plansu-i roua de moarte se face, scaldata in sange.
Duh de porumbel alb suspina a lehamite cand se vede
Prins iarasi in plasa de sarma ghimpata cu venin ascutit.
Dar astazi omul nu-i da drumul, ci strange mai tare, mai tare...
Si duh de porumbel alb suparat pe pacea ce-o reprezenta
Nu poate-ntelege ca prin disparitia pacii ce-o reprezenta si-a gasit pacea.
Mai face un tur de vazduh infinit, si se-arunca-ntr-un bol cu capcana.
Si sta vesnic in pace... si ce pace...

Iasi 01.09.2004