8.

– Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi... se ruga Ruxandra în genunchi alături de fiul său de trei ani, în odaia din casa tatălui său, în care îl îngrijise cândva pe Mitruț. Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.
– ... ieltăm glesiților nostli, repetă copilul.
– Și nu ne duce pre noi in ispită, ci ne izbăvește de cel rău...
– ... băveste de țel lău, Amin!
– Nu te grăbi copile, repetă după mine – că a Ta este împărăția puterea și slava...
– ...pălăția putelea si slava, căscă prelung Ionuț.
– Acum facem semnul crucii – În numele Tatălui, Al Fiului, Al Sfantului Duh. Amin!
– Amin! aproape strigă Ionuț.
– Așa-a-a, iar acum o să facem nani-nani, îl sărută Ruxandra pe frunte punându-l în pat și după ce stinse lampa se culcă lângă el.
– Nenea Stepan mi-a plomis că mâine mă pune călale pe loibul său, se lăudă copilul.
– Bine copile, bine, iar acum trebuie să dormi.
Ionuț a tăcut, dar tocmai când Ruxandra crezu că adormise acesta întrebă:
– Mămucă, așa-i că nenea Stepan e țel mai putelnic din lume?...
– Așa-i puiule, așa-i, zâmbi amar Ruxandra.
– Ai văzut țe muschi ale?... Nu se teme niți de balaulul cu doispe capete, asa-i?...
– Poate că nu se teme, dar acum tu trebuie să dormi.
După o vreme de tăcere, Ionuț întrebă din nou:
– Când o să clesc male voi fi putelnic ca nenea Stepan?
– O să fii copile... o să fii puternic ca nenea Stepan, spuse emoționată Ruxandra și îl strânse în brațe ținându-l astfel până când copilul adormi.
Ruxandra, mult timp după aceea, nu putu să adoarmă. Lacrimi fierbinți îi curgeau pe obraji, o durere aproape plăcută i se cuibărise în piept. Gândurile îi zburară în trecut, la seara când tatăl ei se întorsese beat din Sighet și o anunțase că o va mărita cu Iancu Lupu.

”Iancu Lupu!”... răsunară în acea seară ca un blestem cuvintele tatălui său. Ruxandra simțise cum îi fugea pământul de sub picioare. Parcă cineva o azvârlise într-un hău fără fund, care se căscase deodată în fața ei. Primul lucru care îi trecuse prin minte era să fugă afară în curte sau în grădină. Oriunde, numai să nu audă cuvintele tatălui său care-i vâjâiau în urechi. Nu avu putere să se ridice din patul care i se părea că se învârtea cu ea.
Ruxandra îl cunoștea bine pe acest om sever cu privirea sferdelătoare. Pletele-i lungi ce-i cădeau frumos ondulate pe umerii lați și mustața stufoasă puțin răsucită în sus, îi aminteau întotdeauna, de voievozii din frescele mânăstirilor maramureșene. Chiar se întrebase de multe ori de ce acest bărbat frumos și bogat nu era însurat.
Iancu Lupu venea deseori în casa lor cu diferite treburi pe care le avea cu tatăl ei, însă niciodată nu i-ar fi trecut prin minte, că tocmai acest bărbat aproape de-o vârstă cu tatăl ei va fi va fi soțul său. Tocmai de aceea, de când auzise cu cine vrea s-o mărite tatăl său, nu putea să-și revină în fire. I se părea că e doar un coșmar groaznic, din care nu putea să se trezească.
– Ei ce zici porumbițo, sau ți-a pierit graiul? vocea gravă a tatălui său îi aminti că acest coșmar e de fapt o crudă realitate. Ruxandra își umezi buzele și spuse cu voce răgușită:
– Nu-l vreau pe Iancu Lupu, măritați-mă după cine vreți, după oricine, sunt atâția flăcăi care mă vor, chiar și după Ilie Liopak mă duc, dar după Iancu Lupu nu!
– Ha-ha-ha! – râse nervos tatăl ei. Care dintre puțoii satului se pot pune cu Iancu Lupu, care... zi!
– E mult prea în vârstă pentru mine – mi-ar putea fi tată, spuse cu lacrimi în ochi Ruxandra.
– Nu vorbi prostii! – se răsti la ea. Iancu de-abia a împlinit patruzeci de ani, e în floarea vârstei și e mai puternic decât oricare dintre mucoșii care te vor.
– Mai bine mă arunc îl lacul lui Antal, decât să mă mărit cu Iancu Lupu, izbucni în plâns Ruxandra.
– Nu ai decât să te arunci în lac, să te spânzuri, să faci ce vrei, dar de măritat tot cu Iancu Lupu ai să te măriți!
Ruxandra înțelese că nu are altă alegere, ori se mărita cu Iancu Lupu, ori își pune capăt zilelor.
Începuse din nou să-l urască pe tatăl său mai puternic ca la început, când acesta îi reproșa zilnic muribundului Mitruț că-i mănâncă pâinea făcând fără nici un folos umbră pământului. Atunci hotărî să se răzbune. Dacă Iancu Lupu nu ținea cont de tinerețea ei și o cumpăra pur și simplu ca pe o vită, atunci nu el va fi primul bărbat din viața ei. ”O să mă dau oricui altuia, dar lui nu! Asta o să-l doară și o să-l roadă toată viața”, gândi Ruxandra.
Peste câteva zile tatăl ei plecă la Sătmar, atunci Ruxandra hotărî că primul bărbat din viața ei va fi nimeni altul decât Stepan Haidamaka. Se duse la grajdurile boierului Josef și-l căută pe Stepan.
– Te roagă tata să vii până la noi, căci i s-a îmbolnăvit un cal, îl minți ea.
– Spune-i tatălui tău că peste o oră sunt la voi, răspunse Stepan, nebănuind nimic, deoarece deseori gospodarii îl chemau, când aveau probleme cu caii.

