Când am început să mă fac mare mi-am dat seama că poți cunoaște lesne oamenii după ceea ce citesc, ce muzică ascultă și ce filme le plac. Cel mai bun prieten al meu a devenit imediat Cătălin, care m-a făcut să-l descopăr pe Verdi. Un om care ascultă așa ceva e negreșit om bun. Anii care au trecut mi-au dat dreptate. În liceu am iubit-o pe Luminița, ascultătoare de "Alphaville" și "Queen". Nu gustul comun ne-a unit ci gustul sărat și electric al primelor săruturi. În armată m-am lipit foarte tare de Lucian, un fan, ca și mine, al ”Războiului Stelelor”, varianta adevărată, clasică. Paul, care prefera Bruce Lee, nu mi-a plăcut, era un narcisist și un egoist. În timpul Revoluției țin minte că am petrecut ore lungi și plăcute cu Adrian și Laura, fani Marin Preda și Tolstoi. Aș fi vorbit cu ei o veșnicie și despre melci, compot de prune și agrafe, așa de calzi și volubili erau, dar din păcate s-au căsătorit. Prin anul II de facultate m-am îndrăgostit de trei colege deodată. Ana, Alesia și Aura. Și ele de mine. Ne-am dat seama după ani și ani că toți adoram "Tubeway Army" și pe Gary Numan al ei, proza stupidă a lui Daniil Harms și serialul "Columbo". De însurat m-am însurat greșit, însă, cu o fană "Take That". Am zis că-i trece. Pe deasupra mai citea și tratate de religie și biografii ale sfinților... Mi-a dăruit un fiu care ascultă rap spaniol și sud-american și care adoră filmele obscure, de regizori ratați. Fiul e bun, totuși. Mi-a deschis și mie gustul pentru așa ceva. În fine, după alte peripeții cu iubitoare de Beatles, Ion Dolănescu și Ricky Martin, după necazuri și fericiri cu șefi care nu citeau nimic sau care citeau totul, după furtuni pe vals, liniști pe telenovele mexicane și caraghioslâcuri umane cu admiratori de manele, zilele trecute am fost omorât de o făptură, totuși, minunată. Petrecusem o noapte împreună dar, vai, nu ne-am cunoscut îndeajuns ca să aflu că îi plăcea la nebunie istoria romanțată a lui Rîmaru, violator și asasin în serie.