Vera se dezmeticise la câteva minute după ce Remus intrase în baie. În tot acest timp rămăsese inertă pe podea și ar fi vrut să nu se mai scoale niciodată, să moară și să nu mai știe nimic din tot ce i se întâmplase.
Îl ura din tot sufletul acum pe Remus și ar fi vrut să-și sară în propriul suflet și cu pumnii să spargă icoana ce cu migală i-o crease acolo nemernicului care nu se-nvrednicise de ea.
Și-a aranjat hainele în grabă și a părăsit definitiv clădirea firmei, uitându-și poșeta și nefericita felicitare, care se dorise o portiță deschisă spre fericire, dar, din păcate, deschisese drumul spre infern.
Rătăcise pe străzi ore întregi, lucru care o speriase groaznic pe bunica ei, cu care locuia împreună.
Remus sunase de zeci de ori acasă la ea și asta o înspăimântase și mai tare pe biata bătrână, care nu mai închisese ochii toată noaptea. Abia spre dimineață când Buna, așa cum îi spunea Vera, începuse să picotească, venise și fata acasă.
În ciuda faptului că nepoata ei arăta groaznic de obosită și era vânătă de atâta plâns, bătrâna nu mai putea de bucurie și o săruta printre lacrimi, fericită că fata este totuși întreagă.
Văzându-i bucuria amestecată cu suferință, Vera nu i-a spus ce i se întâmplase, i-a spus numai că va trebui să plece de acasă, nu știe pentru cât timp și, deocamdată, nici nu-i putea spune unde pleacă, rugând-o numai să nu spună la nimeni, mai ales patronului său, că a trecut pe acasă sau unde se află.
Bunica a înțeles că s-a întâmplat ceva rău, însă nu a putut afla mai mult de la nepoată.
După o oră Vera era pregătită de plecare, își luase o parte din economiile pe care le făcuse în cei trei ani de când lucra, cealaltă parte lăsându-i-o bunicii, și, cu sufletul răvășit a părăsit locuința, nici ea neștiind pentru cât timp.
Remus nu dormise nici el toată noaptea, așteptând cu înfrigurare ora 9 dimineața, în speranța că Vera va veni la serviciu, așa cum o făcuse întotdeauna în cei trei ani de când lucra la firma lui.
Simțea că nu i se întâmplase nimic și numai supărarea o făcuse să nu se ducă acasă și să rămână, probabil, la vreo prietenă.
Știa că a rănit-o, dar la fel de bine știa că o va iubi ca un nebun și-i va așterne lumea întreagă la picioare, numai ca Vera să îl ierte.
Va trebui să îl ierte pentru că o va iubi cu toată ființa lui și-i va dedica întreaga existență.
Pentru început îi cumpărase toate florile pe care le găsise la florăreasa din colț și i le pusese în camera în care ea avea biroul.
I-ar fi cumpărat și toate bijuteriile pe care le-ar fi găsit, dar încă nu deschisese nici un magazin de acest fel în zonă și nici nu ar fi vrut să se îndepărteze prea mult de firmă.
Dar, lucru ciudat, se făcuse 9 fix și Vera încă nu venise, lucru care nu se mai întâmplase.
Poate că este supărată și întârzie ca să-i dea o lecție. Foarte bine, o merită, așa că-i va îngădui acest mic moft. Totuși, când s-a făcut ora 12 a început să se îngrijoreze și s-a dus acasă la Vera.
Acasă i-a răspuns bunica fetei, care, ascultându-și nepoata și înțelegând că supărarea ei venea de la acest bărbat, încerca să facă pe supărata, lucru care îi reușea de minune și l-a expediat rapid, spunându-i că fata nu a ajuns acasă.