Peste o oră, Stepan Haidamaka intra călare în curtea lui Dumitru Rusnak. Legă calul de stâlpul porții și privi spre Ruxandra ce stătea rezemată de tocul ușii cu părul despletit, îmbrăcată într-o rochie de in subțire prin care se vedeau formele trupului său.
”Frumoasă fată”, gândi Sepan și zâmbi nepăsător.
– Hai în casă! îl îmbie Ruxandra, arătând cu mâna spre ușa deschisă.
– De când țineți caii în casă? râse Stepan și se îndreptă spre grajd.
Ruxandra fugi după el și intrând în grajd închise ușa în urma sa.
– Lasă ușa deshisă, am nevoie de lumină!
– Nu trebuie lumină, spuse emoționată până la lacrimi Ruxandra.
– Ascultă fato, unde e tatăl tău? – o întrebă pe un ton serios Stepan, dându-și seama ce-i trecea prin cap fetei.
Ruxandra se apropie de el și îmbrățișându-l își lipi capul de pieptul lui puternic.
– Tata nu este acasă, s-a dus la Sătmar, dacă vrei putem merge în casă.
Stepan mirosea a busuioc și a cai. Teama și rușinea din sufletul Ruxandrei se topi ca ultima zăpadă sub razele soarelui de primăvară. În locul lor simți o bucurie de nedescris. Era fericită!
Uitase de Iancu Lupu, de tatăl său, de toți...
”O să mă îmbrățișeze și o să mă sărute, iar pe urmă mă va duce în brațe în casă, sau mă va pune pe grămada de paie din colț”, spera Ruxandra din toată inima, care-i bătea în piept ca o vrăbiuță prinsă în capcană.
Dar Stepan nu o îmbrățișă, ci îndepărtând-o cu grijă îi spuse cu voce calmă:
– Copilă proastă!
Aceste cuvinte îi căzură Ruxandrei ca o piatră în suflet. Deodată i se făcu milă de ea însăși.
– Tata vrea să mă mărite după Iancu Lupu, – șopti cu ochii plini de lacrimi.
– Și una dintre poruncile Domnului glăsuiește că e un păcat de neiertat să te măriți fecioară, – glumi Stepan.
Ruxandrei nu-i ardea de glume.
– Nu-mi place de el și nu vreau să fie primul bărbat din viața mea! răspunse de această dată, cu mândrie Ruxandra și îl privi pe Stepan drept în ochi. Pentru o clipă, uită din nou de rușine și de teama ce-i încolăcise șerpește sufletul.
– Și m-ai ales pe mine? Că eu sunt un fel de taur comunal, poate îmi dai și bani pentru asta?!...
– Dacă vrei îți dau și bani, șopti Ruxandra.
– Fi cuminte fetițo și uită că am trecut pe aici, eu am uitat deja! spuse Stepan și ieși din grajd.
Ruxandra plânse toată noaptea, iar a doua zi hotărî ca primul bărbat din viața ei va fi Ilie Liopac.
Pe Ilie îl ademeni la fel ca pe Stepan. Spre deosebire de Stepan, acesta nu se dădu în lături, ci se aruncă asupra Ruxandrei ca un lup flămând când vede o mioară și o iubi, acolo în grajd pe grămada de paie.
Astfel, Ilie Liopac cu nasul cârn și părul roșcat, de care râdeau toate fetele din sat numindu-l jidan, devenise primul bărbat din nefericita viață a tinerei fete.