Doamne ! De mie îmi dai,
Un colț de pâine,
Rupe din el dă și la flămânzi,
Numai eu nu voi să fiu sătulă,
Să privesc în jur să plâng pentru :
Ochi stinși adânciți în orbite,
Așezați în obraji, de foame supți
Și guri fără grai știrbite.


Doamne ! De mie îmi dai,
Un colț de pâine,
Rupe din el mii de fărâme
Dă și la păsări flămânde,
Căci fără al lor vesel concert,
Cum tristețea ne-o mângâiem. ?


Și de îți mai rămâne Doamne,
Din colțul meu de pâine
Hrănește și animalele flămânde,
Ce se clatină pe picioare,
Cu burțile supte și bătute de vânt.
Și pentru toate, iertător dăruitor
Doamne ! Îți multumesc,
Că pentru toți exiști.

18 –06 -2004