mor și eu cu M, dar moartea mea rămâne lipită pe un perete ca o fereastră oarbă. pe-acolo el iese în plină febră afară. să nu răcești, îi strig în urmă, ia-ți și tu o vestă ceva. spune că nu. dar își mai ia un nume și pleacă.

după ce aflu că trecerile lui stau toate atârnate ca niște tablouri mă mai liniștesc. M pictează cu arome și uleiuri pe pânză. în toate tablourile lui oamenii au aripi și rădăcini. când mă mir se supără . evident. îi las vesta pe spate fără să-l ating.

aerul s-a inflamat cumplit între noi. nu știu cum să tratez inflamația asta.

spitalul scârțâie ca un vapor sub tone de portocale. e ora de vizită. medicii sunt ca niște fluturi timizi albi sau complet verzi, unii albaștri foarte frumoși. în orele de vizită fluturii primesc mere și zâmbete de la aparținători. M aruncă ancora și oprește să smulgă săruturi. acum e un căpitan de vas ce a înfruntat cu bine furtuna. peste o oră se vor întoarce gândacii și tot personalul va uita ce a fost. M va face febră ca să uite și el.

am mai tratat boala asta cândva. toți pacienții au aripi și rădăcini. desenez ferestre pe ziduri. îmi amintesc perfect că nu se poate face nimic altceva.

mor și eu cu M. am oasele verzi. M s-a plictisit să conducă vaporul. toate spitalele ar trebui să fie arbori, îmi spune. poate doar așa.