Povestea bătrânului vrăjitor
"Nu mai credea să se schimbe ceva, vreodată, în viața lui. Nu mai credea să i se dezghețe, vreodată, inima bătrână și împietrită. Deși nu-i lipsea nimc din cele trebuincioase traiului, era nefericit. Într-o iarnă a întrezărit o speranță, s-a trezit cu un gând firav ca o scânteie, gândul a prins grai, l-a mărturisit, i-a dat viață și, de atunci, a început o altfel de suferință, surdă , fără leac. Bătrânul vrăjitor singuratic avea să-și dea seama câți ani au trecut, câte căi bătătorite are în inimă și în minte, căi ce se sfârșesc în fundături , fără ieșire, sporindu-i singurătatea. Tot ce-și dorea mai mult, avea să-l rănească, să-i dovedească neputința, teama de viață, spaima de posibile trăiri, simțăminte, bucurii noi, netrăite de multă vreme, uitate și inaccesibile, după atâția ani. S-a trezit mai singur decât înainte, simțindu-și sufletul chircit și inima obosită, aproape sfârșită. A făcut alegeri care s-au dovedit greșite, simțind că este târziu pentru el, a privit în preajmă, s-a apropiat de cei de lângă el, simțea că nu mai are timp, credea cu tărie acest lucru, dar nu a făcut decât să-și producă suferință, să-și sporească senzația de sfârșit de drum, a ales din nou, fără să fi învățat ceva, era flămând de viață, avea să trădeze, sporindu-și durerea și ucigându-și șansele la reînviere. Și-a rememorat întreaga viață găsind în propria poveste un fel de predestinare pentru neîmplinire, premise vechi, nedeslușite din păcate, la timp, anunțând eșecul personal cu mulți ani înainte. S-a produs o schimbare, așteptările îi sunt altele, criteriile ce-i determină alegerile nu mai sunt aceleași, nu vor mai fi, niciodată, aceleași. A trădat, dar a fost la rândul lui trădat, plătind ceva poate nemeritat, sau poate doar neînțeles. Oricum, a ajuns în același loc în care nu mai crede să se schimbe ceva, vreodată, în viața lui."