agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4347 .



semn de viață
proză [ ]
looney toones

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [emilian ]

2007-08-07  |     | 



cînd plouă vînzătorii de lapte se ascund în gangul din piață. emil trece emil îi adulmecă oamenii sunt o trufă oamenii sunt o bucată mare de cașcaval se gîndește cît îți place ție cașcavalul. mai ales cel mucegăit emil nu știe n-a mîncat niciodată așa ceva încă unul din lucrurile pe care nu le-a gustat. probabil cînd va mai crește va merge la salpetrierre să vadă ce boli a lăsat în urmă. atunci o sa mănînce cașcaval mucegăit deși nu sunt sigur că i-ar place. emil e un copil simplu un bărbat simplu mănîncă ce-i dai doarme acolo unde-l pui. toate femeile i-au iubit constanța.

dimineața emil își ia geanta cu reviste și pleacă. răspunde posac n-am ălora care-i cer o țigară. pune reviste în cutii poștale. una două trei patru fiecare cutie e o casă fiecare casă e un om fiecare om e un semn de viață de la tine. emil crede că poți să ghicești în oameni dacă le vezi cutia poștală. dacă nu ai cutie poștală înseamnă că nu exiști ori că ești foarte singur. dacă ai cutie poștală fără lacăt atunci nu-ți prea pasă ce se întîmplă cu tine. dacă ai cutie poștală îngrijită atunci îți pasă de morți. cutiile poștale sunt ca mormintele. în ele stau oameni care oricum n-o să vină.

emil a făcut azi un comision de o sută de euro. e una din zilele de care-ți spunea una din zilele în care fumează țigările pe jumătate. face planuri e bine să nu-l lași să facă planuri mintea lui o ia uneori razna. dacă ar fi după el cu o sută de euro ai ajuge și pe lună bate pariu că acolo încă nu ai făcut dragoste. el mai bate pariu că dacă naști în imponderabilitate copiii vor ajunge sfinți sau așa ceva. deh ți-am zis să nu-l lași să-și facă planuri.

să facem puțină liniște și să privim pe ascuns la emil. ascultă yann tiersen ar fi interesant să știm ce gîndește. acum cred că ar dansa cu tine și ți-ar povesti toaca-n cer despre apartamente despre cum ar vrea să fie bărbat apoi ar adormi cu picioarele peste fundul tău.

a fost bîlciul la noi în oraș cică era 50 de lei să te dai într-un iuj. emil ar zice că muzica cea mai potrivită să te dai în iuj ar fi gogol bordello. și ar mai zice că decît să te dai în iuj mai bine ai bea două beri. dar nu te lua după el. e cam depresiv azi nu știu ce are nu prea ai dat semne de viață.
oricum i-ați rămas dator cu briceagul ăla de supraviețuire din felix. v-ați luat mărgele brățări ai jucat oleacă de teatru prin melly mello. nu de alta da emil crede că la un moment dat pămîntul o să se sfîrșească și-atunci îți trebuie neapărat briceag. cu prăsele de lemn ca ăla pe care-l avea tom sowyer și deschizător de conserve. sau suflete emil ar zice totuna.

cînd plouă emil se ascunde în gangul din piață să nu i se ude revistele. oamenii trec oamenii îl adulmecă emil e o trufă emil e o bucată mare de cașcaval. emil pune reviste în cutii poștale cînd aude pași pe scara blocului fuge mîncînd pămîntul. hai să privim pe ascuns la emil. acum cred că ar dansa ți-ar povesti toaca-n cer despre cutii poștale sau oameni pentru el e totuna despre cum n-a putut să fie bărbat apoi ar adormi cu picioarele lovind în gol pentru el nu contează emil e un bărbat simplu doarme în omul în care l-ai pus.



.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!