Trilogia "Proiectul unei limbi universale"
Partea I – “SUFLETUL”

Motto:
“Prin clopot nu dai veste
Doar unui singur om
Ci zvoană - ’mpărățită
Ce vine de la Dom”

Mărturisire.
Am adunat această carte dintr-o pornire firească a unui român născut și crescut în Ardeal, apoi trăit în Dobrogea și Þara Românească, toate laolaltă peste jumătate de secol, timp în care mi-am căutat rădăcinile pe care le știam coborând din Moldova și din vremea boierului Oană – preacredincios Sfântului Ștefan cel Mare, din stirpea poate a urmașilor lui Oană HURU – studios la Putna, fiul boierului în mare dregătorie la curtea lui Ioan Vodă Armeanul, sau din cea a lui Oană Cristescu, boier învățat nespus, de loc din Bahlui, din ținutul Cârligăturii, venit ca sfetnic-paharnic-prieten al lui Iancu Vodă Sasul, apropiat al Doamnei Maria și învățător al fiului lor Bogdănuț.

Pentru începuturile colecției personale de clopote precum și pentru strângerea tuturor acestor informații, care nu bănuiam atunci că vor putea zămisli o carte, pornirea mi-a fost dată de lectura cutremurătoare despre sfârșitul prematur si nedrept al Oanei, fata Spătarului Șendrea, portarul Sucevei Voievodului Ștefan si nepoată a acestuia, care a pierit, aruncată fiind în prăpastia în care a fost prăbușit și Magul Mucegai - cum spune legenda. Și tot legenda creionată de Dumitru Almaș în romanul OANA ne spune că, în amintirea ei: “ în anul 1497, când a construit biserica dinlăuntrul Curții Domnești din Piatra, Ștefan-Vodă a cerut să se înalțe la poarta dinspre apus un turn-clopotniță din piatră, turn subțire și înalt ca un semn al neuitării, așezat pe o temelie pătrată, ca să urce apoi în opt laturi, cu ferestre largi, să se audă glasul clopotelor cât mai departe. Și s-a înălțat pe locul unde se bănuia că a fost răpită și ucisă Oana, după semnele arătate de Crin, armăsarul alb ca omătul și atât de credincios stăpânei pe care, până în clipa din urmă, din multe primejdii o scăpase.
Iar din ceasul în care meșterii au urcat clopotele în acel turn, toți prietenii au auzit – și aud și astăzi – glasul lor de aramă, cântând numele fetei Spătarului Șendrea, nepoata lui Ștefan Vodă: “Oa-na!…Oa-na!…Oa-na!..”
Calul Crin se arată apoi ca o nălucă numai celor cu inimă bună, suflet curat, închipuire bogată și mare dragoste pentru acest pământ al nostru.
În schimb, poate vedea oricine și auzi glasul de aramă al clopotelor, cum măsoară timpul care trece, trece, cercând să îngroape totul în uitare. Chiar și ceea ce n-ar trebui să se uite niciodată din mult vânturatul trecut. Niciodată, dacă vrem să existe viitor”

Prezentul volum care reunește creații literare aparținând culturii universale, l-am terminat de adunat în Iulie 2004 și l-am dăruit apoi Bibliotecii Patriarhiei Ortodoxe Române, la comemorarea a 500 de ani de la trecerea în rândul celor drepți a Sfântului Ștefan cel Mare-Domnul Moldovei, ca un modest omagiu. Tot atunci am prezentat public pentru prima oară, la Palatul Patriarhal, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Patriarh Teoctist, colecția personală de peste 180 clopote, clopoței, talăngi și zurgălăi, strânse de-a lungul anilor din toate zările lumii.

Și pentru că “mai mult decât Eminescu nu poate nimeni dărui decât respect și dragoste” am încheiat atunci mărturisirea adăugând această "Închinare lui Ștefan Vodă"


"Din turnul mânăstirei cu fruntea-ncărunțită
De patru secoli cântă un glas armonios
Și-a lui vibrare dulce de-aramă curățită
Prin flăcări întreite, e imn religios.


E-a clopotului Buga suspin și lamentare,
Ce-a munților ecouri de freamăt le-a umplut,
Ah! Cântă la mormântul ce astăzi e-n serbare
Că glasu-ți pentru lume și cer este fâcut.

……………………….

Te leagănă pe vânturi, și-a ta melancolie
Misterioasă limbă în inimă lovind,
Fă lacrime să curgă, colo fă-n veșnicie
Eroul să tresalte, al tău glas auzind…"


Dacă vizitatorii site-ului agonia vor dori, voi începe să prezint fragmentele reunite în acest volum.


Profesor Ovidiu OANA