În visul ăsta, se făcea că se făcea. Adică, semi-conștientizam că e un vis, supra-impozare a unei trăiri paralele a evadatului din realitate care își construiește metodic în dimensiunea aia nedefinită, nememorabilă și fantezistă un alt spațiu, bine definit, un fel de lume proprie, ideatică, o reîntoarcere în timp real la viața de zi-cu-zi remodelată după năzuințele proprii, deja realizări, împliniri ce conturau un cu totul alt univers: lumea mea perfectă.
Ce motiv aveam să mă mai trezesc?
Niciunul.