Se apropie de ochii aceia ce tremurau din tot trupul, lipiti pana la disperare de peretele din spatele camerei de matase. Era Stapanul, iar Stapanul trebuia ascultat. Observa cum acestia priveau uimiti la goliciunea lui, vazand cu o claritate enorma pofta ochilor sai. Dorea! Iar dorinta lui era parca singurul lucru care le tinea in viata in camera de matase, ce dadea viata intregului loc in care ele erau tinute prizoniere. El era Stapanul, el era viata! Si nimeni nu i se putea opune.
Un zambet crispat se afisa alaturi de ochii albastri cand primul lor pas spre trupul lui fu facut. Ii chema printr-o limba muta, neinteleasa, catre altarul propriei lor desfatari, iar ei raspundeau fara sa se impotriveasca, fara sa cunvanteze, fara sa asculte de propriile lor cuvinte. El era Stapanul, iar stapanul trebuia ascultat. O bufnitura insa il facu sa se intoarca si sa dispara, iar ochii aceia albastri tremurara de furia ce se citise pe fata lui.

- Elena, scoala-te!
Ca trezita de un tunet ce se dovedise a fi mama ei, Elena sari din patul cald fara sa scoata o vorba. Era dimineata si trebuia sa ajunga la scoala in mai putin de o ora. Isi tari picioarele, ca in fiecare dimineata pana in baie, unde dupa ce se spala pe ochi privi in oglinda. Aceeasi ochi stralucitor de intunecati isi examinau parul auriu prins intr-o coada extrem de ciufulita si libera cu aceeasi atentie cu care faceau lucrul acesta zi de si in zorii ziei. Un clipit scurt si fara vreun motiv anume, iar Elena era acum in drum spre bucatarie unde doua sandwish-uri mari o asteptau pe o farfurie ce nu reusea parca sa le cuprinda.
- Hai grabeste-te, ca iar intarzii. Se auzi din nou vocea mamei care trebaluia in camara.
Parca fara pic de tragere de inima fata se ridica de la masa si merse sa se imbrace. Isi alesese de cu seara imbracamintea care de altfel ii era cat se poate de indiferenta. O percehe de jeans-i rupti la genuchiul stang de la o cusatura la alta, iar apoi un tricou negru tras direct peste sanii liberi si rotunzi ce pareau un pic lasati la prima vedere. Isi lua rucsacul jerpelit de atata purtat si il arunca pe umar cu o lene specifica ei si dupa ce incalta fara sa mai desfaca sireturile o pereche de tenesi la fel de jerpeliti iesi pe usa nu inainte de a striga mamei ca pleaca.
In urma ei aproape toata lumea intorcea privirea insistent, criticand parca modul in care era imbracata, dar era ultimul lucru la care Elena se gandea in ziua aceea, de altfel ca in fiecare alta zi. Trecu prin piata Drumul Taberei ca de obicei, pentru a cumpara doua mere mai si frumoase, iar apoi se indrepta direct spre liceul care nu era decat la cateva stradute de blocul sau.
Domnisoara Elena Kalisz, eleva in clasa a XII-a D a liceului Teoretic „Grigore Moisil” din spatele pietei Drumul Taberei 34, nu departe de parcul Drumul Taberei, intarziase deja la prima ora, asa ca se hotara sa chiuleasca, reragandu-se in biblioteca pana ce avea sa se sune de pauza. Vara venise chiar daca erau abia la sfarsitul lunii Aprilie asa ca racoarea bibliotecii fu binevenita pentru Elena. Intra si fara sa mai vorbeasca cu bibliotecara, o fiinta mica de statura si extrem de slaba, merse in camera din spate printre rafturile inalte de carti si reviste. Isi desfacu coada lasand parul sa ii cada liber pe spate, iar apoi isi trase doua suvite in fata peste piept, tic pe care il luase de la doamna Kalisz, mama ei. Lua o carte dintr-un raft de undeva din fund si se tolani in singurul fotoliu care se alfa in biblioteca, pe langa mesele si scaunele extrem de rigide. Era pustie camera aceea, racoroasa si plina de mirosul de praf asternut pe teancurile de carti. Trase aer adanc in piept, il dadu afara iar apoi deschise cartea, dand pagina dupa pagina cu mana stanga, apucandu-le de varful din dreapta sus. Se opri la pagina pe care o terminase de citit ieri si incepu lectura de unde ramasese. Trecura astfel mai bine de cateva ore, in care Elena ignora soneria si citi mai departe, privind din cand in cand pe una din ferestrele bibliotecii.

