O adora. Îi era idol. Respira accelerat aromele pe care ea le lăsa în jur. arome de femeie spectaculoasă aflată pe scaunul din dreapta al mașinii. Pentru prima dată lângă el așa de aproape. O atinse ca din greșeală băgând în viteză la semafor. Atingere suficientă ca să-și ia zborul de bărbat îndrăgostit pierdut. Îi veniră în minte orele ei de meditație, de lucrări de control și chin la examene și simți dorința animalică de-a-i săruta genunchiul gol. Se abținu. Un fluture din stomac îi aminti cum, ca dovadă nebună a sentimentelor sale, mâncă tot manualul de științe sociale din anul doi, carte pe care i-o dăruise ea. O sută șase pagini, cu poze color și colită gastrică. Ce mai conta... Au reușit să-i spele stomacul dar nu și senzația de posesie a femeii iubite. La Urgențe, vai ce coincidență, o văzu trecând. Indiferentă, bronzată, însoțită ca întotdeauna de altul. O văzu trecând și douăzeci și șapte de ani mai târziu, la fel de indiferentă, deloc bronzată și singură. Atitudinea ei deja nu mai era de Miss Univers, ridurile nu-i permiteau. Cu toate astea, nostalgic văzându-și zeița pierdută, a făcut un gest ca un omagiu sută la sută nebun, așa cum nebun simțise totul pentru ea, mereu. Un omagiu eroic, inutil dar mânat de același fluture din stomac care nu murise: mâncă ditamai volumul "Război și pace". O mie cincisute treizeci și două de pagini din acea ediție rară pe care o citi în adolescență, cu ea ca profesoară. O mie cincisute treizeci și două de pagini cu personaje fantastice căutându-și, pe esofag în jos, destinul lor deja scris, ca și al lui. Destin plin de o iubire care nu moare niciodată, bronzată sau nu, însoțită sau singură, tânără sau nu prea.