agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1268 .



Onoarea hoților de cai -6-
proză [ ]
povestire

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihaylo ]

2009-11-01  |     | 



6.

Ion Kocerha stătea așezat pe trunchiul unui măr uscat la marginea livezii lui Iancu Lupu, îngrijorat de întârzierea lui Haralambie care plecase să-i ducă acestuia doi cai, pe care îi furaseră împreună, cu două săptămâni în urmă de la muscalii de peste Karpatia, astfel jumătate din suma pe care Haralambie o va primi de la Iancu va fi a lui.
Kocerha avea de gând să treacă Tisa imediat după ce-și va primi partea. Vroia să treacă pe la bătrânul Iarema Koțor din Tribușani, la care ascundea caii furați și banii pe care-i obținea din vânzarea lor.

Multe lucruri învățase Kocerha de la bătrânul Iarema, care în tinerețe fusese cel mai renumit conokrad* din întreaga Huțulie și se pricepea foarte bine la cai. Acum era un gospodar bogat și respectat de toți, însă cu mare drag îi ajuta pe hoții de cai, mai tineri. „Deoarece acest meșteșug păcătos, dacă-ți intră odată în sânge, nu-l poți uita până la groapă”, își „spovedea” adeseori sufletul în fața lui Kocerha bătrânul Iarema.

Kocerha mai avea în grajdul lui Koțor cinci cai, furați din Moldova, pe care vroia să-i vândă peste Karpatia, poate chiar lui Peiter Laioș, care cumpăra întotdeauna cai de la el. Strânsese destui bani ca să se lase de acest „meșteșug păcătos”, să-și întemeieze o gospodărie mare, de care să se ocupe liniștit, cum făcuse și bătrânul Iarema Koțor. Își cumpărase și pământ, iar bătrânul îi creștea o pereche de mânji, mai rămânea să-și construiască o casă și apoi putea să se însoare.
Știa foarte bine că oricare dintre gospodarii de pe Valea Vișeului, deși cam bănuiau cu ce se ocupă, ar fi fost bucuroși să-l aibă de ginere, dar cu toate acestea el o alesese pe Ivona, cea mai săracă fată din sat care, orfană de ambii părinți era slujnica bogatului și avarului Arcadie Boiko. Se îndrăgostise de ea încă din copilărie când îl tocmise maică-sa să pască vitele și mieii lui Arcadie.
Ivona era de fapt o rudă mai îndepărtată a lui Arcadie Boiko – tatăl ei fiind văr de-al doilea cu acesta. După ce părinții împreună cu fratele ei mai mic muriseră de tifos, Arcadie pozând în mare binefăcător o luase la el. După o săptămână vânduse casa și pământul bietei orfane evreului Iankel, chipurile tatăl Ivonei îi datora acestuia o sumă mare de bani pe care nu a reușit să i-o înapoieze.
Deși toți oamenii din sat știau că aceasta este doar o minciună sfruntată, născocită de Arcadie împreună cu Iankel, nu s-a împotrivit nimeni și apoi cui îi păsa de soarta nefericitei orfane? Toți aveau problemele lor, iar cu oameni ca alde Arcadie nu era bine să te pui rău.
– Te hrănesc de pomană, că după ce vei crește mare, vei pleca cu „coada-n sus” și n-o să-mi spui nici măcar mulțam pentru pâine și sare, îi reproșa deseori bietei fete Arcadie.
Având doar nouă ani, Ivona deja îi plătea cu vârf și îndestat pentru „pâinea și sarea” după care acesta se plângea că le mănâncă de pomană. Toate corvoadele cădeau pe capul ei, în timp ce băieții lui Arcadie toată ziua își băteau joc de ea trăgând-o de cozi, ciupind-o împingând-o sau mânjind-o cu funingine.
Numai cu doi ani mai mare decât Ivona, Ion văzând ce fac odraslele lui Arcadie, o trase și el de câteva ori de cozi, mirânduse că această „vrăbiuță” veșnic murdară și desculță, nu se apăra niciodată, nu se supăra, nu plângea...
Dar odată când Ivona spărsese din greșeală un ulcior plin cu smântână și Arcadie o bătu-se cu biciul până când biata fată a leșinat, Ion a spart toate ulcioarele lui, a turnat afară din bărbânțe tot laptele și a răsturnat la gunoi putina cu brânză, după care i-a bătut, deși erau mai mari decât el, până le-a dat sângele pe nas, pe băieții lui Arcadie și a fugit în pădure jurând să se facă haiduc, asemenea lui Pintea Viteazul sau Olexa Dovbuș și să-i aprindă lui Arcadie casa, după ce-l va tăia bucăți cu tot cu mucoșii de feciorii săi.
Însă după două zile de „haiducit” prin pădure, dormind prin colibele țapinarilor, îi cam pierise pofta de răzbunare. Acasă îi era frică să se întoarcă, astfel că trecu Tisa și se năimi slugă la Iarema Koțor care încetul cu încetul îl inițiase în „meșteșegul păcătos” pe care-l începuse furând doi cai tineri de la Arcadie Boiko.

Gândurile lui Kocerha fură întrerupte de o împușcătură, ecoul căreia se rostogoli de-a lungul văii Ronișoarei, lovindu-se de dealurile Horaviței.
– Ce se întămplă acolo!? șopti Ion dându-și seama ca cineva trase nu departe de casa lui Iancu Lupu.
Imediat după aceea se auzi și a doua împușcătură.

* Conokrad – hoț de cai (ucr.)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!