Usa se deschise, iar Elena intra in casa cat mai usor posibil. Isi observa mama intinsa pe canapeaua din sufragerie privind cine site ce film de proasta calitate la televizor. Ii facu semn cu mana, iar aceasta ii raspunse de bun venit printr-un alt semn aproape identic. Doamna Kalisz incepuse sa nu isi mai fac griji pentru fata ei care pleca dimineata si se intorcea seara de la scoala. Stia ca ea sta la biblioteca si ca invata.
Elena se simtea murdara, obosita si fara nici cel mai mic chef de a mai purta vreo discutie. Intepenise in fotoliul acela ore in sir, fara se realizeze migratiile colegilor de scoala prin biblioteca. Se trezise mai tarziu decat niciodata si dupa ce pusese cartea la loc arpoape ca fugise spre casa.

Se apropie de ochii aceia ce tremurau din tot trupul, lipiti pana la disperare de peretele din spatele camerei de matase. Era Stapanul, iar Stapanul trebuia ascultat. Observa cum acestia priveau uimiti la goliciunea lui, vazand cu o claritate enorma pofta ochilor sai. Dorea! Iar dorinta lui era parca singurul lucru care le tinea in viata in camera de matase, ce dadea viata intregului loc in care ele erau tinute prizoniere cu voia lor. El era Stapanul, el era viata! Si nimeni nu i se putea opune.
O mana fu intinsa catre ei. Un zambet crispat se afisa alaturi de ochii albastri cand primul pas spre trupul lui fu facut. Ii chema printr-o limba muta, neinteleasa, catre altarul propriei lor desfatari, iar ei se supuneau fara sa se impotriveasca, fara sa cunvanteze, fara sa asculte de propriile lor cuvinte. El era Stapanul, iar stapanul trebuia ascultat.
Trei cozi de cluloare roscata cadeau alaturi de alte suvite razvratiite peste sanul stang in timp ce dreptul fusese mult prea neglijat. Parul negru matasos ii cadea in cascade pe spate, in timp ce trupul ii fu imbratisat si strans cu o forta sufocatoare ce ii presa sanii rotunzi si un pic lasati de pieptul lui, iar acea forta o obliga acum sa se aplece pe spate facand-o sa para un arc in timp ce doua buze o sarutau fara incetare generand fiori fara de sfarsit pe care ii adora. Un nou tremur se nascu in trupul ei, supusa si legata de bratele lui, facand-o sa se lase prada atingerilor fine ale buzelor lui. Un fior imens, nascut de o usoara muscatura a sanului o facusa tresara atat de puternic incat mainile lui ii dadura drumul, iar ea cazu pe spate.
Cei doi ochi albastri implorau. Stiau ce avea sa ii astepte, si tremurau de frica, in timp ce pe gura lui se nascu un zambet usor si plin de usoara blandete. Ochii lui scaparau contrar chipului care parea de o blandete covarsitoare. Parul ciufulit ii atarna pe spate in timp ce o singura suvita ii mai acoperea acum sanul stang, iar cozile ii cadeau alene peste umar. El, ridica capul, privind spre alte doua chipuri ce se aflau intinse pe fine voaluri de matase undeva in apropierea ei, in timp ce pletele lungi si inchise la culoare se imprastiara acoperindu-i pieptul. Cele doua chipuri se ridicara apropiindu-se alene.
Mainile ii fura luate de alte doua fete si intnise astfel incat sa nu le poate folosi in timp ce el o luase in brate si mergea cu ea spre masa masiva din stejar ce se alfa in mijlocul camerei de matase. Colturile mesei se transformara instantaneu prinzandu-i mainile mai bine decat in orice catuse sau sofori fara macar sa o stanga sau sa o raneasca, in timp ce el o obligase sa se intinda pe masa.

