agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-03-25 | |
Ochii mă dor. Lumina în dimineața asta este atât de puternică. Noaptea trecută nu reușisem să dorm deloc. Era prea frumoasă, prea ireală, prea nudă să pot dormi lângă ea. Am luat-o în brațe, am tinut spatele ei cu buzele și am apăsat sânii ei în ea, și cu somn și fără somn. O simțeam extenuată, fericită, tresărea de fiecare dată când mă simțea. După ore și ore de a trăi unul în celălalt simțeam că suntem un singur trup. Nici nu mai aveam nevoie de acea parte din mine, aș fi rămas așa impreunați pentru totdeauna. Mă întrebam ce s-ar întâmpla dacă am adormi așa, unul în celălalt...
Dimineața a venit prea repede. Mierea asta de femeie care se afla lângă mine mă făcea să îmi pierd capul de fiecare dată când o priveam în ochi, de fiecare dată când îi priveam rotunjimile și alunița. Era incredibilă. Simțeam mâncărimi plăcute în trup și o amețeală ca de drog. M-am ridicat și am trezit-o și pe ea pătrunzând în visul ei plăcut. M-a primit cu o îmbrățișare strâmbă, udă. Buzele ei mă doreau nespus. Am luat micul dejun. Era luna de miere. Nimeni nu ne cerea nimic și nimic nu ne deranja mai mult decât lumina soarelui prea puternică pentru ochii noștri plini de iubire nocturnă. -Îți amintești, Copil, când te-am întrebat prima dată dacă vrei să fi soția mea? Părea o glumă, părea ceva atât de imposibil la vârsta aia. A trecut ceva timp de atunci. Mai târziu te-am cerut și oficial, dar deja erai atât de obișnuită cu ideea încât părea ceva atât de normal încât a trebuit să compun ceva foarte frumos și curajos pentru a te impresiona. -Da, și m-ai impresionat atât de mult încât nu am putut spune decât DA. Zâmbetul ei strengăresc mă făcea să o doresc chiar aici, în soarele torid al Spaniei, în locul ăsta nebun și plin de lumină. Am furat buzele ei și le-am ascuns în buzele mele adânc. A deschis gura, am tras aerul ei și sufletul ei în plămân, tare. Am surprins-o fără aer, am făcut-o să respire mai puternic. Absorbeam fiecare bob de oxigen pe care îl mai găseam în aerul pe care îl expira. O iubeam trupește și simțeam că sufletele noastre devin unul, ca trupurile noastre în nopțile și zilele trecute. Ne-am ridicat. Alerga în fața mea ca un copil, aruncându-mi câte o privire ghidușe. Nisipul era alb ca o zăpadă și marea albastră îl îmbrățișa. Am mers așa pe plajă până ce am rămas doar noi în pustietate. Părul lung și cârlionțat se așeza ca o cascadă pe spatele ei moale. A fugit în fața mea și întorcându-se spre mine mă tachina descoperindu-și câte un sân, pe rând, apoi acoperindu-i la loc. Se prefăcea că își dă jos chiloțeii colorați de plajă. Șimțeam valuri și vântul cum mă amețesc. Aș fi vrut să o prind, să o ating, să o posed acolo, în valuri, dar îmi era teamă să nu dispară ca un vis din fața mea. Eram în Rai, singurul pe care puteam să îl trăiesc. Era deschisă, plină de tupeu și țepi de cuvinte vulgare, dar mă incita la fiecare pas pe care ăl făcea, la fiecare cuvânt pe care mi-l șoptea. Îmi spunea în fiecare zi că mă iubește de mii de ori, și eu, ca într-o telenovelă plină de lacrimi de fericire, îi răspundeam la fel, de mii de ori. Mă așteptam să ne treacă, să se rărească cuvintele, să slabească atracția fizică, dar spre fericirea mea nu se întâmpla așa ceva. Pe zi ce trece eram mai îndrăgostiți, mai nebuni unul după celalalt. -Azi, acum și pentru totdeauna sunt a ta, soția ta. M-a sărutat ca și cum ar fi fost ultimul sărut pe care mi-l dădea în viața asta. Hai să facem dragoste în mare, și apoi să ne odihnim plini de nisip pe plajă. -Și ce o să facem după aceea? -După aceea v-om face dragoste iar, la hotel, acasa, pe masă, în duș... Mă înnebunea cu felul ei direct de a spune tot, cu felul ei sincer de a mă iubi cu totul. -Sunt perfect de acord, Șoția mea. Abia așteptam să mă doară iar ochii de nesomn în dimineața viitoare, să privesc iar soarele prin părul ei, să văd culori care nu există pe cerul albastru, să visez realitatea. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate