agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1393 .



Haina de dar (capitolul 9)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [malena ]

2010-08-01  |     | 



Cînd ne-am dezmeticit din îmbrățișările fierbinți și realitatea luase iar forma normală, am auzit zgomote depărtate de la sărbătoarea care era pe sfîrșite. Ținîndu-ne de mînă am intrat încet în sat îndreptîndu-ne spre focul care scăzuse și mocnea trosnind sub jar. Oaspeții se împrăștiaseră peste tot pregătindu-se de culcare. Aici nu se punea întrebarea în ce pat să doarmă fiecare, paturi nu existau oricum, mulți dormeau înfășurați în pături lîngă foc. Numai copiii și femeile bătrîne se culcaseră unii lîngă alții pe jos în colibe. Nu știam precis unde va dormi Farai, frații ei dormeau deja încolăciți lîngă ceilalți, iar părinții mei vorbeau încet lîngă ei. Mama văzîndu-ne s-a ridicat bucuroasă și observînd nehotărîrea pe fața mea a înțeles ca de obicei ce mă preocupa.
-Andrei, mi-a spus încet și cu o privire conspirativă, dacă vrei, Leon va vorbi cu mama lui Farai și poate îi dă voie să vină cu noi, mai ales că aici nu mai sînt locuri unde se poate culca. Sigur! mama este întotdeauna gata cu vreo surpriză care mă lasă cu gura căscată!.....în felul acesta pot spune că încă nu o cunoscusem, felul ei lejer de a accepta lucrurile așa cum sînt, face viața mult mai puțin complicată. Nu mi-a mai trebuit timp de gîndire, la atît noroc nici măcar nu visasem. Pe deasupra, mai eram și ușurat aflînd că tata va prelua sarcina de a vorbi cu Tamaa, din partea mea nu mă grăbeam să o mai văd așa de repede.
Tata s-a întors cu aprobarea ca Farai să meargă cu noi și cu o față de parcă ar fi rezolvat cel mai normal lucru de pe lume.
Poate eram numai eu așa de prăpăstios, poate privirea bătrînei nu s-a oprit la mine ci ea visa mestecînd o frunză de miraa, o plantă care îi făceau să călătorească în alte lumi, dar de fapt ea se uita prin mine.
Mulțumiți că totul s-a rezolvat fără probleme, ne-am grăbit de plecare trezindu-l pe Machungwa care moțăia rezemat de un butuc.
Ajunși la hotel, mama a fost ca de obicei la înălțime oferindu-i lui Farai toate articolele ei de toaletă, pentru ea fiind de la sine înțeles că Farai va dormi la mine în cameră.
Părinții mei știind hotărîrea noastră să nu ne mai despărțim niciodată au acceptat-o pe Farai deja ca pe fata lor.
A fost o noapte ca de vis, nu am dormit niciodată cu altcineva în pat și senzația nouă îmi furase somnul, mă răsuceam pe toate părțile ascultînd respirația ei ușoară și ca de obicei o mie de gînduri îmi zburau prin minte.
M-am trezit mult prea devreme, mai mult ca să mă asigur că Farai mai este lîngă mine. Într-adevăr, dormea ca o zeiță, culoarea pielii făcea un contrast minunat cu așternuturile albe, conturul corpului se modela perfect printre cutele cearceafului……un tablou în mărime naturală care-mi oprea respirația.
Chiar în somn avea un zîmbet fericit pe față, nu mă mai săturam privind-o iar gîndurile îmi zburau înapoi la zilele cînd eram singur și nu știam cine sînt. Cîteodată mi-e frică de atîta fericire, este imposibil să meargă așa la nesfîrșit. Merit într-adevăr atîta bunăvoință de acolo de sus?
Farai a simțit privirea mea și trezindu-se m-a îmbrățișat cu brațele ei calde lipindu-se de mine ca un copil. După ce m-am asigurat că nu este numai un vis, ne-am pregătit să coborîm pe terasă unde părinții mei deja ne așteptau.
La micul dejun ne-am înviorat cu fructe exotice făcînd în același timp planuri în legătură cu plecarea noastră. Nu mai trebuie să adaug că Farai era implicată sută la sută în aceste planuri pe care de fapt la construiam avînd-o numai pe ea în vedere. Nimeni nu știa însă exact modalitatea de a părăsi ca băștinaș Africa. De aceea, ca să evităm eventuale probleme, am hotărît să ne căsătorim la fața locului. În felul acesta ea ar părăsi țara ca soția mea. Numai gîndul la această posibilitate îmi dădea aripi și pluteam de fericire.
