aducea din profil cu ea
invoca un tren pierdut la
fiecare extremitate
semiînchisă ca un alcov
ascundea mirarea la căpătâi
o planetă lipsită de apă
scria la nesfârșit sub ochii mei
cu globule galbene
un calm de oraș abandonat
inutile reproșuri șerpuiau reflexe
și lumi stranii în gestație
formam un număr și
aruncau spre noi lumini îndepărtate
întoarse trezeau în spate un fel de ecou
credea că a venit sfârșitul
cu ochi membranoși
semnul unui destin
nedrept

mișca tot cerul
înclinat