1.

decât să scrii poezii desenează-ți ochi
să poți întrezări chipul dricului ce nu se arată
peste picioarele blestemate să meargă
nu-ți va mai trece în veci nici o roată
nu-ți vor mai plânge melcii în poală
gestându-te bale și castele seci
nu vei mai fi cel hornic ce-și trece sieși viața
nu vei mai fi agentul ce-nșiră haine reci
vânzându-se prea ieftin ca să câștige piața

2.

vine iarna m-am gândit să invit
toate statuile iluștrilor la noi acasă
am pus câte 12 scaune la o masă
și-n loc de mese largi butoaie de absint

probabil că nu va mai exista o iarnă
în care-atâtea vorbe de duh să se rostească
ne-ntrerupt
nu știu ce își spuneau eu alergam
de colo colo ca un nătâng
să aduc lemne ceai sau o cafea îi auzeam
homeric cum râd cum cântă și cum plâng

când începuse primăvara să plutească-n aer
și ei erau destul de obosiți de sine
s-au strâns în jurul meu și m-au rugat să le recit
ceva curat din suflet să poată să-nțeleagă
de ce au colindat la mine

ah muze! câte nopți am visat la clipa
în care Ei – descălțați de soclu – îmi vor da girul
însă trupului puțin îi pasă de poezie
istovit am adormit la picioarele lor
cu fruntea pe un morman de hârtie

când m-am trezit eram învelit părintește
hainele lor moi le simțeam sub bărbie
am zâmbit și am continuat să visez
că alerg prin parcuri să îi caut ignorând
râsetele acelora care nu înțeleg
ce rost are să citești statuilor poezii

3.

în fiecare noapte albă la geamul meu negru
o voce cu formă de om vine și îmi poruncește
- nu te mai certa cu nimeni dacă vrei
să-ți cumperi încă tânăr fiind haină de iarnă
cafea și alte mărunțișuri

dar eu doar scriu domnule strigoi (nu știam
dacă-i strigoi dar îmi plăcea că se încruntă)
nu pot împiedica
anotimpurile să îmbătrânescă purtând
o amărâtă de haină la gât
un colier superb cu zurgălăi

el/ea n-a zis nimic și-a adâncit mâna
în dreptul ochilor pe care nu-i vedeam
de unde-a scos o lumânare de botez arzând
prinzându-și poala hainei pe sub trup
s-a așezat la căpătâiul meu ca pentru priveghere

din cel de-al doilea ochi a scos o carte
i-am smuls-o repede (nu mă primiți la voi
în suflet – eu fur cărți!)
dar nu înțeleageam nimic pe fiecare pagină scria:
adevărul și minciuna omului una sunt
contrazicându-le îți contrazici ființa

dar cum se poate mâhni un mort domnule
strigoi strig alergând după el până rămân fără aer
el se îndepărtează fluturând necontenit un braț
într-un gest de lehamite profundă