Deci ne-am pregătit să plecăm în oraș, plănuind ca primul drum să-l facem la ambasadă. Mama a fost de părere că pentru cîteva informații în privința căsătoriei nu este necesar să mergem cu toții, ea plănuind să se oprească în oraș cu Farai și să facă anumite cumpărături în vederea călătoriei care se apropia.
Machungwa care deja ne aștepta a făcut ochii mari cînd i-am adus la cunoștință planurile noastre. Tata i-a propus cu această ocazie să ne însoțească în Europa și respectiv, să meargă cu noi la ambasadă să ne interesăm care este modalitatea de a obține viză de lucru. Bineînțeles a adăugat, numai dacă el este de acord. Cred că a fost cel mai larg zîmbet care l-am văzut la Machungwa de cînd l-am cunoscut, rămăsese fără glas doar ochii îi luceau de bucurie și se umeziseră de emoție. Noi la rîndul nostru ne-am bucurat foarte mult auzind că el este de acord, nu știu, dar fără Machungwa nici nu-mi mai puteam închipui să plecăm Familia noastră se mărea văzînd cu ochii iar mama plesnea pur și simplu de bucurie. Era așa de agitată că-mi făceam gînduri serioase să nu facă vreun atac de inimă.
Umpluse masa cu bilețele mîzgălite cu tot felul de planuri, sporovăia neîntrerupt, planurile cu două minute înainte le dădea iar peste cap făurind altele și altele iar noi eram amețiți și ne uitam năuci nemaiștiind unde este începutul și ce să facem mai întîi.
Doar tata se întinsese lejer în fotoliul de paie și o urmărea vădit amuzat lăsîndu-i ei conducerea. La un moment dat, mama care simțise privirea, s-a întors încet spre el, l-a măsurat cu privirea de sus pînă jos și făcînd pe ofensata și-a scos ochelarii punîndu-i ușor pe masă.
Cu o mutră naivă și un glas ca de miere i-a spus….Leon, dragule, nu că nu arăți bine cu barba ta de naufragiat, dar nu crezi că ar trebui totuși să o tunzi înainte de a zbura acasă?.....cred că în Europa ai face prea mari furori dacă apari ca Robinson Crusoe. Tata mijind ochii s-a uitat la ea o clipă ca după aceea să se scuture de rîs și luînd-o în brațe i-a promis tot ce-și dorește dacă bineînțeles ea va reuși să ducă la sfîrșit nenumăratele planuri în următorii ani. Mama i-a dat un ghiont în coaste reproșîndu-i că nu ia în serios activitatea ei dorindu-și în același timp mai multă participare. Tata a asigurat-o că ea este născută să facă planuri și își pune orb toată încrederea în mîinile ei. Mama mulțumită de argument s-a avîntat iar asupra bilețelelor murmurînd în barbă că-și pierduse firul și întrebîndu-se singură unde a rămas.
Noi încercam stîngaci să o ajutăm împingînd discret bilețelele de la dreapta la stînga. În sfîrșit după o vreme ne-am lămurit cît de cît ce sarcină are fiecare deși vorbisem dinainte ce vroiam să facem în ziua aceea. La un semn a lui tata, Machungwa care dispăruse dintr-o dată,a apărut după colț și încercînd din răsputeri să nu zîmbească i-a întins mamei mele o cheie de mașină. Ea s-a uitat nedumerită iar tata i-a explică situația.
-Noi vom fi o vreme ocupați cu ambasada iar voi veți fi la fel foarte ocupate cu ce aveți de cumpărat, de aceea am fost de părere să aveți mașina voastră și să nu fim nevoiți să ne ținem unii după alții.
A fost într-adevăr o surpriză la care nici unul din noi nu se aștepta, secretul știindu-l doar Machungwa care își ferecase buzele cu șapte lacăte. Bineînțeles ca situația se ușura enorm, mai ales că nu știam încă ce alergături va trebui să facem pînă vor fi toate actele gata. Încă nu bănuiam că suntem de abia la începutul problemelor.
După ce ne-am despărțit unii de alții și după ce am mai primit iar o mulțime de instrucțiuni din partea mamei mele am pornit spre ambasadă jumătate din drum mergînd unii în spatele celorlalți.
Mașina pe care mama o conducea, era o bijuterie de Jeep, mult mai mică decît a noastră, de culoare neagră și de departe arăta ca un bondar nărăvaș dar cred că asta datorită faptului că mama era la volan.
Intrînd în oraș ele au luat-o spre centru fluturînd și claxonînd și speriind toate găinile din drum, iar noi am mers mai departe pe șosea spre ambasadă.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!