agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-12-11 | |
O chema Gloria la fel de bine cum ar fi putut s-o cheme Ana sau Cici sau Paula ori Teodora. Nu avea vreo preferință și, de fapt, nici nu mai ținea minte foarte bine cum o chema înainte să învețe să înceapă să ucidă. Adora cititul, credea în literatură ca într-o religie minunată și citea de la patru ani. Avea nume din toate limbile pământului în funcție de victimă. Ucidea citind și citea ucigând. Arma îi era un bisturiu, o carte îi era vehiculul către moarte iar momeala, frumusețea. În rest, răbdare și satisfacție. Nu avea preferințe nici la victime, trimisese pe lumea cealaltă și blonzi mătăhăloși, și balerine ca de porțelan, și adolescenți efervescenți dar și pensionare introvertite. Toți fără vreo carte citită în viața lor. Asta o enervase. O enervase rău de tot dar chiar și așa rămăsese superbă. Pentru că Gloria era mai frumoasă decât scena în care Rhett a întâlnit-o pe Scarlett, plină de imaginație ca fiecare ultim capitol din cazurile lui Sherlock Holmes, mai inteligentă decât Agatha Christie și Henry Miller la un loc și mai crudă decât combinația dintre James Bond și Jack Spintecătorul, așa că i-a fost foarte ușor să întâlnească, să atragă, să ucidă și să ascundă. Parcul dintre bulevarde era capcana ei preferată. Se îmbrăca sexy, în general cu fustițe cât batista și bluze mulate cu decolteu larg precum zâmbetul ei atotcuprinzător și alb ca spuma laptelui, se așeza cu câte o carte pe banca de lângă tufele de lămâiță și citea. Întotdeauna i se apropia cineva în primele zece minute de lectură. Masculii veneau salivând, mulți dintre ei străini, domnișoarele i se insinuau verzi de invidie iar victimele de vârsta a treia intrigate peste măsură: o făptură atât de neobrăzată, aproape goală, citește? Nimeni nu venea să o întrebe de titlul cărții, de autor, de subiectul poveștilor, de nimic ce ar fi avut legătură cu literatura. Ca într-un ritual combinând o educație aleasă cu preambulul crimei, le întindea mâna ei delicată tuturor și se prezenta: Clara pentru cei cu aspect mediteranean, Frida pentru cei cu ochi albaștri, Sara pentru tenurile măslinii, Mia pentru condamnații asiatici și Lisa pentru accentele transatlantice. Pentru localnici era întotdeauna Gloria, mereu sinceră cu fiii și fiicele orașului ei. În următoarele zece minute cu toții erau morți. Mai întâi Gloria le astupa gura și nasul cu o cârpă mustind a cloroform apoi, departe de zumzetul aleilor, își târa învinșii în tufe și le tăia beregata scurt și decis ca un chirurg care înlocuiește inimi și schimbă artere. Niciodată nu citea în presă despre vreo grozăvie de-a ei și nici nu auzea la televizor, niciodată nu găsea vreun cadavru în tufele de lămâiță a doua zi și nici urme de sânge în iarbă dar asta nu numai ca nu îi ridica semne de întrebare, ba chiar îi furniza energii și mai mari. Era din ce în ce mai abilă în a manevra bisturiul, din ce în ce mai pricepută în scosul din gentuță a cârpei cu cloroform și tot mai sigură că va curăța lumea de necititori, sau măcar orașul ei. Și tocmai când ajunsese o expertă, în prima duminică de după Lăsata Secului, nu și-a mai găsit banca preferată în parc și nici tufele de lămâiță. În locul lor zăcea o grămadă de cadavre, cele de dedesubt aproape putrezite iar cele de mai de sus ajunse niște combinații hilare de zombie cu desene cârcălite la grupa mica a grădiniței de peste gard. Nici țipenie de trecători prin parc deși ziua era splendidă, nici veverițe și nici măcar primele buburuze ale anului. Gloria nu gândi. Gloria nu se miră deloc. Aștepta o explicație, știa că există undeva, cumva. În drum spre casă se întâlni cu lume. Totul părea ca înainte, ar fi vrut să se întoarcă în parc. Pe tejgheaua primului chioșc de ziare ieșit în cale citi un titlu uriaș, singurul scris cu litere stacojii în capul jurnalului cel mai de soi: "Maeștrii Alfred Hitchcock și Stephen King și-au luat rămas bun de la orașul nostru" iar ca subtitlu "Regii horror-ului declară că au pus la punct, la noi in urbe, amănuntele unei superproducții despre o asasină sexy care detestă necititorii".
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate