agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2385 .



Dolomita Jemke
proză [ ]
analize la minut – o moarte suspectă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mahai ]

2005-08-25  |     | 



Privind natura primăvăratică a primăverii începute cu fast și verdeață anul ăsta, e imposibil să nu remarci bănuții apăruți peste tot locul, bondăreii care zumzăie voios ca la petrecere și trifoii mătăsoși ce se prefac în spumă îndată ce pune gura pe ei câte-o bivoliță mai zglobie. Iar în stânga-jos, sub o bucată de ziar vechi, vei recunoaște imediat cadavrul lui Jemke Dolomită zis Cloțanu’, nemișcat de-o săptămână.

Om serios la viața lui, Dolomită apare oarecum contrastant în acest peisaj idilic deoarece, printr-un șir de împrejurări, a ajuns într-un loc nepotrivit chiar la momentul când autorul se pregătea să descrie această senină atmosferă de primăvară primăvăratică. Ieșind astfel din comun, contrastând cu ceea ce evident dorea autorul să scrie, penetrând prin profunzimea apariției sale platitudinea zglobificării naturii, depășind bunăoară ca grad de interes imaginea unor bobocei jucându-se cu mielușeii conduși la păscut de ciobănașul-fluieraș, Dolomită Jemke se dovedește un autentic personaj principal, demn de titlul de mai sus.

Mic, gras și îndesat, chircit sub soarele blând de Aprilie, cadavrul puturos trezește în mințile noastre o întrebare: ce soartă aprigă l-a adus acolo, ce straniu concurs de împrejurări a dus la descoperirea sa și ce urmări a avut acest lucru?

O nu, opera asta nu-și propune exhaustificarea lui Dolomită Jemke, care-acuma, le drept vorbind, nu-i decât un personaj de colț stânga-jos, acolo. Dar întrucât niște întrebări au fost puse, musai este să și răspundem la ele.

Astfel, Cloțanu’ – cum îi spuneau cu vrednicie colegii lui – venea de la Servici în seara zilei de 12 Aprilie a.c. “O zi de muncă plină” își spunea Jemke. În ziua aia făcuseră la Servici un suport pentru sticle cu fațadă în formă de raft de scule. Miuță, un maistru-lăcătuș inteligent, sudă o cheie interstelară de 11-13 la un șurub, apoi sudă șurubul de un zăvor. Răsucind interstelara le stânga (sau la dreapta, după gust), oamenii și toți muncitorii din Atelier puteau deschide ușa și savura băuturile aduse de-acasă și camuflate acolo, fără să se prinde inginerii. De fapt, nu numai muncitorii din Atelier puteau să beie astfel fără știrea șefului, ci chiar și toată secția, ba chiar și orișicine, inclusiv tu, cititorule. Asta însă, teoretic, pentru că practic, numai câțiva inițiați știau de cutia magică: Jemke, Miuță și alți patru colegi din Atelier.

Într-adevăr, o zi fructuoasă.

Miuță avea acasă nevastă și trei copii. Marian Ciscâlcă nu putea să beie mai mult de 3-4 pahare că cădea lat în bot. Rămânea Bebe, Zombică Nebunu’, Ptruputrucea și Dolomită însuși ca să se folosească la capacitate de seif. Și ca să cinstească evenimentul cum trâbe, îl trimiseră pe Ptruptrucea (care el era cel mai bleg) pănă-n oras, după niște rachiu alb și niște Ciucaș.

Ptruptrucea se dovedi însă mai puțin bleg decât crezuseră oamenii din Atelier: în loc să vina cu opt sticle, veni după trei ore, numai cu patru. Pe fața lui senină, beția se intindea duios, ca un cântecel de leagan. Prin genele semideschise vedeai irișii cum se mișcau ușor, când la stânga, când la dreapta, privind languros diversele obiecte din Atelier, evitând cu măiestrie privirile colegilor. Buzele umede stăteau lărgite într-un zâmbet tâmp și satisfăcut.

“Băă!” spuse Bebe încruntat.

“Măă!” spuse Zombi niervos.

Dar asta-i altă poveste...

Venind seara pe drum de la Servici, cadavrul lui Cloțanu (desigur, încă viu la vremea aia) se abătu peste câmpia ce dădea semne de primăvară primăvăratecă, pentru a culege toporași și ghiocei. Înflăcărat de ziua excelentă pe care-o avuse la Atelier, el țopăia și zburda în ritm cu natura, reîntregind tabloul edenic al lui Adam înainte de Eva.

