Femeia-vampir trasa cercuri de foc pe cerul senin al deșertului. Cu forța unei torpile lovea trupul bărbatului ce se târa pe nisipul fierbinte din mijlocul canionului. Loviturile ei îmbogățite cu megatone de ură îi dezosau trupul cu violența unei explozii nucleare. Acele cactușilor primeau cu nepăsare rămășițe din carnea bărbatului împrăștiate de suflu. Din cer, colții femeii scuipau venin peste nefericitul om cu oasele înălbite de soarele caustic. Țipetul ei demonic acoperea durerea și regretul lui că într-o zi a înfruntat fulgerele din ochii ei. De frică, dunele au vomat osemintele strămoșilor noștri nedumeriți că mai văd o dată lumina soarelui. Bătrânii murmurau bocete neputincioase să aline suferința celui ce a deocheat femeia-vampir.

După așa coșmar îngrozitor ce mi-a amputat fiorii din brațe, ți-am ieșit în întâmpinare chiar a doua zi, iubita mea. Te priveam cum te apropii de mine cu zâmbetul tău firav și pașii tăi blânzi. În disperarea mea te-am așteptat cu un buchet de flori amare și un crucifix ascuns sub piele.