Mi-am desfăcut centura de siguranță și am deschis ușa mașinii oprite la semafor, vrând neapărat să-mi salut un vechi prieten aflat pe trotuarul opus. Cu același impuls cu care am închis ușa după mine am făcut un pas să traversez și, când am întors capul spre dreapta, o secundă mai târziu decât trebuia, am văzut un camion roșu venind ca nebunul către mine. Dintr-o dată nu l-am mai văzut. Am auzit un îngrozitor zgomot a rupt, am simțit o căldură grozavă și apoi nimic. Acum încep să simt iar. Unica limită palpabilă îmi este carnea dinspre înauntru. E închisă, aspră, umedă. Îmi aud de departe bătăile inimii accelerate ca și cum aș fi scufundat în apă. Văd în același mod, parcă printr-un ecran aburit, fără claritate. Începe să-mi lipsească aerul, fac un mare efort să respir. Împing, sînt împins. O palmă mă zguduie și îmi aud imediat plânsul. Cineva mă ține agățat de picioare cu capul în jos. Acum pot să respir dar mi-e frig. Înțeleg. Nasol. Mi-e dor de camionul roșu.