‘La Anca Bena, care aștepta primăvara citind, seara, in camera ei, din Brezoianu 7, in clipa nefastă a cutremurului, sentimentul și emotia se echilibrează exact cu bucuria de a scrie ‘
IRINA GRIGORESCU-PANA



Semințele clipei
‘lipite de pământ
prind rădăcini’
Copacul vieții
‘mi-a bătut in geam.
Am spart obstacolul transparent
care-mi impiedica mâna sa intâlnească
degetele lungi ce mă căutau”

Frunze cu “ fluturi de gânduri”
pe nervuri
șoptesc :
‘Mergem spre tărâmul
unde chiar Liniștea tace.
Te voi smulge
gurilor care se agită
și-ți
urlă in urechi,
te voi smulge
râsetelor nebunilor
și plânsetelor celor ințelepți,
te voi smulge
urletelor de sirena,
………………………..
și te voi duce
in brațele Liniștii
ca să te sărute
pe amândoi obrajii. ‘

Lacrimile ploii
spală
‘ferestrele sufletului ’.
Ele trezesc pe inserat
pământul.
Un junghi de teamă
săgetează ochii puri ai căprioarei.

O punte de raze
s-a desprins
din soare.
Lumea suspinelor ramâne-n
valea nemiloasă a durerilor
Ascultați, ecoul obosit
‘in ascunziș de gând ‘ :


'o sa mă căutați zile in șir, alergând,’
zile in șir,
alergând,
zile in șir,
alergând.
‘dar n-o să mă găsiți nicăieri,
pentru simplu motiv ca niciodată
nu poți găsi undeva
ceea ce este pretutindeni.

Dar, cine stie, poate totuși,
asa cum se duc elefanții
in cimitirul lor ascuns
in căușul palmelor din munți
ca să-și lase acolo numai fildeșul
poate,totuși, am să las și eu
vreo fărâmă de fildeș... ‘…


vreo fărâmă de fildeș...

vreo fărâmă de fildeș…..
in urmă.









ă