Avocatul Florin Georgescu era un bărbat între două vârste, lat în umeri, nu foarte înalt, șaten, cu niște ochi șireți și pătrunzători ca o lamă de cuțit. Vasilicăi nu-i plăcea tipul pentru că se forța să fie amabil, pictându-și pe față un zâmbet ca de clown și pentru că n-avea stare pe fotoliul lui impunător, de parcă se grăbea să prindă trenul.
- Conform legii, aveți dreptul să reprezentați interesele soțului dumneavoastră, să verificați actele contabile și de asemenea să semnați și contrasemnați ca asociat și administrator cu drepturi depline.
Uitați ce vă propun, spuse avocatul, scuturându-și mâna stângă- astfel încât de sub maneca neagră a hainei, să iasă un ditamai ceasul Rolex- poimâine dimineață ne prezentăm la biroul asociatului cu o firmă de audit și verificăm toate actele, iar în cazul în care se constată deturnări de fonduri sau alte manevre contabile, putem să deschidem acțiune în instanță, iar vinovații își vor primi pedeapsa.
- Domnule avocat, eu vreau să divorțez, dar nu înainte să-mi iau partea care mi se cuvine din firmă, astfel încât să-mi pot crește copilul fără grija zilei de mâine.
- Foarte bine. Þinând cont de imposibilitatea soțului dumneavoastră de a semna actele de divorț, hotărârea judecătorească se poate da ca și cum ar fi declarat dispărut. O să vă dau o listă cu toate actele de care am nevoie. Singura soluție ca să vă luați banii este să vindeți acțiunile asociatului sau altei persoane. După verificarea balanțelor o să facem o evaluare a firmei, ca să vedem la cât s-ar ridica suma.
Acum mă scuzați, trebuie să plec la tribunal, spuse avocatul ridicându-se de pe scaunul din care abia se terminase de legănat cu câteva secunde în urmă.
- Florine, îți mulțumim, zise Nelu, ridicându-se odată cu Vasilica de pe celălalte două scaune din fața biroului și dând mâna cu amicul lui, avocatul.
- Bine! Intrați pe la secretara mea să vă taie chitanță! Vă doresc o zi bună, spuse Florin, băgându-și nasul în diplomat.

- Nelu, mă lași te rog la Universal. Vreau să-mi cumpăr niște haine și să caut un coafor, zise Vasilica, după ce se suiră în mașină.
- Aaa! Vrei să faci impresie? Te duc, cum să nu te duc, Vasilico!
- Nu! Vreau să impun respect. Atâta tot!
- Bine! Abia aștept să te văd!

Mergea la coafor cam o dată la trei luni și asta doar ca să-și taie firele despicate de la vârfuri, dar niciodată ca să-și schimbe look-ul sau culoarea părului. Acum venise vremea pentru o schimbare. Vroia să-i fie drag să se privească în oglindă.
Își alesese o tunsoare cumva…retro, cu bretonul oblic, tuns drept la spate până la ceafă, iar în părți îi cădea peste umeri.
Când a fost gata aranjată, nu-i venea să creadă cât este de frumoasă.
„Arăt mai bine ca amanta lui bărbatu-meu”, își spuse ea admirându-se-n oglindă. Era complet schimbată. A ieșit fericită de la coafor și s-a îndreptat către raionul de confecții.
Și-a ales câteva compleuri din stofe fine, în culori sobre cu fustele puțin peste genunchi și cambrate pe talie. Mai greu a fost cu pantofii. Pentru că nu era obișnuită să meargă pe tocuri, abia și-a găsit câteva perechi cu tocuri nu foarte înalte. Se întâmpla foarte rar să poarte fustă și tocuri, asta doar la nunți și botezuri- și atunci mergea ca o barză cu genunchii îndoiți- în rest, de obicei își trăgea pe ea o pereche de blugi și un tricou, fără măcar să se privească-n oglindă.
Acum era altceva: arăta și se simțea ca Regina Angliei și va învăța să meargă și pe tocuri.
„Nelu o să rămână mut de uimire când mă va vedea! Dar…de ce-mi pasă mie ce va spune el? Oare nu cumva m-am îndrăgostit? Trebuie să recunosc că-mi este drag iar faptul că îmi este alături în aceste clipe grele, îl face să aibă un loc special în inima mea, deși mi-este tare teamă să nu mă dezamăgească. Parcă Marian n-a fost ok la început?…Asta până și-a arătat adevărata față.

