Mardeiașul


Nu demult, după ce avionul pusese săltăreț trenul de aterizare pe pistă, la capătul unui zbor riscant efectuat pe furtună, mi-am făcut semnul crucii și am lăsat în urmă amintirile belgiene, pășind cu bucurie pe pământul natal. După ce taxiul m-a depus conștiincios aproape de casă, m-am eliberat de bagaje, scotocind în buzunar după chei. Lanțul de chei de acasă devine un simbol al intimității inviolabile, atunci când călătorești. Raiul terestru.
Deodată, dintr-un smoc de iarbă, își făcu apariția un animal oarecum nedefinit. La început, nu mi-am dat seama ce este, dar reconstituind rapid în minte tot atlasul zoologic românesc, am ajuns cu certitudine la imaginea unui câine. Însă blana celui din fața mea, maronie, era năclăită de sânge, dându-i înfățișarea unui sălbatic monstru amenințător deși câinele abia mergea împleticindu-se, răni mari se căscau din partea din spate a corpului, aproape târâtă, din inerție, de animalul muribund. Nu erau răni produse de vreun accident, dar păreau răni produse de violența extremă a unui om. Auzisem despre cei ce joacă fotbal cu patrupezii vagabonzi: acum puteam vedea o astfel de „minge”.
Mi-am amintit brusc alte scene în care animalele vagaboande - înfuriate de stimulii feroce ai foamei sau ai setei, ori arătându-și fidelitatea față de vreun ins amabil ce le hrănește lângă buncărul de gunoi ori sub balcoanele dintre blocuri -, se năpustesc asupra trecătorului pasiv sau îngrozit, mușcând, zgâriind, lătrând în haită. Văzusem, și în atari împrejurări, copii mușcați și aproape morți de groază, sau adulți încolțiți cu aceeași ferocitate animală inconștientă. De data aceasta, câinele era agresorul…
E, de vreo două decenii, un perpetuu război sângeros între animale, abandonate în închisorile urbane ce caracterizează urâtul peisaj cotidian al străzii din România și oamenii, acum tot foarte decăzuți la nivel de instincte, și care sunt obligați să-și ducă zilele evoluând pe scena zbuciumată și insană a orașelor. Acest război se adaugă celui dintre oamenii vechi și oamenii noi, celui dintre oamenii care câștigă bani mulți și oamenii care câștigă bani puțini, celui dintre oamenii care câștigă ceva bani și oamenii care nu se pot adapta sălbăticiei cu care acumularea de capital se derulează în ritm de nou genocid autohton, celui dintre oamenii devotați unei idei politice și adversarii lor, celui dintre șmecherii care fac legile strâmbe și victimele lor, celui dintre bărbați și femei, celui dintre vii și muribunzi (numeroși pe plaiul mioritic) etc. Sunt multe motive pentru a avea un nou război cu câte cineva, om sau animal, în România, dar problema este că acest simbol al mardeiașului a devenit un brand național de notorietate mondială. Unde este, atunci, românașul pașnic, blând și înțelept ? Cineva răspunde că acela este o ficțiune creată de sămănătoriști și întreținută de scriitorii proletcultiști, despre un presupus standard de civilizație tradițională autohtonă.

În clipa când, bucuroasă, am găsit cheile de la ușa casei, câinele muribund se făcuse nevăzut. O dâră de sânge pe alee mărturisea despre trecerea lui.
Abia acum puteam zice cu adevărat: Am ajuns acasă!




Angela FURTUNÃ



Scriitoare, publicistă
Membră a Uniunii Scriitorilor din România


*
[email protected]

Blog Angela Furtuna

*
1 iulie 2006

în "Monitorul de Suceava", rubrica "Zoom in Europa".