agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-10-07 | |
Un iunie târziu era și acum mai bine de paisprezece ani, când descoperise prima dată fiorii iubirii adolescentine.
Păstrase în suflet emoția primei iubiri ca pe o amintire prețioasă a vremurilor în care oamenii păreau buni și frumoși și mai ales umani. O ținere de mână, un sărut pe obraz, un zâmbet, toate acele lucruri acum desuete, aruncate în dulapul cu lucruri vechi, de care nu-ți mai aduci aminte decât în vremurile tulburi : o încercare grea, o moarte a cuiva drag, o boală sau alt moment de cumpănă. Nu dădea un chip primei iubiri, dacă ar fi pictat-o ar fi reprezentat probabil un crochiu în umbră neștiut de nimeni, dar ar fi pictat sufletul în cele mai aprinse pasteluri, s-ar fi îmbrăcat cu emoția și roșeața din obraji, zâmbetul tâmp și lumina din privire. Atât. Ar fi dorit mai mult decât orice să retrăiască la infinit ziua primului sărut și a primelor cuvinte de amor de la omul cu care împărțea zilele și nopțile de mai bine de șase ani. Închizând ochii îl revedea pe băiatul de douăzeci și doi de ani cu chip de copil și trup de adolescent care intrase în viața ei pe neașteptate prin intermediul internetului. O logodnă pe nepusă masă, apoi o căsătorie rapidă, toate acestea la o vârstă pe care mulți ar considera-o încă fragedă, dar pentru ea vârsta de douăzeci și unu de ani era cea mai nimerită pentru dragoste. Porțile casei bătrânești se deschiseră larg și mai sus numitul parcă mașina în curte cu mișcările fine ce-l caracterizau. Deschizând portiera cu grijă, înaintă spre ea într-un zâmbet copilăresc. Dacă deschid ochiul inimii, gândi ea, revăd același chip alături de care mă deșteptam în diminețile lungi de iubire. Aceleași mâini, își spuse, luându-i palmele între mâini, făcute pentru dezmierdări. Vocea caldă, ca o ploaie de vară alintând fluturii pe o floare de nu- mă- uita. Iubirea aceasta cu atâtea fațete și mirosuri, cu mai multe arome decât cele mai savuroase mâncăruri pregătite de cei mai iscusiți bucătari, mai puternică decât vântul, mai aprinsă decât focul, mai înțeleaptă decât cele mai mari scrieri…Iubirea care te ridică cu un singur cuvânt, iubirea care te coboară în infern cu o singură privire. Iubirea mea, iubirea lui, iubirea noastră, își spuse dând copilul tatălui său spre alintare, iar el îmbrățișându-și fiul părea una cu copilăria, aceeași esență și același miros de fericire. Privindu-i îmbrățișați într-o perfectă comuniune, ea începu să versifice emoțiile ce-i pătrundeau ființa: « Nu te-am văzut niciodată așa până azi. Perfect, rotund ca ultimul ghem de lână pe care mama îl răsucea pe degete în vremurile tulburi, ca apa cu argilă din pahar cu care îmi alinam durerea din pământul sacru. Stăteam uniți de firul apei ca doi străini adunați de sete în fața fântânii dar tu, așa cum mă vezi ca pe ultima suliță pe care soarele a lăsat-o pe pământ leac pentru întuneric îți spun, dacă vrei să mă urmezi dezbracă-te de aparențe și de umbre, înmoaie-te în pastel aleargă apoi cu mine să dăm ocol peste marea de gânduri ce ne risipește pașii în lumină. » Uneori fericirea o regăsim în cele mai simple gesturi, care devin salvatoare pentru calea de recuperare a eului pierdut. *** Îl citea pe Dan Puric, flămândă de o cunoaștere lăuntrică pe care niciun alt scriitor nu i-o inspirase; tatăl ei îl descoperise într-o zi și ajunsese la adorație, apoi ea, după moartea părintelui său mersese pe urmele lui încercând să descifreze sufletul atât de ascuns al părintelui său. Așa a făcut, și-n ziua când l-a înțeles a adăugat o nouă fațetă sufletului său, una despre omul frumos pe care-l căuta acum cu aceeași înverșunare precum artistul care l-a descris întâia oară. Ea scria celor care aveau într-o zi să-i citească sufletul așa: « Omul frumos nu are icoană nici oglindă. Nu apare în bloguri, nu zâmbește în fața camerelor, nu făurește lumi, criza financiară e o limbă străină pentru el. Îl regăsești țâșnind în gestul la care nu te aștepti- salvator. Devine el însuși icoană, călăuza printre urâtul care-și strigă numele cu opulență bătându-se în piept cu pumnii în timp ce el, Omul frumos ascultă mult și vorbește cu economie de cuvinte. Își face o cruce pios în vreme de cumpănă că la Dumnezeu nu trebuie să insiști. Crezul lui nu mută munții dar rușinează inimi flămânde de măriri. Probabil va prețui viața mai mult decât marii conducători ai lumii și va vedea frumosul în lucrurile mărunte peste care trecem orbi, se va pleca în fața lucrurilor sfinte pe care noi le renegăm cu ușurință. Omul frumos nu construiește palate ci zidește suflete. Cheamă îngerul din om și alungă demonul. Are doar regretul de a nu fi cunoscut mai mulți îngeri...» Era târziu în noapte când s-a ridicat de pe treptele unde retrăise amintirile grele vreme de câteva ceasuri. Liniștea nopții cădea ca o cortină peste mâinile ei, care toată ziua frământaseră cuvinte în baia sufletului său. Unii învârt bani între degete, iar eu versuri și amintiri, vorbi ea ca pentru sine, arcuindu-și mâinile într-o mișcare involuntară, în timp ce pașii îi rătăceau în umbră. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate