agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2151 .



Totul despre clopote
proză [ ]
Clopotele în literatură (i)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [pârâu ]

2005-07-11  |     | 



Trilogia “Proiectul unei limbi universale”

Partea I – “SUFLETUL"

Motto:
“Prin clopot nu dai veste
Doar unui singur om
Ci zvoană - ’mpărățită
Ce vine de la Dom”

·Gala Galaction – CLOPOTELE DIN MÂNÃSTIREA NEAMÞU

“M’am deșteptat în chemarea de liturghie a clopotelor din M-rea Neamțu. Dimineața era limpede, zările culcate lin și străveziu pe codri. Prin fereastra deschisă pătrundea până la mine, răcoroasă și cristalină, viața acestui sîn de pajiști de brazi și de izvoare în care se găsește M-rea Neamțu. Am ascultat adânc, am ascultat cucernic. De mult nu mai auzisem o predică atât de pătrunzătoare. Era par’că un glas care eșea din bolta vèacurilor, ca să se reverse mustrător pe o lume rea și apostată. Era par’că un glas de strămoș, fără odihnă în mormîntu-i, care se ridica să blesteme pe epigoni. Mai mult decît acele ziduri seculare, mai mult decît acele mohorîte portrete cu ierarhi din trecut, clopotele din M-rea Neamțu rechemau ceiace a fost și osîndeau ceiace este, cu puterea lui Iesaia și Ieremia.
Cîți mitropoliți n’au fost întîmpinați cu salutarea lor, pe cîți voievozi nu i-au sărbătorit și în mijlocul cîtor primejdii n’au strigat către cer! Și iată-le azi, izvorînd din acest trecut al istoriei Moldovei și revărsîndu-se peste clipa de acum, ca dintr-un munte sfînt o apă făcătoare de minuni. Cît de mici, cît de streini rămînem noi aceștia de azi, aici lîngă gîtlejurile sfinte din care gîlgîie istoria Moldovei și a bisericei străbune! E o viață pe care n’o mai credem, e o istorie care dă în basm. E viața simplă, cuminte și tihnită a celor ce au întemeiat și au murit rînduri-rînduri împrejurul acestei mînăstiri. E istoria unui trecut spintecat de mari nenorociri, stropit cu sînge mult, dar adormit, mîngîiat și împăcat, în zumzetul cîntărilor bisericești, aici sub boltă, în pronaos…
Iată-ne de cîtva timp, inundînd în fiecare vară coprinsul acestei mînăstiri. Venim streini de ea și plecăm tot atît de streini. Nu se lipește nimic de noi, nu dăm luare aminte la nimic și clopotele din M-rea Neamțu sună pentru noi zadarnic. Prin păduri și prin poene, plimbăm preocupările și visurile noastre pamîntești, iar dacă cercetăm uneori tezaurele mînăstirei, o facem dintr’un imbold deșert de curiozitate. O contrazicere nestinsă, un abis ! rămîne între noi și această sfîntă casă care ne găzduiește.
Dureroasă problemă! E un bine, e un progres că am ajuns să nu mai semănăm de loc cu părinții și cu strămoșii, ori e un rău și o degenerare? M’am întrebat așa de multe ori și mă întreb azi și mai neliniștit sub scormonitorul misticism al acestor clopote străbune. Sunt poate un suflet timid și înnaripat, sunt poate un poet înnamorat de Iisus Christos și de vremurile vechi?… Nu știu! Știu numai că această depărtare morală în care ne găsim față cu un trecut atît de apropiat, mă doare și-mi dă presimțiri rele.
Cît e de tulbure și de frămîntat de vijelii cerul sufletesc de astăzi!… Cît e de nemîngîiată viața și cît de pline de morminte, săpate prea de vreme, cărările ei! Trecem prin viață grăbiți, febrili, spulberați de patimi și de pofte, ca niște păsări călătoare, peste o mare furtunoasă… Cînd din zborul acesta, nebunesc și nimicitor, văd ca astăzi, încremenită aici în valurile vremei, o cetate a repausului în Iisus Christos, mă opresc și mă odihnesc. Cine ar putea să spună farmecul acestei odihne sufletești! Liniștea profundă din prejurul sfintelor biserici, strînse între cele patru laturi de chilii, portul lor străvechi și alb, prestigiul veacurilor de evlavie încremenită în pietrele cu slovă, în zidurile cu metereze, cad pe oglinzile inimei, ca pe un iezer molcom și visător…
De prisos ți se pare tot ce ai lăsat în urmă, neroade și de o zi frămîntările, dezbinările și luptele la care ești părtaș, jalnică și de disprețuit viața ta întreagă, cu toate legăturile și foloasele ei! Iar a doua zi dacă trebuie să pleci, dacă zilele rele și sbuciumul zădărniciei n’au împlinit încă măsura ta, ridică-te și pleacă. Vei lăsa suspinînd, în pragul sfîntului locaș, unde îți faci crucea de plecare, ca pe un diamant al inimei, ca pe un zălog după care va trebui să te înapoiezi, dorul ca clopotele din M-rea Neamțu să sune mereu peste mormîntul tău, pînă la venirea Celui mult așteptat!”

Extras prof. Ovidiu OANA

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!