În ziua de 31 martie 1944, școala a fost închisă. Armata sovietică pătrunsese în nordul țării. Se anunța că Bucureștiul va fi bombardat. A doua zi dimineața maică-sa i-a urcat, pe el, pe Vlad și ce bagaje au mai încăput pe lângă ei, într-un automobil negru cu perdeluțe la geamurile laterale și i-a trimis la Sinaia. A venit și ea a doua zi cu același automobil dar însoțit și de o camionetă în care a adus cele mai valoroase obiecte pe care le aveau la București.
Au avut atunci cea mai lunga vacanță, până în octombrie. Inițial le păruse rău că au părăsit capitala dar când pe 4 aprilie au auzit despre distrugerile făcute de raidurile avioanelor americane asupra Gării de nord și a cartierului Grivița au început să-i compătimească pe cei loviți de bombe. După București a urmat Ploieștiul cu rafinăriile și rezervoarele de petrol ce alimentau armata germană. Aceasta se afla în România încă de când generalul Ion Antonescu preluase conducerea țării.
Mătușa Olga calmă, ca și când nimic nu se întâmpla, îi asculta zilnic la materiile de școală. Dar de la o vreme, pe lângă acestea, începu să le predea și lecții de limba rusă.
- Țara arde și…ție îți arde de limbi străine! Spuse iritată Niculina Stăncescu.
Era prima dată când o auzea pe maică-sa ridicând tonul la tanti Olga. Dar această remarcă nu a descurajat-o pe mătușă care a continuat:
- Trebuie să știe limba viitorilor ocupanți!
- Or să ne ocupe rușii? Nu auzi că aviația americană ne bombardează!
Mătușa surâzând ironic îi dădu replica:
- Și crezi că ne vor ocupa americanii?!
La 15 iunie când școala ar fi trebuit să se termine de drept, mătușa a lăsato mai moale cu sarcina de pedagog. A continuat totuși cu limbile străine. Limba franceză era singurul obiect la care Grig stătea prost. Promovase prin bunăvoința profesorilor, sau poate prin intervenția maică-sii. Mătușa îl citea cu intonație și în original pe Baudelaire. I-a repetat atât de des ,,Țiganii călători” încât o știe și azi pe de rost în franceză, dar cam atât, sau poate și un pic din ,,Mortul vesel”. Când mătușa îi recita, se oprea din când în când și-i traducea câte un cuvânt sau un întreg vers pentru a-l înspăimânta sau încânta, după cum era cazul, dar tot nu a reușit să-l ambiționeze să-nvețe franceza. Vlad, care-l însoțea la Sinaia, era mult mai bun ca el la limbi străine, și când avea chef îi ținea isonul mătușii, dar se plictisea repede.
Lui Grig îi plăceau mai mult ,,Cântice țigănești” ale lui Miron Radu Paraschivescu.



Cum se făcuse remarcat în cadrul liceului la trânte își închipuia uneori că se identifică cu personajul din „Balada lui Rică” cu toate că nu-și dorea sfârșitul acestuia.