agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1545 .



Povestea unei fascinante zile de vânătoare 2
proză [ ]
Vânâtoare de mistreți la Ghelestașu și Ciuciuru

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Artangel ]

2011-01-09  |     | 



Întâlnirea era la ora 10, 00 la intrarea în Comandău. Când ajungem, echipa de vânatori era pe poziție, așteptând sosirea orei respective și a semnalului de pornire spre locul unde se va ține vânătoarea. Ne încântă urechile primele povestiri fascinante ale iscusinței profesionale a unor vânători, de la alte partide de vânătoare. Precum că Marian a avut norocul nu demult să vadă o ursoaică cu pui. La ora stabilită, urcăm în mașini și după aproximativ patruzeci de minute ajungem la cabana Ghelestașu. Zăpada de circa 10 - 20 de centimentri, era deja bătăttorită în fața noastră pe poteca făcută de șirul indian pe care ne deplasam în liniște deplină. Mi se indică locul unde trebuie să mă pun în ștand, a treia persoană din partea din aval. Aveam puține emoții, nu de altceva, dar era a doua oară duin viața mea de vânător când venise și soția mea cu mine. Primise de la mine instrucțiuni precise să stea în spatele meu și să nu se miște, să nu facă zgomot, să nu cumva să vorbească. O singură dată a mai fost la vânătoare cu mine acum 10 ani și a reușit să facă să răsară zâmbete la întreaga echipă de vânătoare. Acum, avănd pregătirea și de tehnician silvic, poate reușește să-și stăpânească altfel emoțiile. Îă place să fie cu mine în natură, este vrăjită mereu de frumusețile ei, de multitudinea de forme existente,, pe care mâna iscusită a lui Dumnezeu le-a dat formă sau viață.
După cum povesteam, acum vreo 10 ani am făcut o scurtă vânătoare de iepuri în Turbăria din Comandău. În fața mea era o mică deschizătură, după care în fată era desis. Îmi vedeam vecinul, un prospăt absolvent, bun profesionist. Rozi, soția mea era la circa un metru, oblic în spatele meu, aproape de niște tufe. Pornește goana,mai târziu se aud și focuri de armă. La puțin timp văd că un iepure vine din fața vecinului spre mine. Ridic arma și aștept să fie într-o poziție corespunzătoare, că nu aveam voie să trag fără să respect unghiul de 45 de grade, sau să trag în fața vecinului. - Arpi, vine iepurele spre tine! Zice vecinul. Din spate aud confirmarea. Arpi, uite iepurele! Zice soția. Fascinat de vocea fermecătoare a soției, iepurele face o întoarcere de 90 de grade și dispare în desiș. Toată ziua ne-am distrat pe seama acestei întâmplări. Ne venea atunci în minte o întîmpare povestită pe la mijlocul anilor 80, de catre un fost coleg de-al nostru, un inginer silvic, care din păcate nu mai este printre noi. Soția de luni de zile îl ruga să o ia și pe ea la vânătoare să vadă cum este. Într-o zi a luat-o pe câmp, la vulpi. Stau ce stau și apare o vulpe frumoasă. - Þică, uite vulpea! Îi strigă soția. - Hai nevastă acasă, că s-a terminat vânătoarea! Îi zice soțul.
Dar să ne întoarcem la ale noastre. Mă pun în ștand, Rozi în spatele meu. Era o zi fără soare dar nu era ger. Era plăcut să stai afară. Crengile molizilor erau aplecate sub povara zăpezii și din când în când se auzea cum alunecă de pe cetină. Uneori câte un avion mai sfâșia liniștea din basme, prin perdeaua de verdele arborilor amestecat cu albul zăpezii. Începe goana. Trece o ară și soția stătea nemișcată, fără să vorbească. E un record. Era o deschidere în fața noastră, cu poteca pe care au urcat vânătorii ân dreapta și cu un mal înalt în spatele nostru. Se aude nu departe de noi cum traversa coasta, zgomotul cum trăgea ceva aer în piet. Era un câine pe care nu-l vedeam.Auzim lătratul câinilor din depărtare și strigătele de la distanță ale gonacilor. Mai trece un sfert de oră și un câine alb defilează prin fața noastră. La cinci minute un alt câine, vine și își marchează teritoriul exact pe tufa de la 3 metri dreapta de mine, apoi urcă pe linia ștandurilor. O oră și patruzeci de minute a ținut de ne-am delectat în liniște de frumusețile naturii. Coboară vânătorii, ne alăturăm și noi lor și când ajungem la mașini aflâm că un câine a fost rănit un pic de un mistreț. După o mică pauză în care se duceau tratativele pentru cea de-a doua goană, care urma să fie la Ciuciuru, ne-am urcat în mașini și am pornit spre locul amintit. Trecem de Podul Bețașului, și după cum am primit instrucțiunile că la semnul făcut de maistrul de vânătoare, ca fiecare mașină să oprească, linia