agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2899 .



Intoarcerea lui Norman Manea
presa [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [angela furtuna ]

2008-03-01  |     | 



INTOARCEREA LUI NORMAN MANEA






- După summit-ul NATO, urmează summit-ul elitelor culturii alături de Norman Manea


Un fapt incontestabil: arta și cultura românească se găsesc la o uriașă răspântie.
Copiii ieri prigoniți se întorc astăzi în triumf acasă, după ce au avut și lumea la picioarele lor. Vezi Norman Manea, Matei Vișniec, Monica Lovinescu, la Bucovina. Alții, cu întârziere, dar pentru eternitate, abia acum încep să cucerească lumea, deși au căzut victime ale totalitarismului. Vezi cazul lui Traian Chelariu, repoziționat în Panteonul geniului românesc de criticul, istoricul și scriitorul Mircea A. Diaconu
Copiii prigoniți astăzi în țară de mediocrități prăfuite și oportuniste răstoarnă ierarhii în afara țării, vezi cazul lui Cristian Mungiu, care e și cel mai răsunător. Dar sunt atâtea alte cazuri.
În tot acest timp, „gloriile” și gloriolele de carton ale culturii bolșevice se ridează și își arată goliciunea ascunsă sub pojghița ieftină de faimă pe care o crezuseră posibilă și dincolo de moarte. Cultura aceasta a victoriei vulgului asupra elitelor, cu realismul ei analfabet-muncitoresc-etilic, chiar dacă încă se menține în atenție grație substratului ei bine hrănit de către clasa politică purpurie, a început să se stingă totuși. Longevivii ei paraziți se retrag pe lângă clinicile de recuperare estetică, după ce s-au zbătut îndelung și bine plătiți ca să idiotizeze consumatorii de cultură. Dar recuperarea lor nu va mai fi posibilă pentru că, îndeobște, după o viață întreagă de domnie ideologică asupra breslelor de cărturari și creatori, ei nu au produs nicio operă memorabilă. „Memorabilă” va rămâne numai stupida lor irosire și tembela vărsare de talent la canalele fetide ale istoriei rebuturilor umane.

Dar să ne întoarcem la veștile bune ale istoriei. Cultura română se află la o răspântie unică. Speranța se întoarce acasă. Limba și literatura română se primenesc. Intrăm într-o paradigmă ce identifică și recunoaște valoarea și prestigiul. Este pentru prima dată în istoria noastră când un liberalism cultural se conjugă cu abolirea reală a presiunilor totalitare. Pe acest fundal, proiecțiile marilor personalități construite pentru libertate iluminează spațiul dialogurilor noastre. Vă dau, astăzi, un singur exemplu, legat de cel mai important eveniment românesc al primăverii, așa cum ni l-a livrat Editura Polirom. Norman Manea revine în România. Bucovineanul născut la Suceava se află, alături de Matei Vișniec, între cei mai traduși autori de limba română, este laureat al unor mari premii internaționale („MacArthur” – „Nobelul american”, Premiul Internațional de literatură „Nonino”, Premiul „Medicis Etranger”). Norman Manea va reveni în România în aprilie 2008.
Scriitorului i se va conferi titlul de Doctor Honoris Causa de către două instituții prestigioase de învățământ superior: Universitatea București și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Totodată, se va lansa noua serie de autor „Norman Manea” (Editura Polirom), autorul va susține conferințe și va avea întâlniri cu cititorii, va participa la o masă rotundă alături de Orhan Pamuk și Antonio Tabucchi, va vizita Bucovina natală și Maramureșul – subiect al unui film și album documentar.
După plecarea sa din țară, în 1986, aceasta este a doua vizită a scriitorului (precedenta a avut loc în primăvara anului 1997).
Programul lui Norman Manea în România este următorul:
• Dezbatere publică sub egida revistei Observator cultural – „Norman Manea și cititorii săi” pe 14 aprilie. Evenimentul este moderat de criticul literar Carmen Mușat, redactor-șef al revistei Observator cultural.
• lansarea Seriei de autor „Norman Manea” (Editura Polirom) pe 15 aprilie, la sediul Institutului Cultural Român.
• Masa rotundă găzduită de Grupul pentru Dialog Social pe tema „Exilul – o traumă privilegiată” pe 17 aprilie, moderată de scriitorii Gabriela Adameșteanu și Stelian Tănase.
• Ceremonie de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca pe 21 aprilie.
• Ceremonie de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității București pe 24 aprilie și conferința susținută la Facultatea de Litere.
• Masa rotundă la Universitatea București – Norman Manea, Orhan Pamuk, Antonio Tabucchi pe 25 aprilie.
• Intâlnire la Sibiu pe 30 aprilie – Norman Manea și Antonio Tabucchi.
Dacă summit-ul NATO de la București la începutul lunii aprilie aduce România în atenția lumii civilizate și îi promite un rol important pe traiectoria evenimentelor, revenirea în glorie a lui Norman Manea în România demonstrează lumii că secolul statului român extremist, discriminator și anticultural a luat sfârșit. Există, în toate acestea, o pildă: nu întotdeauna fiul poate fi cel rătăcitor, ci tragedia începe acolo unde patria însăși, rătăcitoare, este vitregă cu copiii săi. Așa cum spunea un mare poet basarabean, „și patria este ca un copil. Dacă nu o îngrijești, ea poate pleca de acasă”. Din fericire pentru limba și literatura română, dar și pentru cultura română, cultura iudaică și marea cultură a lumii luate în ansamblu, Norman Manea a locuit neîncetat în patria limbii și literaturii române, hrănindu-se cu izvorul limbii române dar și îmbogățindu-l mereu, pe toată durata lungului îngheț care i-a marcat existența.
Ne așteaptă, cred, cea mai frumoasă primăvară românească din ultimii șaptezeci de ani.

Angela Furtună
scriitoare, publicista
membra a Uniunii Scriitorilor din Romania
angela.furtună@gmail.com







.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!