Floricele de zărnucă pe șesuri.Calul e mort,ca toți caii,de frig de răçeală.Nu mai este loc pentru cai,e înghesuială.Corbul,ba nu șoimul zboară...Ca păsările toamna,deși nu e migrator.În mare exista o mașină pe un drum de țară.Doi țigani:
Bă ai luat aia?
Bineînțeles.
Și baba?Pe ea am lăsat-o.Rîd amîndoi.
Lasă că-i bine așa două miare din pensie...Să trăiești o viață.(de ce nu am zis corbi,nu știu,dar sînt doi corbi)
Deși a fi corb m-i se pare puțin demn.
Un club la țară,vin și din oraș,drumeagul e înțesat ,un telefon o tîlhărie...Nu poți să ieși.
Acum clubul e închis,hai la braconaj.
Pești dorm liniștiți în apă învolburată.
A ploat în sus pe rîu.Mrene mari singuratice gustă apa gălbuie.Deasupra un șorecar își scutură aripile mari ,de stropii de ploaie.Cerul a început să se limpezească.Pe drumul de țară trec femei grăbite spre sat.E pace,dar:
în fundul rîului chiar acolo doi trag de zor plasa ,comiherul,chiar acolo în fundul rîului,ei,poti să spui ceva,căci sînt chiar acolo unde nu trebuia să fie.
Mă plimb prin viață văd stele roz,peste arbuști se lasă bruma,trec de stîlpii de înaltă tensiune drumul duce peste cîmpii...Ce e Dumnezeu,ce este Universul,Cerul,mă pierd pe drum atîta e în fața nesfîrșit în spate am lăsat demult satul,sînt singur în bătaia lumini rebele.Mă gîndesc la lume în general ,la puzderia de lume.Un singur om plimbîndu-se pe glob se plimbă și prin univers.Sînt tăcut ca apa.Ce meserii mai avem ,și le facem,muncim,pentru pîine.Asta ne-a rămas de la Adam ,munca,și cîti oameni,orașele pline,Peste păduri se lasă o ceață ușoară.Începe să se însereze.Jos pe drum ceva sclipitor.Privesc îndelung dar nu prea obiectul.Plictisit mă aplec și-l ridic ,mă înșel ,un staniol ,numaidecît î-mi revin în simțuri căci pe el scrie clar
Rom. E clar,mi-e foarte clar,și nu numai atît,căci toate întîmplările sînt reale...