ștandurilor fiind așezată chiar pe drumul forestier, la un moment dat ni se face semn și nouă și mi se spune ca eu să rămân acolo, mașina cu care am venit, deplasându-se mai departe cu coloana. Trece coloana, îmi găsesc un loc strategic, chiar aproape de un pârâiaș, căruia i se auzea muzicalitatea zgomotului produs de trecerea apei prin spărtura din gheață, chiar în fața noastră, de vedeam cum trece apa pestre pietrele de sub ea, cu clipocitu-i caracteristic. În fața mea era un molidet cu exemplare având diametrul între 16 și 24 de centimetri. La poalele unei coaste se forma un șes cu o rariște, numai bună pentru a vedea de la distanță, când apare mistrețul. Chiar mă gândeam că demult nu am mai stat în locuri cu o asemenea deschidere să ai timp suficient pentru a lua ținta când apare vânatul. Sunetul pârăiașului din fața mea era sfâsiat din cănd în cănd de câte o pocnitură a molizilor. Acestea au început să se întețească. Această sinfonie a pocniturilor de ger a molizilor mă fascinau. Xilofonul naturii își deschidea corola multicoloră a sunetelor, plăsmuind un concert de esență divină.Di depărtări se aud focuri de armă. Număr vreo 20. Mă gândeam că a ieșit ciurda de mistreți și sunt două variante. Ori se trage și nu se nimerește, ceea ce era puțin probabil, ori erau prea multe exemplare. Se auzeau câinii lătrând mai departe în stânga mea. Apoi linște infernală. A început să ningă cu fulgi mari. Sunetul uni avion sfâșia din nou liniștea dintre fulgii de zăpadă, care continuau să cadă greoi, schimbând culoarea veșmintelor și a țevii armei. Un sunet ciudat îmi gâdilă timpanele urechii. Mă gândesc că de mistreț nu poate fi. Da, e de urs. Mă uit la soție și mă întreabă cu privirea că dacă am auzit. Dau din cap în semn afirmativ. Iar se aud focuri de armă din depărtări, niște zgomote înfundate. Mă gândesc că zăpada atenuează propagarea sunetului. Albul molizilor se întețea pe măsura depunerii fulgilor de nea pe cetina aplecată în semn de respect, dub influența gravitației, fața de mama natură. Uneori mai aluneca câte un strat de zăpade de pe crengi, printre pocniturile molizilor, care colora liniștea meditativă existentă. Se aud gonacii apropiindu-se. Sosește coloana de mașini și urcăm la Robi.Când întrebă soția de acel sunet ieșit din comun, îî spune că poate au fost frânele vreunei mașini. Oprim la vreo 500 de metri că erau mai mulți vânători cu armele pregătite, parcă așteptau ceva. Coborâm, și aflăm că a trecut o ursoaică cu puii din anul trecut și că a strigat Marian , s-a auzit un foc de armă, căinii care au intrat din nou în pădure după terminarea goanei, care lătrau. Aflăm că la Florică ieșise ursoaica cu pui.De fapt el intrase nu demult, cu arma spre acel loc, cu încă un vânător. - Ia trage un foc de armă! îmi zice nea Þică. Schimb berennekke-ul cu alice de 4 milimetri și-i zic să tragă el. Trage spre vârful molizilor scoate un chiot. Vine și un răspuns, un chiot de la Marian. Aveam confirmarea că nu a pățit nimic, chiar dacă s-a dus cu pui spre el. Aflăm că și la vânătoarea trecută, de dinainte de Crăciun, ieșise ursoaica cu pui la domnul inginer mUnteanu, fiul fostului domn director. Se aud voci apropiindu-se. Ne strigă și Marian. S-a luat o piatră de pe inimile fiecăruia. Ne spune că după terminarea vânătorii câinii au intrat înapi în goană și lătrau la vînat. Nu era departe, cum era înainte ieșise pe acolo ca gonac, s-a dus a văzut că aduceau câinii lui un mistreț. împușcat. Peste puțin timp apare un al doilea mistreț, la care nu a avut cum să tragă din cauza câinilor, că-i împușca. A scos cuțitul de vânătoare și i-a curmat viața mistrețului prins de câini. Aflăm că doi câini, unul al lui Lazăr Toader și unul roșcat au fost spintecați de mistreț. Ulterior au fost duși la Sfântu Gheorghe să fie cusuți. Urcăm în mașini și ajungem la cabană. Aici un vânător ne povestește cât a suferit când i-a murit sfâșiat de mistreț cel mai bun câine de vânătoare din viața lui. - Dacă murea tata, nu-mi păsa! Zicea el. Am înlemnit cu toții la asemenea cuvinte. - Da că este bătrîn! Zice cineva. Aburii de la o țuică cu piper, caldă, ne gâdila nasul și papilele gustative. Se încinge atmosfera de la cabană prin redarea scenelor din cursul zilei, cu cei șapte câini care au prins mistrețul, al cui să fie trofeul. Răspunsul vine promt. Al ocolului! Vine răspunsul prompt de la Levente, maistrul de vânătoare.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!