Reprosul neghiobiei mele, sau mai degraba al lipsei mele de cunostinte medicale, aveam sa-l primesc chiar de la ea la refugiu. Atunci, de durere nu mai avuse cum sa-mi dea indicatii si am procedat asa cum am crezut de cuviiata.

Dupa ce am doftoricit-o si sa mai calmat i-am zis lui Mihai :

-Misule, ajuta-ma sa urc pe Monica in carca, si cara tu rucsacurile noastre pana la drum.

Mihai a ajutat pe Monica sa se catare in spatele meu si am inceput coborarea celor sapte, opt zeci de metrii de povarnisi de la piciorul hornurilor Grindului, pana la poteca lata ca un drum forestier- daca nu, chiar asa o fi si fost- la capatul caruia se afla poiana unde in care, de acolo de sus, se vedea acoperisul de sindrila al refugiului.

Cu grija sa nu alunec sau sa ma impiedic, atent la ori ce pas si la pietrele pe care puneam piciorul am ajuns dupa un anumit timp, la "drum". Mi-am lasat usor povara la pamant, m-am intors catre ea si am intrebat-o:

-E mai bine?
-Bine pe dracu, ma dor toate cele.
-Care din ele, incerca Mihai un spirit de gluma.
-Prostia unora, zise imbufnata Monica.

Simteam de aseara, ca, schimbarea lui Mihai ciudata si nepotrivita felului lui de a fi, crease o stare de irascibilitate in mica noastra gasca, iar raspunsul dur al Monicai il facu sa plece capul supus intr-o tacere ce inspira mila. Am perceput stinghereala si tocmai vroiam sa adaug ceva pentru a salva aparenta, cand tunetul se facu auzit cu zgomot pe munte, de parca tot masivul s-a pravalit prin hornurile Grindului.Am tresarit cu totii, uitandu-ne spre cer instinctiv, la norii negrii care se vanzoleau amenintator in inalt, acoperind varfurile plesuve ale muntelui, gata de a arunca peste el puhoaiele de apa. Atunci am strigat cu voce tare, sa acopar zgomotul tunetului, catre cei doi:
-Hai sa plecam, sa ajungem macar in liziera padurii.

Am ridicat-o pe Monica in picioare si i-am zis lui Mihai:
-Da-mi rucsacurile si treci in partea cealalta sa o ajuti pe Monica.

Am luat rucsacurile de hamuri cu mana stanga, cu dreapta am cuprins-o pe fata de mijloc, Mihai la fel, iar ea se sprijinea pe amandoi cu mainile petrecute dupa cefele noastre. Am luat-o grabiti catre liziera, cu acea graba care ne-o permitea situatia si dupa un sfert de ora intram sub umbrela padurii odata cu primele rafale de ploie. Am "ochit" o mica caverna in stanca la radacina unui molid stufos si ne-am ingesuit acolo,bucurosi ca aveam cel putin deocamdata un acoperis deasupra capului. Ploaia se pornise cu putere asupra crengilor dese de brad, facandu-le sa scoata un zgomot de o ritmicitate adormitoare. Fosnetul vantului printre brazi si tam-tamul stropilor de ploaie, iti aducea la ureche o simfonie stranie, venita dintr-o lume nestiuta. Aerul ozonat te ametea si-ti inunda plamanii intr-o binefacere zeiasca. In acea clipa nu-ti mai doreai nimic, momentul era sacru.

-Au, se foi Monica rupand vraja momentului, ma doare rau.

-Incearca sa-ti gasesti o pozitie convenabila, zise Mihai tragandu-se catre marginea cavernei lasand spatiu mai mare pentru accidentata. Crezi ca un algocalmin te poate ajuta?

-Daca ai la indemana, vreau unul.

-Am fiola, zise el.

-E mai buna.

In timp ce se doftoriceau, ascultam vrajit simfonia ploii si a vantului,purtat spre linistea vesniciei de viata fara de moarte. Eram furat din viata reala iar imaginile paradisiace ce se transpuneau in subconstientul meu ma faceau partasul unei existente mitologice, invaluita de misterul unui timp petrecut in alt spatiu. Curand am adormit. M-am trezit in momentul cand nu am mai auzit picurii de ploaie. Cei doi dormeau si ei, nu vroiam sa-i scol mai cu seama pe Monica, al carei somn invinsese durerea, " ii mai las o ora" gandeam eu facand socoteala ca pana la refugiu mai este cel mult o jumatate de ora de mers, si vom ajunge pe lumina. Mi-am ridicat ochii spre cer dar in afara de cupola verde a padurii nu am zarit nici o bucatica de cer sa-mi fac o parere despre situatia meteorologica actuala.