În abatorul de gînduri, un schimnic
Se închina la zeul potrivnic.
Cînd se dezbrăcă de sutană
Se prăbuși întîia icoană,
Apoi altarul, apoi toată zidirea,
Pe urmă locul, pe urmă amintitrea...

L-au omorît cu pietre murdare,
Transformîndu-l mai întîi în cărare,
Mai apoi într-un drum care duce,
Inevitabil, spre o răscruce.

Aici, niște oameni cu scînduri
Construiesc abatorul de gînduri.