Lumina cuvântului
de Mihail Tănase
Se lăsa întunericul… În lumina strălucitoare a lunii, poiana e un corridor cenușiu și strâmt, lipsit de aer și de viață. Totul este o enigmă: și respirația adâncă a nopții, și nașterea, și moartea.
Unduindu-se într-un dans fantastic și tăcut, umbrele stranii și comfuze ale copacilor se târăsc pe pământ ca niște jivine ciudate.
Deodată, mi se păru că a răsărit soarele, soare de miezul nopții, trist, care nu lumina un tablou al bucuriei, ci un pustiu rece, de o tristețe funebră.
Era, totuși, o lumină renăscută din durere, din cenușă, ca pasărea Phoenix. Și m-am bucurat de aceasta lumină cum nu m-am bucurat de nimic în viață, și nicicând…