Să începem cu începutul ... Începutul nostru. Un duș de tristețe îmi cerea să ies, să mă plimb prin răcoarea întunericului. Priveam ce este în jur cu ochi obosiți și indiferenți. Ce aș putea să fac? Cum ar putea fi totul să o văd doar cinci minute, doar cinci minute de disperate priviri de fericire? Cu astfel de întrebări îmi călcau picioarele pe gânduri. Nu mai aveam decât sentimentul unui piept de durere. Simțeam nevoia să simt altceva, altă senzație, altă suferință. Am scris o scurtă invitație, cu cuvinte ascunse, dar care puteau fi atât de reale. Am privit ceasul... Târziu? Devreme? Cui îi pasă?
Acum te văd. Sunt foarte surprins de apariția ta, de parcă până acum nu știam că o să apari. Te privesc, în pantalonii tăi scurți de smecheraș, cu atitudinea ta de puști, cu mândria ta superbă. Ne privim. Secunde trec fără să ne atingem, fără să cred. Poate acum e momentul să ies din vis, că doar ești lângă mine. Prima umbră mai întunecată o îmbrățisăm și o sărutăm. Amândoi ieșim din vise în realitate. Acum te țin de mână și aluneci pe lângă mine, legată cu sforile astea invizibile de iubire. Tu le ai pe ale tale, eu pe ale mele și ne strâng unul lângă celălalt. Pieptul îmi saltă senzația spre gât și emoția mă sugrumă cu gheare astupate. Săruturi lungi și foarte senzuale, mișcări sacadate, ritm de muzică cu stări de calm... Timpul trece și idei trec prin cap, mișcările se încovoiază peste mine, peste tine. Întrebare, nou. Acum suntem iar prin parcul nostru din vis, strângându-ne de mână, tu plutind lângă mine, agățată de brațul meu, cu zâmbet de aventură în colțul gurii. Am ajuns. Mică tristețe. Mici piedici ne fac să ne întrebăm de frumusețea visului, dar nimic nu ne oprește din dorință. Te plimb prin locuri periculoase, prin negură respinsă violent de curajul tău și așa destul de încercat. Ai stat singură, în bula de protecție pe care ți-am oferit-o pentru o clipă, în marea de întuneric și frică care te înconjura, doar pentru a fi cu mine, în visul meu.
Am ajuns în locul pe care îl vom sfinții împreună. Un zâmbet de atitudine se desenează pe chipul tău. Sunt atât de amețit de parfum, de mângâieri, de tine. Te simt cum mă îmbrățișezi cu trupul dintr-un singur sărut. Ai respirație fină cu aer sfânt. Te privesc, cu ochii ancorați în sufletul tău. Sper să vezi cum te mângâi cu ochii. Am obosit și mai vreau oboseală. E timpul. Nu vreau să știu de ce este atât de rău Timpul. Nu ne lasă să stăm în îmbrățișarea noastră.
Acest copil superb îmi luminează sufletul, viața, inima. Îi simt fericirea cum tresare în piept. Aleargă la brațul meu, nebuni de fericirea iubirii noastre. Ochii ei au viață, au viață pură în ei. Din toți oamenii de pe Pământul asta, eu am gasit Sensul Vieții. Și câți l-au căutat, câți au murit căutându-l. Eu, norocos, l-am găsit acum. Totul este decât un tablou monocrom în jur, doar ochii tăi dau culoare imaginilor pe care le privesc. Strălucirea incredibilă a soarelui nu este decât un licurici orb al naturii pe lângă lumina privirii tale.
Aș vrea ...
Te iubesc. Așa de simplu a descris omul tot acest miracol...