O deplină comuniune a omului cu natura nu este posobilă însă, decât după moartea sa . Iată de ce observăm cadavrul puturos al lui Jemke și iată de ce nu ne mirăm de moartea lui Jemke, deși suntem afectați de ea, altfel n-am fi citit până aici. Și desigur că ne roade, și nu ne dă pace nici în somn curiozitatea despre straniul concurs de împrejurări care a dus la crima mioritică, dar și despre urmările pe care le-a avut acest fapt: Cum a murit D.C. Jemke și ce urmări a avut acest fapt?

Iată cum ne întoarcem deci, prin însăși forța motrice a narațiunii, la decorul gingaș al celui mai reavăn anotimp, mustind de viață, nădejde și înnoire. Acolo, pe câmpie, zburda Dolomită și ciripea în cor cu două ciori care-și hrăneau puii de-o jumătate de oră și nu se mai terminau odată.

Să ne focalizăm însă doar un moment asupra unei mici părți din acest peisaj: lângă linia ferată și gardul de la PECO, la 4 metri de tufa de trandafir sălbatic, străjuit de doi scaieți, se află un metru pătrat de pământ care nu diferă cu nimic de restul pământului din zonă. Acel petec diferă de restul pământului din zonă doar prin aceea că atenția noastră este focalizată asupra sa.

În centrul de greutate al pătratului se află câteva fire de iarbă verde care încântă ochiul într-un hal de nedescris.

Iar deasupra, cerul albastru, adăpostind în marea sa imensitate niște nourași drăgălași, străjuiește de-acolo de sus câmpia unde zburdă în draci Dolomită printre tufe și mușuroaie ce se pregătesc să înflorească. Iată cum un mic petec de pământ ne poate furniza atâtea amănunte despre locul unde a murit Dolomită și despre starea sa de spirit de dinaintea morții.

Și tot sărind așa Dolomită – el a murit.

El, fiind în câmpie, culegea toporași și brândușe cu gesturi pioase. Fiecare floricică adunată de pe câmpia respectivă mai dădea un nou fior primăvăratic. Acumulând fiori peste puterea lui de acumulare, Jemke trebuia să-i elibereze din când în când – sub forma unor oftaturi însoțite de zgomote languroase ce acompaniau ciripitul celor două ciori care nu mai conteneau să cloncăne ca niște apucate. Una din ciori îi spărsese un ochi puiului de găină pe care-l furase din țarc și i-l băga pe gât progeniturii sale.

Dar deodata, vai!

Ochiul ciorii privi cu propria coadă de la inălțimea cuibului până hăt! jos în tufele de nebunele și slobozi un croncănit cutremurător. Criminalul stătea ascuns într-o tufă din partea de sud-vest a câmpiei, ținând în mână arma crimei, o armă arhetipală pe care diverși au încercat s-o discrediteze în ultima vreme: buzduganul.

Construit la Servici dintr-o țeava de un tol jumate și o bilă din inox masiv (de care habar n-avem cum a făcut rost criminalul, că ne-ar trebui și mie vreo două), buzduganul cu ținte se distinge prin acuratețea detaliului. Încrustat la strung, cu țintele înfiletate frumos acolo unde se întretaie principalele meridiane ale bilei, el constituie un exemplu de măiestrie meșteșugărească cum numai prin părțile noastre mai poți găsi. Iar meșterul care l-a construit e tot unul – din păcate – cu criminalul odios care-i va lua viața lui Jemke spre sfărșitul acestor rânduri.

Un criminal cum nu se poate mai odios, ce stătea și pândea ca un tigru în junglă nevinovatele mioare. Într-atâta de nervos era Bebe pe Dolomita zis Cloțanu’ fincă de ce nu se mai oprea odată din zburdat și din oftat. Vai ce nervos era, că de unde stătea el nici nu se mai simțea adierea caldă și mirosul de flori delicate, ci doar mirosul de inox proaspăt sculptat la strung al buzduganului. Dinții îi clănțăneau iar privirea fixă urmărea turburată zglobăitul senin al lui Jemke.

Când însă Jemke făcu o tură mai largă, ajunse pe lângă tufe tresăltând, tocmai atunci se năpusti Bebe sărind ca o capră in spatele propriului său coleg și îl trosni drept in moalele capului cu fiorosul buzdugan, iar Jemke se prăbuși. Văzând una ca asta, Bebe se opri descumpănit și se uită lung si răzbunător la cadavrul lui Dolomită, ajuns deja în poziția consacrată. Asa usor a fost? se gândea Bebe privind curios și mândru (o mândrie profesională) colții buzduganului.

Cioara se opri o vreme din croncănit și întreaga natură începu să se contracte și să se adune sugând ultimii stropi de viață din Dolomită. Iar Bebe se așeză o vreme in cur, gânditor, balansând buzduganul ca popa cădelnița. De-acum ce fac, se gândea Bebe, trebuie să merg la pârnaie?


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!