Spirit liber, te-am legat in catuse de argint si-am crezut ca este bine sa-ti schimb cerul si pamantul, sa-ti pun plumb tacut pe aripi, libertatea sa ti-o frang, sa te-nchid intr-un palat, intr-un turn indepartat.
Am crezut ca poti atinge fericirea prin iubire, ca de dor n-ai sa te stingi, c-ai sa zbori numai cu gandul.
Te-am adus in tari straine sa nu ai nici o scapare, sa nu-ti inteleaga nimeni graiul dulce si curat.
Iar palatul ti-e-nchisoare, temnicerul ti-e amant, dar tot te loveste-n suflet...
Umilinta indurata te transforma-ncet in stanca, insa daca el te-atinge ura toata ti se stinge.
Ii crezi ochii, ii crezi pielea, ii crezi zbuciumul salbatic, ii crezi zambetul si rasul, respiratia si pulsul. Vezi in el eliberarea, zborul sacru, infinitul... Iti e soarta si iti pare ca nu-ti poti schimba destinul.
Vrei sa-l iei in zbor cu tine, sa-i arati minuni si taine ce in veci nu-l vor atinge.
Tu esti spirit, el tarana... tu lumina, iar el vant... tu esti cerul infinit, plin de mii de lumi si sori – el planeta fara viata! Una este lumea lui si n-o poate intelege. Tu ai mii de alte lumi.
Esti acum incatusat, insa nici un lant pe lume n-o sa poata sa-ti ucida universul si esenta. Stai in turnul tau iar eu am pus cheia prea departe, in prapastia durerii. Nu e cale s-o gasesc, desi dumul n-am uitat.
Spirit liber, te-am tradat! Ti-am luat tot ce aveai mai sfant, ti-am ucis incet speranta, bunatatea ti-e-n mormant.
Te-am hranit doar cu pelin din secundele amare zugravite-n bezna cruda si in ura-nversunata.
M-ai iertat mereu, dar eu... ti-am insangerat genunchii, te-am lovit apoi mai crunt, sufletul ti-am sfasiat.
Spirit liber, bland si tandru, uneori te razvratesti. Lanturile-ti cad si plumbul te inalta dintr-o data.
De ce oare atingi cerul si te-ntorci grabit la mine implorandu-ma sa uit ca exista fericire?
Singur te inlantuiesti si imi spui inversunat ca nu poti trai in lume fara plumbul de pe aripi, fara lanturi, fara bezna, fara ura si pacat!
Tu nu vezi ca totu-i van? Temnicerul te-a uitat!