"In ultima instanță asta înseamnă să faci cultură: chemi prietenii, văzuți și nevăzuți și faci cu
ei castele"...
Constantin Noica

§0. Preambul



Arhitectul Popa Roman este cunoscut, mai ales, prin inventarea „Reoarhitecturii”. Această invenție este prezentată succint în §3.

În spiritul gândului frumos al lui Noica din motto (citat adesea în scrierile lui Roman Popa), s-a desfășurat evenimentul "In Memoriam - ROMAN POPA - arhitectură, pictură, teatru".

S-a dorit ca această comemorare, ce a avut loc în Casa Rudolf Steiner din București (str. Vișinilor nr. 17) în ziua de 3 ianuarie 2012, la (două/trei?) luni de la dispariția lui Popa Roman, să aducă în sufletele numerosului auditoriu - printre care mulți prieteni ai arhitectului - personalitatea complexă, gândirea și creația fecundă, extrem de diversă, a arhitectului.

§1. Desfășurarea comemorării

Aceasta a avut ca fundal expoziția diverselor lucrări create de Roman Popa (machete complexe si diferențiate imaginând principiul de concepție al Reoarhitecturii premiate în tară și străinătate; panouri vizualizând structurile Reoarhitecturii si proiecțiile lor in spațiu; tablouri si icoane realizate in diferite tehnici: acuarela, tempera, mozaic in coji de oua [inedit]; album de schițe de biserici, mânăstiri și monumente românești; serie de tablouri cu case specifice din Germania etc.).


Au vorbit:

Fiica autorului, doamna Cristina Popa - van Grootel, care a evocat momente semnificative din viața celui care i-a fost tată.


Gorun Manolescu, cel care a scris acest text și care l-a cunoscut, din păcate, numai prin prisma Reoarhitecturii (a se vedea §2.)


Doamna Alina Serbu, cric de artă care s-a referit, îndeosebi, la activitate artistică, puțin cunoscută, a celui dispărut .


Cuvântul de încheiere l-a avut Muzica, care a sunat mereu în casa arhitectului Roman Popa, stimulată și de dorința soției sale - arhitecta Ecaterina Popa. In final s-a putut deci audia recitalul membrilor familiei (Cristina, Evert si Anna van Grootel) și al prietenilor, recital - ecou al concertelor în familie a anilor trecuți....castelele domnului Noica.

§2. Cum l-am cunoscut

Arhitectul Popa Roman...L-am cunoscut în 2004. Venise la una dintre ședințele lunare ale „Grupului de Cercetări Interdisciplinare” din cadrul Academiei. Mi-a înmânat CD-ul cu cea de a doua ediție a cărții sale „Reoarhitecturii” (prima apăruse în ed. Academiei în 1991), rugându-mă să-l vizualizez. De fapt această carte descria un nou tip de arhitectură, inventată de Popa Roman (Brevet OSIM 111291/1996) și căreia îi dedicase cea mai mare parte a vieții sale. Și nu în zadar. Mărturie stau diplomele obținute de autor la diversele saloane și manifestări de „Inventică” din țară și străinătate (a se vedea §4).

Peste două zile l-am sunat entuziasmat, propunându-i să public un material de sinteză în NOEMA (al cărei redactor șef sunt) și care apare sub egida CRIFST (Comitetul Român de Istorie și Filozofie a Științei și Tehnicii de pe lângă Academia Română). Textul a apărut în VOL. III, Nr. 1, 2004 al zisei publicații, într-o rubrică specială, dedicată lui Popa Roman și „Reoarhitecturii” sale. În 2009, când ne-am reîntâlnit și mi-a oferit cea de a treia ediție a cărții sale apărută la editura „Capitel”, deși ajuns la vârsta de 90 de ani, privirea își păstra aceiași acuitate extraordinară ca și în urmă cu cinci ani.

Acum, după comemorarea dispariției dintre noi a lui Popa Roman, când scriu aceste rânduri, am în față cartea sa despre „Reoarhitectură” care mi se pare din ce în ce mai incitantă și actuală.


În același timp, mă fascinează multitudinea fațetelor personalității sale, așa cum sunt prezentate în §4, de către fiica sa, doamna Cristina Popa - van Grootel. Și mă încearcă regretul că nu am avut prilejul să le pot percepe direct în scurtele clipe când am stat cu dânsul face to face.

§3. Dar ce este, pe scurt, „Reoarhitectura”?

Ea reprezintă formații arhitecturale sui-generis, perfect realizabile, disponibile într-un alt registru, un fel de meta-arhitectură, dincolo de cotidian, mai aproape de S.F., de care rămâne la o respectabilă distanță, precum și de cyberspațiul virtual al arhitecturii digitale. Ele sunt, de fapt, diversele serii fractale bazate pe constituente numite de autor „configurații formative neorientabile”.

Aceste constituente sunt entități derivate dintr-o formă geometrică specială, care intră în categoria "monștrilor matematici", cum îi numește George Cantor. Este vorba de așa numita banda Möbius. Creată de matematicianul si astronomul german A.F.Möbius (1790-1868) în anul 1865. Figura artistică legată de acest domeniu, cea mai proeminentă, este a arhitectului și graficianului Morits C. Esher (1890 - 1972) cu ale sale xilogravuri și litografii: "Knots"(1965), "Band van Möbius I și II" (1961 și 1963), "Umplerea concentrică a spațiului"(1953), "Cub cu banda magică " (1957), ilustrând înscrierea în cub a benzii Möbius.