Elena tocmai iesise din cada cand telefonul suna, iar doamna Kalisz o chema. Era un coleg de-ai ei.
- Buna, chiulangioaico!
- Buna, Razvane.
- Astazi care a mai fost motivul pentru care nu te-ai prezentat la scoala?
- Dar am fost la scoala!
- Iar la biblioteca? Of, am obosit sa iti apar fundul in fata profesorilor.
Elena zambi complet amuzata.
- Dar, Razvane, eu nu ti-am cerut asa ceva. In plus cu majoritatea am vorbit.
Urma o pauza imensa de partea celalalta a receptorului. Adica el mintise degeaba zile in sir in timp ce ea vorbise cu majoritatea profesorilor? Cum adica?
- Sa stii ca m-am suparat pe tine. De ce nu imi spui si mie ce ai de gand sa faci?
- Dar ti-am spus, Razvan. Oricum. Lasa ca vorbim maine. Da?
- Ia spune, ce a mai facut Moara? Iar a urlat la ora ca de obicei?
- Pai daca nu mai existi tu, geniul clasei, nu mai e nimeni cu care sa discute in pace.
- Asa ca urla la voi!
Elena era din ce in ce mai amuzata.
- Mi-e dor de tine, Elena. Vii maine, da?

- Allane!
Vocea tuna din spatele ei. Copila cu parul intunecat si suvite roscate statea intinsa pe un voal de matase, in spatele camerei motaind usor... Isi tinea parul prins in coada in clipa in care el o strigase. Tresari atat de tare incat aproape ca sari in picioare.
O mana fu intinsa spre ea, iar vocea lui, vorbind aceeasi limba necunoscuta incepu sa o cheme. Ducand mainile la spate fata facu primul pas spre trupul lui.

- Da, Razvan, maine am sa vin.
Vocea de dincolo de receptor incepu sa tremure. Era bine. Acum trebuia sa plece, pentru ca venisera ai lui acasa. Receptorul fu pus in furca, iar Elena merse spre dormitorul ei, tinandu-si ochii atintiti in pamant. Ii era frica de ceea ce simtise si de tremurul vocii celuilalt.
Ajunsa in dormitor lasa sa cada prosopul ce ii acoperea trupul, ramanand goala in fata oglinzii., dar privind pierduta in ochii celei ce se vedea de cealalta parte. Se intinse apoi in pat acoperindu-si cu o mana sanii si privind spre tavanul alb ca si cand nu ar fi fost acolo. Incerca sa vizualizeze harta stelara pe care o studiase cu atata sarg in biblioteca astazi.

Era trecut de miezul noptii cand Elena se culcase. Se asezase goala la birou fata in fata cu enormele culegeri de matematica si lucrase fara stire pana ce oboseala o cuprinsese cu totul. Bacalaureatul batea la usa dar era ultimul lucru pentru care ea s-ar fi temut. Cele doar cinzeci de locuri alocate pentru sectia de informatica a Facultatii de Matematica si Informatifca din cadrul Universitatii Bucuresti, nu erau atat de usor de gandit, iar apoi era singurul mod in care putea sta treaza.
Se trantise in pat sleita de puteri si adormise cat ai zice peste. Iar somnul se dovedise a fi fara cosmaruri. Nici visele nu se lipisera de somnul ei, iar acest lucru datorita faptului ca era mult prea obosita. A doua zi avea sa mearga la scoala, dar mai tarziu decat ceilalti si doar la o ora.

Ajunse la scoala mult mai devreme decat ar fi trebuit, asa ca se duse mai inatai la biblioteca. Ii trebuia o alta carte. Apoi la pauza isi lua rucsacul si intra in clasa unde toti ceilalalti abia daca realizara ca aparuse. Se opri in fata lui Razvan care ramase blocat. Chiar venise. Nu-si credea ochilor ca Elena chiar se tinuse de cuvant si venise in ziua aceea la ore. Fata il lua de mana si ii facu semn cu ochiul spre usa clasei. Cu o expresie extrem de tacuta, Razvan isi lua si el rucsacul si se lasa condus de ea spre iesirea din sala de clasa iar apoi spre iesirea din liceu.
Mergeau unul langa altul, el tinand-o in brate, pe stradutele din arpopierea liceului, cand Elena se opri, il intoarse spre ea inalntuindu-l si il saruta mai pasional ca niciodata. Razvan ramasese blocat privind la ochii aceia caprui ce ardeau atat de frumos in clipa aceea, iar mana lor mangaia usor obrazul lui. Un imens zambet fara nici o explicatie se afla pe buzele ei cand il obliga sa isi continue drumul stangandu-l din ce in ce mai mult de bratul stang.

