afara-i toamna si-nnorat,
nici pasari nu mai sunt sa zboare,
poate doar stoluri de ciori
in cautarea iubirilor ucise
pe campurile dragostelor
ce se voiau pe veci.

in podul casei cucuvaia
in noaptea care va veni
salas isi va gasi,
companionul mortii mele
ce nu credeam ca va mai veni,
asa cum n-am crezut nici
ca tu vei pleca.

frunze de aur ma acopar deja
prin toamne viitoare,
si tu inca nu vei fi aflat
cat de mult despartirea doare,
cum inima moare in piept
cu fiecare-a ta plecare
si fiecare vers
scris
pentru tine,
iubire-atat de mare.

nici nume nu imi va ramane,
si nici urmasi in ale durerii,
doar tu, amara amintire,
umbra subtila vremii
cand ne iubeam si nu credeam
ca ne vom desparti vreodata.