Cuvântul „Reoarhitectură", fericită denumire găsită de Popa Roman pentru invenția sa, adaugă la cele doua cuvinte grecești: "arho" a conduce și „techne" meșteșug, un al treilea: "rheo"-curgere, curent, flux - a curge, care, împreună, denumesc o formație de arhitectură incrementală, fluentă, crescând continuu și nelimitat spre cele trei direcții spațiale, într-o expansiune de tip cristalin, desfășurându-se firesc, dinamic, în constituția sa aglomerat-labirintică, oferind o ritmicitate organică, unitară, care poate fi realizată in funcție de dorințele și intențiile utilizatorului.


Ca mod inedit de a concepe spațiile, formele rezultate sunt capabile să incite imaginația, să o fructifice, semnificațiile acestora dezvăluindu-se progresiv.

Reoarhitectura, astfel realizată, poate deveni o adevărată sculptură spațială, la scara necesității umane, cu caracter multifuncțional și polisemantic.


Pe plan psihologic, prezența unor stimuli, a unei anumite variații, corespunde unor necesitați elementare de "nou", de activare a spiritului, a cărei nesatisfacere are consecințe profund nocive.

Lăsând la o parte amănuntele tehnice, voi spune că: „Reoarhitectura”, după părerea mea, poate crea obiecte artificiale care se încadrează perfect în realitatea postmodernă în care trăim și nu într-o realitate postmodernistă virtuală și, implicit, iluzorie. Și aceasta, deoarece ea se bazează pe forme existente în Natură. Mai mult, deși formele menționate sunt, în cadrul Naturii, de multe ori instabile, prin reoarhitectură ele capătă caracterul unei stabilități a desfășurării printr-un echilibru dinamic.

Cine are răbdarea parcurgerii cu atenție a cărții arhitectului Roman Popa, cred că va fi răsplătit, în final, de perspectiva poetică propusă de autor, atunci când acesta "vizualizează" anumite construcții reoarhitectonice viitoare. Perspectivă care este susținută însă de rigoarea arhitectului și inginerului care, utilizând, în mod pragmatic, un aparat matematic ce nu este la îndemâna oricui, demonstrează că formele propuse sunt cert posibil a fi realizate și, totodată, să prezinte și durabilitate în timp; ele oferă în plus și avantaje evidente din multiple punctele de vedere dintre care enumer doar două: o iluminare și aerisire naturale corecte și îndepărtarea sentimentului de claustrofobie provocat, nu rare ori, de locuirea construcțiilor actuale; mai mult, se sugerează chiar și utilizarea unor forme "reoarhitecturale" în decorările interioare, precum și în confecționarea unor obiecte de podoabă.

Când oare cineva din România se va încumeta să realizeze o construcție reoarhitecturală, măcar și de mici dimensiuni? Pentru că, mai devreme sau mai târziu, oricum cineva de prin alte părți va „re-descoperi” secretul, trecând la „implementare”. Și ar fi păcat.

§4. Schiță biografică a arhitectului Popa Roman prezentată de către fiica sa

Roman Popa s-a născut la 28 iunie 1919, in Măgirești-Bacău.

După studii la liceul "Ferdinand I" din Bacău, unde obține doua premii literare desfășurând și activitate de redactor al revistei liceului (a fost coleg cu Ernest Maftei și apoi prieten toată viața; l-a cunoscut în perioada aceea și pe Bacovia), intră la Facultatea de Medicină din Iași de unde este ridicat și închis trei ani pe motive politice (1941 - 1944). Urmează apoi Facultatea de Arhitectură "Ion Mincu" din București (1945 - 1952), după studii fiind repartizat și lucrând în nenumărate Institute de Proiectare unde trece prin toată gama de proiecte de urbanism și arhitectură.

În continuare este expusă o întregire a profilului arhitectului dar și artistului Popa Roman.

Participant la expoziția de grup "Scrierea", 1980.
Participant la Bienalele de Arhitectură din 1992, 1994, 1996.
Participant la Expoziția Internaționala UAR "Arhitectura în România în context european" București 1991.
Participant la cel de al 43-lea și la al 44-lea Salon Mondial Inventikă "BRUSSEL / EUREKA" 1994 si 1995, medaliat de fiecare data cu aur si mențiunea speciala a Juriului. Primește, de asemenea, Diploma "AD HONORES" a Academiei Europene a Artelor Bruxelles în 1994.
Participant la "Salonul de Inventică" 1997,1998, 2001, 2002.
Brevet de Invenție înregistrat la OSIM 1996 pentru "Structură Spațială pentru Clădiri".
Publica la Editura Academiei Romane "REOARHITECTURA", București 1991.
Manuscrise de sertar: (a) Un album de schițe, din țară și străinătate, cu deosebire biserici din Moldova si Transilvania; (b) Trei piese de teatru: NYSIA, regina Lydiei după Herodot care descrie pe primul tiran din lume – Gyges; (c) Fără titlu, descrie precaritatea artistului într-o societate Kamikaze, din lumea sinucigașilor teroriști.
Publică la Editura de "Carte Electronică" Invel - Multimedia "REOARHITECTURA - Configurații Formative Neorientabile" ediția a II a, versiune bilingvă româno-engleză (CD- Rom) 2003.
Publica in "Noema", vol. III, nr. 1, 2004, Academia Română, Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii, un material rezumativ despre REOARHITECTURÃ.
Publica la Editura Capitel "REOARHITECTURA - O Hierogamie Profana" ediția a III a, versiune bilingvă româno-engleză, 2008.