BÃ, ROMÂNII MEI

Dinăuntru


Să înțeleg lucrurile care aparțin poporului meu este o obligație, iar acest scris îl pot considera un drept al identității mele pe care o vreau mereu legată de realitate. Pe de altă parte, îndur cu greu mândria de a fi român. Această cinste la vedere este ca o cămașă țărănească de noapte pe sub care nu mai am nimic. Și când văd că trebuie să particip la evenimentele acestui mare sat, mă află dintr-o dată o consistentă emoție. În prea tinerii mei ani, atâta provocare mi-a adus poporul românesc, încât nu mă mai interesează nimic de prin lume, iar pentru mine, lumea fără români ar fi o lume neisprăvită. Pe români am să-i laud doar atunci când ei vor impune percepției altora tocmai acele lucruri pentru care trebuie să-i iubesc acum. Până atunci rămânem mereu într-o isterică așteptare. Și nu știu prea bine ce importanță mai are așteptarea la un popor metafizic ai cărui indivizi se înțeleg tainic cu stelele, cu codrul, cu mioara și numai între ei nu se înțeleg niciodată. O singură excepție ne mai bucură regula - duioasa, de acum, hoție. Asta, probabil, pentru că în modernitate hoțiile cu rang se pot face numai în echipă. Acest popor născut din nostalgia Romei și patima slavă, amândouă domolite în râvna unui creștinism primar, îl văd azi ca un popor de cocoșați surprinzători, mereu fără complexe și mereu fără ambiții. Românilor lumina nu le cade niciodată pe cap, ci numai pe cocoașă. De asta umbra lor pe pământ ei înșiși o văd ca aparținând unor uriași. Noi suntem amanții perfecți ai conjuncturilor istorice, veșnic tentați de simulacre și autoreprezentare, amândouă ca rezolvări psihologice ale complexelor de eficiență. Se poate ca românii să aibă în esența lor sămânța timpului și de asta și-au făcut din pierderea vremii destin. Indiferent de perioada istorică, de pace sau de război, noi avem cam aceleași probleme. Nu există trecut, prezent și viitor, e doar un singur timp în care suntem secvențiali. Cu tot ce știm, cu tot ce facem, cu tot ce vedem. Este același timp în care noi ne conservăm așa cum suntem și asta mă înspăimântă grozav. Singurul context în care românii decid cu inteligență și suficientă intuiție capitalistă este votul. Astfel, tinerii votează și pleacă, maturii votează și înjură, bătrânii votează și mor. Cam asta se vede pe străzi: cozi la ambasade, oameni cu chipuri retrase din viață și multe sicrie sărace. Așa că, oameni ai noii lumi, puneți mâna pe cocoașa românilor să aveți noroc și prevedere!


Cronica Română - 28 ianuarie/2002