vreau
la culmea sărutului
prezentului în semilună
să mă recunoști
cometa trecutului
rătăcită între,
toate ale tale
moarte vieți.

în miez de noapte însorită,
în zi cu stele
pe cer, adunate,
reuniunea gemenilor oglinzi,
reflectându-ne zorii.

iar în capul mesei – Iubirea
bătrâna fantasmă
ideal pururea tânăr
nesfârșita poveste,
nescrisă și palidă,
sub bronzul de litere
ale versurilor
șterse de sarea lacrimilor...

să te prind cu genele de buze,
să-ți șoptesc priviri,
să ne-nțelegem doar prin ele.
să-ți rescriu destinul
în fire rebele din păru-mi,
pe palma sufletului.

să mă strângi puternic,
mai puternic ca invincibilul ‘niciodată’,
în brațe,
să iasă din mine toți demonii,
de spaimă,
să părăsească porțile depărtărilor noastre,
să se deschidă toate drumurile,
să se năruie toate barierele,
să se rupă blestemul,
ce l-am purtat
deja de-atâtea vieți,
între noi.

vreau să treacă,
prin mine,
CLIPA
în care ai fost creat,
să renaștem din ea
împreună.

aș pătrunde
pântecul trecutului
mi-aș pierde
trupul, de sânge,
mi-aș rătăci
rațiunea de simțire,
doar pentru a putea
îmbrățișa momentul,
demult pierdut,
în duala-i solitudine.

vreau ca din tine
să curgă lacrimile mele,
iar din mine,
să răsară surâsurile tale,
în noi să se unească,
viața cu moartea,
într-o deplină libertate.