Începusem să-i citesc profului din poeziile mele, iar acesta mă surprinse la un moment dat cu un gest brutal, bătu cu pumnul în masă și-mi spuse:
-Dar tu mă iubești pe mine, nu pe Dinu.
-Vă iubesc, dar ALTFEL.
-Cum altfel, câte moduri de-a iubi cunoști tu?
-Aici mă fâstâcii puțin, totul parcă se dărâma în jurul meu. Am început să plâng iar el m-a luat în brațe. M-a mângâiat ușor pe păr iar eu, uitându-mă în sus la el am avut pentru o clipă impresia că-l văd pe tatăl meu de care mama se despărțise cu mulți ani în urmă. Am crezut că o să leșin din nou iar el m-a așezat ușor pe canapea.
-Ștergeți lacrimile, vreau să te pictez așa cum ești tu de fapt, nu cum vrei să pari.
Eram îngenuncheată sufletește, știam că se gândește la mama și la faptul că ea n-ar fi aprobat în ruptul capului o relație intimă între noi. Mi-am stăpânit cu greu lacrimile și atunci m-am gândit cu ciudă la Dinu și la Adina. Totul se întâmpla din cauza lor. Adina nu-mi fusese prietenă, ceea ce făcuse ea nu se face între prieteni. Dar acum nu mai conta . Fusesem descoperită și-ncepu să-mi fie frică. O frică oarbă, atroce pusese stăpânire pe mine. Mi-era frică să nu înnebunesc.