Ce șanse sunt să dai peste cea mai frumoasă fată din lume în timp ce face pipi într-o poiană din Țara Moților? Mai degrabă ajungi să bei o bere cu Trump sau să primești un pui de urs polar de ziua ta decât să-ți umpli plimbarea de dimineață, crezându-te solitar, cu imaginea celui mai râvnit fund din lume, gol, împărțit delicat în două de un fir auriu de pipi exact la ora la care soarele începe să-și înfoaie razele. Miss Univers nici că se sinchisea. Probabil și ea se credea absolut singură pe acolo. Nu am mai respirat preț de aproape un minut, înghițind cu ochii neașteptatul tablou și respectând momentul de intimitate al Dayanei Mendoza, frumusețea din Venezuela pe care, recunosc, de la spate nu am recunoscut-o. A tresărit când a terminat și s-a întors imediat ce și-a încheiat ultimul nasture al pantalonilor scurți de blugi. M-a măsurat într-o secundă și a realizat atât lipsa de pericol cât și caraghiosul și insolitul situației. Gura ei perfectă s-a deschis larg și un râs sănătos a umplut de ecou toată valea. Atunci am recunoscut-o. Neîncrezător, am întrebat-o și mi-a confirmat, era chiar cea mai frumoasă fată din lume votată la concursul din Vietnam. Atunci am râs eu. M-am apropiat și i-am întins mâna. Mi-a întins-o și ea chiar dacă nu se spălase și am devenit prieteni. Ca să fim chit, i-am spus că mă întorc cu spatele să fac și eu pipi și mi-a propus să îmi dau de tot pantalonii jos, să-mi vadă și ea fundul gol și să fim chit de tot. Am râs împreună. Restul nu se poate povesti decât în prezența unui avocat. Pare ireală intersectarea mea cu Miss Univers în cel mai neașteptat loc cu putință. Ce căuta ea într-o poiană din Țara Moților exact când eu aveam întâlnire cu răsăritul? Ce căutam eu în mijlocul momentului ei de intimitate matinală? Simplu: amândoi fusesem puși acolo și lăsați exact șase minute de către imaginația unui scriitor. Nici înaintea noastră nu existase poveste și nici după noi nu a mai existat. Scriitorul nici măcar nu-și așternuse pe hârtie cele șase minute, el doar ne inventase întâmplarea într-un tren de noapte aflat între Vaduz și Bregenz, înainte să-l ia somnul, torpilat de câteva pahare de absint și de dorul de Miss Univers pe care nu o cunoscuse vreodată dar și de frumusețea Țării Moților despre care nici nu știa că există. Doar despre mine avea o vagă bănuială cum că îmi purta numele, dar asta nu se va afla niciodată, la Bregenz nu a coborât niciun scriitor din vagonul de dormit. În fond, era un marfar al unei fabrici de jucării, cum să fi avut vagon de dormit?