agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-06-13 | |
-Măi, băiete, tu ești prost... Trebuia să știi că viața pute, să nu te încrezi în toată lumea, să nu fii naiv.
Dilema asta mă frământă de-o viață. Cum aș putea să mă apăr fără să renunț la ceea ce sunt? Să pun o carapace pe mine și să mă retrag în cochilia neîncrederii? Să renunț la sentiment, la atracție, la venerare? Să-mi neg religia? Religia mea e Omul, Divinitatea mea e cealaltă persoană, trăiesc pentru a mă ruga Omului pentru Om, și-acum sunt pus în fața unei alegeri... ca să pot trăi, trebuie să-mi lepăd religia... dar cum aș putea trăi fără ea? Nu sunt bătrân, dar mă simt bătrân, nu sunt obosit, dar de-abia pot umbla, mă zbat între două hăuri necunoscute, nu vreau să renunț la trecut dar nici să accept viitorul, vreau să lupt dar iubesc prea mult pentru a lupta. Sunt și nu mai sunt. -Îmi pare rău, dar am ales stabilitatea, l-am ales pe celălalt, te-am alungat pe tine. Cuțitul se rotește în rană și de-i noapte, și de-i zi. Negru de tot. Negru de tot e sângele ce se scurge-n josul sufletului și-l îneacă, tăișul a rămas înfipt în osul timpului, lângă cel de dinainte și cel de dinaintea sa, alcătuind un ruginit buchet de flori metalice crescute parcă-n carnea zdrobită a amintirii. Merit să cad, merit să nu reușesc a-mi smulge răul din spirit, merit să zac, neputincios, singur, uitat, răstignit pe crucea disperării, alungării, disprețului? Poate că da... -Haide, iubitule, să fim împreună pentru totdeauna, să plecăm departe, să trăim uniți pe vecie... Cuvinte care bolborosesc și suie mareic prin trecut către mintea obosită să le înțeleagă, ochi albaștri ce se întunecă oțeliu-vinețiu în fiecare noapte, golul acela lat de-o palmă și-adânc ca iadul ce stă pietrificat între diafragmă și plămâni, respirație grea, preinfarct, minciună, înșelătorie, răzbunare, trădare, cuvinte grele rumegate și înghițite înapoi, iubire albă ce se-nroșește pătată încet de sângele-unei virginități sufletești pierdute-acum. Greață și amorțire ca-n urma unui viol, viol mental, desperare, refuz, avort. -Nu trebuie să fii așa, bucură-te că ai unde locui, ai ce mânca, ai un loc de muncă și ești sănătos, ești încă tânăr și ai o viață întreagă înainte... Mă tem de viața ce urmează, mă tem de oameni și de timp, mă tem de durerile ce vor să vină, mă tem de ochii care mint și de glasurile ce-nșeală, mă tem de cuvinte și de vise, de nopți nedormite și de mâncarea otrăvită cu gust de buze moi, mă tem de umbra ce luminează orbitor, de acoperișul blocurilor înalte, de parcul tăcut, de întunericul dintre clipe, de acte sexuale și de copii, mai ales de ei mă tem și-aș vrea să zbier și să fug când îi văd, când mă trag de mânecă și mă întreabă de ce sunt urât, de ce sunt trist și de ce tac, de treceri de pietoni mi-e teamă, de patul rece și care mă alungă fiindcă sunt singur, de apa caldă ce-n clipocirea ei cere suav vene tăiate, de cuțitul înfipt în pâine ca-ntr-un piept, de hăul ce cheamă, de frânghia ce-mbrățișează gâturi, de trenul ce calcă șina ce geme, de acea fată care mă privește lung de colo, de mine și de tine, de tot și de ce-a fost și de ce-a mai rămas... " Þi-o fac fără să dai nimic în scris, Þi-o fac exact așa cum ți-am promis, Þi-o fac în drum spre casă pe-nserat, Þi-o fac și cînd ești treaz și cînd ești beat ! Da' poate-așa singurătatea o să-ți treacă, oooh Toată lumea tre' s-o facă ! Þi-o fac și pe lumină și pe stradă, Þi-o fac și-atunci cînd ești făcut grămadă, Þi-o fac în ușă, pe podea și pe balcon, Þi-o fac chiar și la telefon ! Da' poate-așa singurătatea o să-ți treacă, Toată lumea tre' s-o facă ! oh Þi-o fac după ce tocmai ai mîncat, Þi-o fac 'nainte de te-a fi sculat, Þi-o fac atunci cînd nu mai poți deloc, Þi-o fac si după aia-ți zic "noroc" ! Da' poate-așa singurătatea o să-ți treacă, oooh Toată lumea tre' s-o facă ! Þi-o fac și la-nceput și la sfîrșit, Þi-o fac în felul cel mai aiurit, Þi-o fac și la volan, și lîngă bară, Þi-o fac în timp ce tu cînți la chitară. Da' poate-așa singurătatea o să-ți treacă, ooh Toată lumea tre' s-o facă ! Þi-o fac la jumătate de roman, Þi-o fac pînă la cel din urmă ban, Þi-o fac cu buze moi și ochi de drac, Þi-o fac și-atunci cînd crezi că nu ți-o fac ! Da' poate-așa singurătatea o să-ți treacă, mmm Toată lumea tre' s-o facă ! Hei ! (aplauze, rîsete...) " (Alexandru Andrieș - Femei pentru zile ploioase) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate