Starea actuală a poeziei, aș spune starea poeziei actuale ar fi altceva luând mai întâi în calcul factorul de areal. Așadar, liricii naționale, care și-a redobândit statutul de integritate deci o condiție existențială autentică, i s-a alipit lirica românilor din exil, este vorba acum de o orchestralizare de pe urma căreia este reconstat un snop de decenii cu potențial de depășire valorică a liricii interbelice, socotită încă de neîntrecut. Dacă aceea a operat în sensul unei implozii artistice naționale cea de acum s-ar putea manifesta exploziv, înlăturând un anume complex de inferioritate care în secret ne macină ca pe unii care, bunăoară, nu avem încă nici un NOBEL pentru literatură.
Nu imundă, poezia proliferează în dezinteresul general, își modifică fantastic cadențele: vorbăreață, confesivă, extibându-și inutilitatea și arogându-și utilitarismul, proclamându-și multiunea, descompunerea ritmurilor, fracturismul în acea ambiguitate dihotronică ce dă fiecărui jucător speranța în marea lovitură cu sunetul cu care se izbește frunza de luciul apei, iar criticului spaima diurnă că trece neabătut pe strada cealaltă, fantasma nocturnă de a fi singur judecător din cetate. Distincția însă trebuie făcută între valoare și nonvaloare, între eșec și propagandă, între manipulare și ideea de necesitate.
Cred că nu este cazul să aruncăm toată greutatea acestei crize pe umerii fragili ai unor tineri mai puțin citiți și mai îndrăzneți decât și-au închipuit ei, criza este mult mai profundă iar ei sunt ceea ce se vede: mai mult posibili cititori decât autori. Lumea în care trăim tinde către o scară de valori foarte relativă, relativismul acesta care ne cuprinde pe toți, pornind de la convingeri politice și terminând cu atitudinea și munca cinstită și banul greu câștigat, acest relativism a atins și lumea culturală.
Există la ora actuală în România tineri scriitori cu adevărat talentați, cu adevărat oameni de viitor ai culturii românești, în schimb este foarte posibil ca ei să fie acoperiți de această orchestră cacofonică prezentă pe toate canalele TV și care nu este foarte zgomotoasă iar publicul, cât mai există în România, va scădea din ce în ce mai mult dacă va constata că literatura viitorului este produsă de ei, de acest grup de scandalagii care descoperă apa caldă. Această falsă imagine, iluzie că literatura nu mai este literatură, că literatura este altceva și că singurii valoroși sunt cei care nu fac literatură, nu cred că este bine să alegem calea cea mai deflagranică, condamnarea în bloc: și printre bătrâni sunt netrebnici cum sunt și printre tineri; și printre tineri sunt atinși de mâna lui Dumnezeu așa cum sunt și printre bătrâni.
Toate aceste lucruri se fac, sunt împotriva sau în apărarea literaturii pentru că literatura este cea care generează libertatea omului care "consumă" această cultură, nevoia de cultură este de fapt nevoia de libertate, iar cei care spun că s-a terminat cu literatura de fapt spun că s-a terminat cu libertatea; nu avem dreptul să cedăm indiferent de vârsta pe care o avem.