agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1271 .



Iar mi-e pofta de absolut!
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [behappyextreme ]

2005-06-27  |     | 



Haga, 17 iulie 2003

Iar mi-e pofta de absolut!

Îmi sprijin capul cu mâinile rezemate pe genunchi și îmi pierd gândurile în uitare. Gândurile, slobode, sunt cam chioare, și se întorc la mine întrebătoare. „Și acum unde să mergem? Ce mai e nou?” Nu spun nimic, ci doar privesc trist. Un gând spuse entuziasmat: „Am auzit că există infinit!” Gândul acesta mă înfioară. Îl privesc liniștit, și gândul mă privește sfidător înapoi, cu o privire mirata: „Ei, ce ai de spus ?” Încerc să-mi imaginez infinitul. E măreț, mă copleșește. Si când simt că mă copleșește, realizez că nu s-a terminat încă…

Ah, iar mi s-a făcut pielea verde! Așa pățesc de fiecare dată când gândurile se întorc din călătoriile lor. Mi-am făcut un dulap, unde am adunat toate trăirile lor. Când mă simt singur mai citesc câte un sertar. Azi e bine, cerul e verde, și asta înseamnă că voi dormi bine la noapte. De altfel, când cerul e roșu, vin furnicile să-mi curețe pielea de nisip. Mă miră tenacitatea lor. Un fir de nisip. Si iar mă gândesc la infinit. Poate că există un infinit de fire de nisip! Dar oare sunt două la fel? Si daca sunt la fel, oare s-au întâlnit vreodată?

Eh, gânduri… Îl aștept pe prietenul meu bun. Vom merge în curând la vânătoare de idei. Eu am la mine 4 CD-uri cu muzică, el are multă băutură. Avem nevoie de idei, pentru că altfel ne vor da afară. Da, ne vor da afară! Atunci chiar vom fi nevoiți să gustăm din absolut: pentru că nu vom mai avea absolut nimic de făcut!

Dar uite că a sosit prietenul meu. Pare îngrijorat. Fără nici o vorba ne punem pe treabă. Eu pun muzică. El îmi toarnă un pahar de bucurie portocalie. Sorb grăbit....prind repede două idei, și le pun la mine în sac: ‘Absolutul conține în el însuși infinitul’, ‘Libertatea înseamnă infinit’.

Nisipul îmi chițăie sub picioare. Alint cu tălpile nisipul. Nisipul freamătă de bucurie. Se grupează în jurul meu, a început să formeze litere. Îmi spune: „Da, e bine, un pic mai la dreapta, pe acolo nu a mai venit soarele de mult”. Este un nisip fin și alb. Face parte din familia nisipului optimist. La fiecare val speră să nu-l ia apa…

Pun o melodie japoneză. O știu de când eram mic. Prietenul meu îmi zâmbește bucuros, a prins și el o idee: ‘Personalitatea se pierde în perfecțiune’ Zâmbesc și eu. Azi a fost o recoltă bună, dar e și sezon. Întotdeauna, când cerul e verde, se prind multe idei de calitate. Le-am pus pe toate trei împreună, într-o cușcă. Le dăm și lor din băutura noastră de bucurie. Ideile mele se uitară puțin stingherite la ideea prinsă de prietenul meu. Ele nu au nimic personal, se simt prea abstracte.

-“Hai să mergem”, spun. Un fir de nisip roșu îmi sări în mână și spuse repede și cu respect:
-“Unde mergem, șefu’ ?”
- ”La mâna înțeleaptă” îi răspund. Prietenul meu mă privește curios. Se pare că încă nu știe despre ce e vorba. Își scutură penele nedumerit. Îi fac semn să ia cușca cu el conținând cu cele trei idei prinse azi. Mă ascultă cuminte. Firul de nisip roșu îmi face semn, e gata de plecare. Milioane de fire de nisip se pun în mișcare sub mine. Freamătă bucuroase că vor pleca iar la plimbare. Le simt cum se încordează și ne punem în mișcare. Mă las purtat de nisipuri mișcătoare, realizez, dar nu mă sperii, știu unde voi ajunge…