- Allane!
Vocea tuna din spatele ei. Copila cu parul intunecat si suvite roscate statea intinsa pe un voal de matase, in spatele camerei motaind usor... Isi tinea parul prins in coada in clipa in care el o strigase. Tresari atat de tare incat aproape ca sari in picioare.
O mana fu intinsa spre ea, iar vocea lui, vorbind aceeasi limba necunoscuta incepu sa o cheme. Ducand mainile la spate fata facu primul pas spre trupul lui. Isi desfacu apoi parul lasandu-l sa ii cada pe spate si tragand apoi cateva suvite alaturi de cozile impletite lasandu-le sa ii cada peste piept. Ridica mana si isi lasa doua degete in palma lui, iar el cu o miscare brusca ii apuca incheietura asezandu-i mana usoara si gingasa pe piept. Cealalta mana se aseza de una singura pe pieptul lui in timp ce el o strangea brate presandu-i sanii de propriile maini. Allane era uimita de forta lui.
Se apleca asupra ei gustand din nectarul buzelor, iar apoi o musca usor de sanul dulce si fraged in timp ce o lasa usor pe patul acoperit cu matase neagra. Tremurul usor al trupului ei il opri. Ochii aceia albastri erau inca o data inspaimantati, iar el stia ca de fiecare data va fi la fel. Ochii implorau! Va accepta compromisul si de data aceasta?

- Elena, asteapta!
Elena alerga pe strada spre scoala, cand se auzi strigata de Razvan. Se opri fara sa se intoarca si astepta cateva clipe apoi o lua la fuga din nou. Doua lacrimi cazusera pe obraji in timp ce isi continua drumul alergand pe alei. Drumul nu o ducea de data aceasta la scoala, desi parea sa o conduca spre cladirea disgratioasa. Intra in scoala doar ca sa iasa pe cealalta iesire si ca sa il deruteze pe cel care acum o urmarea. Nu vroia sa il vada. Nu putea...
Ajunse in parc dupa inca cateva minute, iar ochii ii erau plini de lacrimi. Plangea cu totul in sine desi chipul ii parea mai rece ca oricand. Daca l-ar fi asteptat ar fi fost mai rau, daca i-ar fi vorbit nu ar fi putut sa nu ii spuna, daca i-ar fi spus ar fi murit atunci... Se aseza pe o banca, privind pierduta in gol catre lacul cu fantana arteziana al carei jet de apa urca parca la infinit.

- Elena!
- Nu! Nu iti pot spune nimic.
Razvan o gasise. Stia locul din parc unde intotdeauna ea se retragea nu numai departe de ceilalti dar si departe de siesi. O gasise. O cautase in toata scoala iar apoi incercase in toate locurile in care ea ar fi putut fi. Ca de obicei ultimul loc era parcul. Iar ea era acolo; mai pierduta ca niciodata. De ce fugise de el? De ce atat de speriata si de pierduta?
Iar acum nu vroia sa ii spuna nimic. Nimic! O, Doamne, da-i puterea sa taca iar daca nu sa urle asa cum ar fi vrut sa urle el in clipele acelea. De ce nu spunea nimic? Oare era atat de neputincios?
- Elena!?
- Nu iti pot spune nimic. Nu vreau sa iti spun. Am pierdut.
- Ce ai pierdut Elena?
Elena se ridica de pe banca si vru sa o ia la fuga, dar mana puternica a lui Razvan o prinsese deja si se intoarse aproape fara sa vrea picand in bratele lui si izbucnind in plans. Pierduse. Pierduse... Il lua in brate si il stranse cat putu de tare in timp ce hohote de plans precedate de sughituri puternice incercau sa se ascunda extrem de puternice prin spasmele pe care nu le putea controla.
Oameni treceau pe langa ei privind cu o anumita blandete si luand in considerare orice alt lucru decat cele ce erau in mintea Elenei. Ura sa fie privita cu mila, ura privirile acelea curioase si pline de compasiune pentru un lucru pe care nici macar nu il stiau. Ura falsa mila aratata de ceilalti. Si pentru ce? De-ajuns.
Se ridica din bratele lui si de pe banca si facu doi pasi inainte iar apoi se intoarse spre el. Razvan ramase uimit. Privirea i se schimbase total. Un zambet mare si puternic, facand parca tot ce era in jur sa straluceasca si mai mult, era cum pe buzele ei.
- Hai! Vino. Ce daca am pierdut! Mai e timp.
Razvan se ridica si merse spre ea intr-un mod arpoape mecanic. Nu ii venea sa creada schimbarea aceasta ce se produsese in cateva clipe. Nu putea face nimic altceva decat sa accepte, dar nu stia ce sa mai creada.