Miercuri dimineață la ora opt, s-a întâlnit cu Nelu și alte două doamne- care bănuia că sunt de la firma de audit- în biroul avocatului. Se întâmplase așa cum bănuise: Nelu nu-și mai lua ochii de la ea, rămăsese blocat cu un zâmbet de admirație pe față. Simțea c-o dorește. Dar parcă ea nu? Se uita și ea la el și era convinsă că nu-și poate ascunde sentimentele care i se reflectau pe față.
Chiar și avocatul se oprise din scotocitul hârtiilor prin dosare ca să-i arunce o privire greu de definit. După ce-și băgă câteva hârțoage în diplomat, își scutură iar ceasul de aur și spuse:
- Doamnele sunt de la firma de audit despre care v-am povestit. Dănsele vor verifica actele contabile. Haideți să plecăm. Este destul de târziu, zise el, după care ieși primul pe ușă urmat de cele două doamne.
Rămânând mai în urmă, pe când coborau scările, Nelu a prins-o de mână, s-a apropiat de urechea ei și i-a șoptit:
- Vasilica, ești frumoasă ca o statuie, zise el, pecetluind vorbele cu un sărut pe obraz.
Ea n-a putut să mai scoată nici un sunet din cauza emoțiilor, în schimb i-a mulțumit printr-o privire plină de dorință și i-a strâns mâna care încă mai zăbovea în a ei.

- Cine sunteți? Întrebă speriată, secretara, văzând atâtea persoane intrând pe ușă.
- Sunt avocatul Georgescu și aș dori să vorbesc cu domnul Ori.
Intrând în birou, asociatul lui Marian, făcu ochii cât cepele.
- Cu ce vă pot fii de folos, întrebă el cu vocea gâtuită de emoție și ridicânduse în picioare.
După ce Florin, îî trânti hârtiile în față și îi explică despre ce este vorba, acesta ceru un răgaz ca să-și consulte avocatul.
După vreo cincisprezece minute se întoarse în birou cu fața răvășită și spuse:
- Nu credeam să-mi faci așa ceva Vasilico! Ce te face să crezi că eu l-aș trage-n piept pe bărbatu-tău?
- Domnule Ori, eu reprezint interesele familiei Holmescu. Dacă doriți puteți face contestație, dar n-ați face decât să tergiversați verificările. Mă gândesc că nu aveți nimic de ascuns! Nu? Oricum…doamna Holmescu îi va ține locul soțului ei și nici o decizie nu se va lua fără acordul dânsei.
- D..d…da! Sunt de acord! Parcă am încotro? Zise Ori.
Vasilica îl simțea ca un vulcan gata să izbucnească lavă și flăcări prin craterul ce se căsca amenințător de sub nas. Va trebui să aibă grijă ca nu cumva să rămână doar cu el în aceeași cameră. Cine știe de ce era în stare omul acesta! Se uită plină de recunoștință la Nelu, bucurându-se că nu o lasă singură în această văgăună plină de șerpi veninoși.
- Perfect! Spuse avocatul, atunci doamnele pot să se apuce de lucru. Noua dumneavoastră asociată, va participa la toate ședințele, iar deciziile le va după ce se va sfătui cu firma de audit sau cu mine. De asemenea nu va semna nimic fără acordul nostru, adăugă el. O chemați vă rog pe doamna contabilă-șefă!
Abia aștepta să-i vadă fața balerinei. Sigur o anunțase Ori, pe când se ceruse afară să se sfătuiască cu avocatul.
Era așa cum bănuia: amanta era răvășită și speriată de parcă văzuse ursu, iar când asociatul, i-a prezentat pe cele două doamne, era gata să leșine.
„Sigur a făcut ceva măgării” și-a spus „Altfel n-ar avea fața asta de bidon turtit. Parcă a-mbătrânit cu zece ani!” .
După plecarea avocatului, doamnele au fost conduse la contabilitate ca să le streseze puțin pe Adela și subordonatele ei, iar Vasilica și Nelu s-au apucat de inspectat birourile.
Cel al soțului era vizavi de al asociatului Ori. Avea mobilă din lemn masiv și semăna cumva cu cel din subsolul casei. Biblioteca din spatele biroului era plină de cărți, iar Vasilica era convinsă că au fost puse acolo doar să impresioneze, pentru că nu-l văzuse pe Marian citind vreodată o carte.
- Ia uite ce fotoliu de făcut masaj are bărbatu-tău! Spuse el, așezâdu-se în scaunul managerial și apăsând pe butoanele din lateral. Acum la ce-i mai folosește?
„Oare te vei schimba și tu ca el?” se întrebă, uitându-se la Nelu cât era de încântat de noua jucărie. El, simțindu-se privit și parcă decriptând gândurile ei, se ridică brusc de pe scaun și ocoli biroul.
- Ce-i cu tine Vasilica? Întrebă îngrijorat, punându-și o mână după umerii ei și sărutând-o din nou pe obraz. Ea se întoarse spre el și își încolăci mâinile după gâtul lui, ridicându-se pe vârfuri.
El o prinse de mijloc și o strânse la piept, ascunzându-și fața în părul ei, ca să-i respire mirosul de flori și vanilie.

va urma