Trece timp și îmi simt buzunarul plin de nisip. Asta însemnă că am ajuns. Mâna mă întâmpină bucuroasă. Știe că de fiecare dată când vin, vin cu ceva nou, acum e curioasă, vrea să vadă ce am mai prins în ultimul timp. Mâna e mare, mai mare ca mine, și mă mângâie pe creștet. Mâna are cinci degete, și fiecare deget e altfel. Un deget e isteț, altul e puternic, unul e morocănos, altul creativ și ultimul e naiv. Degetul isteț spune repede: Degetul creativ spuse și el ceva ca să se afle în treabă : “Tot ce are început, are și sfârșit, dar ceva ce nu are început, înseamnă că nu are sfârșit ? “ Degetul puternic dădu aprobator din cap și îl privi pe cel creativ: “ Da, are forță ceea ce zici!”

Sunt bucuros că sunt aici, lângă mână. Pentru mine mâna este mereu un amplificator de idei. Mă concentrez puțin și încep să creez un nou gen de gânduri. Le voi numi
gânduri-imagine, păstrează în ele o idee, dar, spre deosebire de gândurile normale, dau ideii și o formă. „Dacă aceasta formă devine din ce în ce mai reală, oare nu ar fi posibil să creez o lume noua? Sau poate mai multe, chiar un infinit de lumi, ar fi transpunerea în realitate a unui simplu calcul matematic, și anume infinit la infinit!”

Îl chem pe prietenul meu mai aproape. Vine zburând ușor și se oprește în fața mea. Desenez în nisip, în jurul nostru, un triunghi. Mâna, curioasă, vine și ea cu noi. Punem în mijlocul triunghiului toate ideile culese azi și ne îndepărtam în câte un punct al triunghiului. Bat din palme și toate ideile sunt libere din nou. Se aproprie ușor una de alta, se simt de la distanță, energetic. Gândul-imagine intră în contact cu toate celelalte idei. După un timp, gândul-imagine creează un pătrat strălucitor, ne privește, spunând bucuros:”Uite, eu am creat o lume nouă, puteți și voi ?”

Mă gândesc la o lume în care gândurile aparțin unui locuitor, și nu ca în lumea noastră în care toate gândurile sunt vizibile oricui, și doar dacă vrea el, va putea să le comunice celorlalți. Dar dacă va spune altceva decât gândește ? Uite, cum fără să vreau, am creat minciuna. Oare de ce se spune că minciuna are picioare scurte? Pentru că te ajunge din spate realitatea prea repede…

Prietenul meu construiește și el o lume nouă. Chiar i-a găsit și un nume, se cheamă “Paradis”. Acolo totul este perfect: liniște, abundență și plăcere, dar e prea puțină schimbare, dacă ceva s-ar schimba, nu ar mai fi perfect ….

Dintr-o dată simt că mă expand. Simt cum încep să cuprind tot ce e în jur. Si încep să înțeleg: “Acum!” Acum e momentul să-mi modelez viitorul, poate și trecutul, cine știe. Da, acum! Aici e forța, energia. Încep să înțeleg! Îmi trec prin minte câteva cuvinte: “Daca ști să te faci pe tine însuți fericit vei ști să faci și pe altcineva fericit.”

Caut absolutul. Și îl găsesc în artă, în muzică, în zâmbetul tău, în ochii tăi, în sufletul tău, în ultimul sărut pe care ți-l voi dărui, în ultima gură de aer pe care o voi sorbi cu sete, în ultima mișcare atunci când fac dragoste cu tine și mă prăbușesc epuizat în brațele tale, privesc infinitul încercând să număr stelele ….

Azi nu voi face nimic, doar îmi voi asculta bătăile inimii, bucuros că exist, că simt, că trăiesc. Dar mâine? Ehei, mâine e o altă zi ! ….


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!