- Allane!
Perechea de ochi privea acum razvratita. Pentru prima oara el sovai in chemarea lui. Ceva... ceva calcase mai adanc in sufletul ochilor lui albastri.
- Allane!
Vocea tuna si mai puternic, iar de data aceasta ochii devenira din nou sfiosi si tematori. Devenira servili. Intinse mana spre ei, iar ei se ridicara si se apropiara de el. Veni si se intinse pe pat alaturi de el, iar el o lua in brate lipindu-se de trupul ei. Un sarut puternic si lung, a carui dulceata si fierbinteala Allane o simti pana in strafundurile trupului ca pe un drog, se lovi de buzele ei, iar apoi altul si altul si altul... Se lasa cucerita pentru inca o data de sarutul lui, ca de un vis imposibil de atins si totusi alaturi de el gata sa il poti distruge cu o simpla atingere cu un singur deget.
Saruturile coborara apoi pe sani, iar fiorii fura mai puternici ca niciodata. Aprope ca ar fi vrut sa se zbata...

Elena se ridica in coate si se aseza pe pieptul lui Razvan.
- Ma iubesti?
- Te iubesc!
- Ma iubesti?
- Mai mult ca orice pe lumea asta!
- Ma iubesti?
- Te ador.
Isi lipise trupul gol de trupul lui fierbinte si il privea drept in ochi. Oar ochii lui straluceau mai mult ca niciodata.
- Te iubesc. Sa nu uiti.
Il lua in brate strangand cat putea de tare, iar Razvan incremeni pentru a doua oara. Nu ii mai spusese niciodata lucrul acela, acele doua cuvinte... Era... era pentru prima oara cand le auzise.

Ochii isi incepura obisnuita rugaciune. Implorau din nou. Din nou...
- Allane!
El se ridicase din pat, privind inebunit spre celelalte perechi de ochi din camera de matase.
Ii arata cu mana o oglinda, iar apoi intinse mana spre o alta pereche de ochi, chemandu-i...
Ochii albastri cu parul lor intunecat regretara inca o data speriati de frica pe care el o inspira printr-un singru cuvant.
- Allane!
Mana arata in continuare catre oglinda in care privea mereu atunci cand el ii poruncea.

Elena privea in oglinda de langa patul ei, la imaginea care ii era redata. Era in bratele lui Razvan, amandoi goi, amandoi plini. Razvan tocami ii saruta parul presand usor prin el pe gat.

Se intoarse spre el si facu cativa pasi, fara ca el sa fi observat.
- Am pierdut... Am ales...
Ajunse la pat si se intinse alaturi de cei doi, acceptand jocul celui ce acum ii devenise cu adevarat Stapan. Pierduse...

O usa se deschise iar in camera ce acum era mai ordonata ca oricand intra un baiat imbracat in costum negru mototolit imbracat peste un tricou to negru. Parul ii era ciufulit iar ochii ii erau mai rosii ca niciodata. Dormise peste noapte asa cum era imbracat iar toata dupa amiaza trecuta umblase prin ploaie fara nici o tinta, fara sa se opreasca undeva. Nu putea sa se opreasca ci simtea nevoia nebuna sa alerge, sa urle, sa se tavaleasca in noroiul ce se formase pe jos.
Se tranti in patul ce inca mai pastra efemer din parfumul dupa care el tanjise de fiecare data atat de mult. Cearsafurile albe nu fusesera nici acum schimbate de ultima data cand... Isi aminti imaginea din oglinda pe care o vazuse si el, acea imagine atat de plina. Lacrimile ii dadura din nou, si incepu sa planga cu sughituri, indesandu-si capul in perna...



Ridica din nou capul privind fiinta aceea ciufulita si mototolita din oglinda. Se ridica din pat si se apropie de ea privind din ce in ce mai insistent, fara sa mai realizeze ce vede cu adevarat.

- Allane!
Mana arata insistent catre oglinda din care cei doi ochi albastri priveau la imaginea din fata lor.
- Allane!
Dar ochii nu mai ascultau.

- De ce nu ai muri si tu!
Un pumn se izbi de oglinda facand-o sa se sparga in zeci de bucati si sa cada pe podea spargandu-se si mai tare. O dara de sange se prelingea pe peretele in care se oprise pumnul.

- Allane!
Mii de cioburii erau infipte in trupul ei, iar ea era intinsa pe jos in fata unei rame in care cu cateva clipe in urma se alfa o oglinda. Dar ei i se paruse o vesnicie timpul de cand era intinsa pe jos.
- Allane!
Acelasi nume, dar de ce oare era vocea atat de diferita de a lui?
06.11.2003