Avea nume de oraș neterminat dar i se spunea în toate felurile, și toate urâte. Fusese ridicat în mocirlă de turbă de un orânduitor bezmetic și negru în cerul gurii ca minele de cărbune din zonă. Mii de prizonieri din lagărele de muncă forțată și pușcăriile țării fuseseră aduși acolo și transformați în mineri cu garsoniere gratis și viitor scurt. Curând și-au găsit neveste pe măsură în fantomele fiecărei nopți, în bețiile infinite dintre blocuri și în mortalitatea mai harnică decât frigul care chinuia orașul opt luni pe an. Fericirea era o glumă iar speranța un nonsens. Se muncea și se bea, se bea și se muncea, cu pauze pentru murit și cu trei pachete de tutun acru pe cap de individ ratat între două înmormântări. Acolo a coborât într-o zi, din rata șubredă care venea din capitală de două ori pe anotimp, o domnișoară. Pierduse la loteria vieții și alesese să-și asculte coșmarurile făcând voluntariat pe termen nelimitat în orașul în care nu se râdea niciodată. Sute de perechi de ochi injectați de pofte aprinse și de alcool rânced au luat-o în primire de cum a ieșit din groapa cu aere de autogară dar niciun suflet de miner nu i s-a pus de-a curmezișul pe trotuarul ce ducea la cârciumă. Ceva îi ținea pe toți departe, ceva premonitoriu, a dezastru final, o vibrație întunecată și rea imposibil de definit dar și imposibil de evitat. Domnișoara a intrat în cârciumă de parcă ar fi intrat într-un dormitor de fluturi, și-a pus bagajul pe tejghea și a cerut o cană de smoală proaspătă. Cârciumarul, o entitate de sex incert fără o mână dar cu o ureche în plus, ar fi vrut să râdă dar râsul îi era înghețat ca garsonierele urbei. A dat din cap a comandă înțeleasă și s-a albit la față: domnișoara era un spectru cu orbite fără fund în loc de ochi și cu dinți ca niște pumnale, neacoperiți de buze. Tacticoasă, și-a scos din bagaj, cu o mână de oase goale terminată cu falange lipsite de piele, ditamai mantia neagră cu glugă adâncă cât să cuprindă un sfert de cârciumă, a îmbrăcat-o dintr-o singură mișcare, și-a mai scos și o coasă telescopică, de voiaj, cu lamă rabatabilă și cu cheaguri de sânge aproape proaspăt pe ea și a râs de s-a cutremurat coșmelia cu licori etilico-radioactive și cu o stană de carne neînsuflețită pe post de cârciumar: am auzit că e mult de muncă aici la voi, nu?