ți-am servit zilnic
câte un pahar de sânge proaspăt
mustul orelor în care ne priveam, exacerbați
de sentimente, amintirile
puține la număr…
puneam câte o perlă
smulsă din același șirag
trebuia să torni dimineața dulceața
risipită pe jos
lipind zăpăcite nuiele
din care ne făceam haine
țesute la lumina
trupurilor
acum plec
pleci?
cel mai simplu este
să spun…bine, dar ce vrei,
asta nu s-a-ntâmplat niciodată…
ciocolata o mâncai singură
eu mă întorceam cu spatele
parcam ușor între gânduri
te-mpingeam din pat
cu pătura-n brațe
dintr-un salt
somnul… izbăvit în pleoape
mi-ai smuls atunci armura
ți-am smuls-o!
mi-ai rupt atunci frânturi de secunde pe creștet
ți-am rupt!
mi-ai crestat între ochi aceeași mirare
care m-a atras
în aceeași capcană timpul
de vină… de tot.