1.

într-o duminică dimineața va fi târziu
vor arde în flăcări de ger pendulele
secundele se vor topi ca niște fulgi de nea
aproape necălcați în picioare niciodată sau poate
îmi vei planta inima într-un pian dându-i viață
lovind clapele cu suferință de mamă îndrăgostită

taci! strig
pasului oprindu-i plecarea cu talpa
liniștea vibrează și lunecarea degetelor doare
o clipă
unghiile par ochii unei căprioare hăituite
de colții flămândei avalanșe

2.

în fiecare duminică de frica zăpezilor
de altă dată
mă urc într-o partitură cu frunzele despletite
iarna seamănă cu mătasea de porumb uscat
de verde
căruia îi tace pe boabe ciuful alb

diseară ai să mă bați:
am scăpat fluturii în dude dudele în rațe rațele
în porci iar aceștia melomani scărbiți de măcănitul
strident
au scăpat în porumb și au mâncat știuleții
și coceanul cu tot cu rădăcină

să nu dai tare te rog să nu dai tare
părul muzicii ferește de frig recoltele viitoare

3.

capelmaistru tuburilor dintre ore
tai felii de armonie corzile inimii
ca un arcuș al săgeților extraoctavice
străbătând zenonian proporțiile
pitagoreice

de atâta puritate oasele ustură
fericirea
e imposibil de suportat de unul singur
începe să se împartă: 1/2 2/4 4/8
după unități de măsură calculate
în cheia sol
precum celulele bătrânilor egipteni
conservând moartea în piramide

4.

un melc hipogeic nu pricepe ce se întâmplă
încearcă să înțeleagă lumea ascultând-o cu ochii
aude culori și forme și dâre și alei și pașii
strivindu-l
dar vai neferictul nu aude notele luminii
în care moare de dor

noaptea toate visele cresc mai repede
chiar și luna
e mai rotundă printre astre afone holbate
la mâna capelmasitrului cărând în marele
hambar
cochilii pline cu secunde de porumb
plătitoare ale vămilor

5.

nu-i așa că dacă am să mor duminică
dimineața târziu
ai să te îngropi cu mine ca și cum aș fi faraonul tău
și vom trece printre corzile pianului
alături de fluturii dudele rațele și porcii noștri albi
pe care i-am hrănit cu omătuirea inimii

nu trebuie
să îmi răspunzi știi bine că nici o icoană nu răspunde
zâmbești încurcată îmi închizi capacul peste clape
peste degete și îmi spui
hai vino la culcare e târziu și dacă mai cânți
ne bat melcii morți în caloriferul de fildeș

exact acesta este momentul în care ridic talpa
eliberându-mi piciorul plec auirea în noapte
căutând o cârciumă pustie unde pianistul e beat
și care pentru puțină apă de foc mă lasă
să îmi dezmorțesc degetele

6.

așa m-ai găsit sâmbătă dimineața fluieram
în biserică
dacă oboseam îmi refăceam forțele mâncând
din coliva de porumb pe care mi-o lăsase o babă
care a plecat făcându-și semnul crucii
scuipând în sân și bombănind

ferească dumnezeu maică ferească
dumnezeu
păcat de părinții care te-au făcut de unde
și că sunt tânăr ș-apoi nu-mi ești maică

7.

dimineața vine lume la slujbă
oameni triști resemnați cu fețele supte
ăi mai bătrâni îmbrăcați au scaune rezervate
în pronaos rămân ăi de cu hainele rupte

printre toți trece popa zdrăngănind cădelnița
rotofel și roșu bată-l norocu
are busuioc și apă sfințită îmi binecuvântează
fluturii dudele și rațele porcul nu
fiindcă el mi-a mâncat porcul

părinte dă-mi porcul înapoi că îți rup hainele
iartă-l doamne că nu știe ce face zicea tare
către lume
mie printre dinți pleacă mă afurisi-te-ar tainele

8.

există minuni!
în acea sâmbătă dimineța târziu a nins
în biserică
toți enoriașii plecau acasă ținând în brațe
câte un purceluș mic și alb și să vezi hai
dacă nu îl mâncai în aceeși zi se topea
și nu îl mai aveai
te-am luat de mână te-am dus la altar
și te-am întrebat:
de bună voie și nesilită de nimeni dacă mor
te îngropi cu mine în duminică dimineața
târziu
(cine are ceva de zis să vorbească acum
sau să tacă pe veci)