- Mă nepoate, ia stai mă colea lângă mine o țârișică și luminează-mă și pă mine, ce-i cu tine d'ai venit tu să stai în miezu' verii cu doi hodorogi bătrâni ca noi în loc să umbli în cap peste cap după fete?
- Aveam nevoie de schimbare, bre tataie, tumultul orașului a-ncetat să-mi aducă transfigurarea necesară creației și-am venit în căutarea liniștii pastorale dacă tot pot s-o am pe gratis.
- Aha! pricepui acu', somn pă săturate, o cană dă lapte dă la țâța vacii, un oușor moale... da' tot n-am înțeles, de ce taică să te transfigurezi, ce te obligă careva? drept să-ți spui, ești cam transfigurat cu belciugii ăia în sprâncene și cu vasilina aia din cap. Pă timpu' nostru, o femeie, cu cât erai mai chivernisit cu-atât o dădeai gata mai iute, acu' e invers ; de ce ești mai îmbâcsit d'aia ai baftă la ele...
- Transfigurare artistică tataie, adică atunci când eu creez, adică scriu.
- Ptiu! irează, că mi-a spus mă-ta ceva da' n-am prea priceput. Și ce scrii, romane, poezii?
- Artă modernă, ceea ce se scrie acum, nimeni nu mai scrie "cățeluș cu păru' creț" ca pe vremea matale. Se fac tot felul de conexiuni și se merge pe latura inventivității. Înainte matale citeai o pozie și gata! știai tot ce-a vrut să spună poetul. Acum nu, oamenii au devenit inteligenți, doresc exaltare de simțuri, excitație a feeling-urilor poetice, de-aceea trebuie să caute, să scormone adânc în creierul lor.....
- Mă nepoate, tu ești dăștept rău mă, ia citește-mi și mie o poezie d'asta să scormon și io, dacă oi mai avea în ce.
- Ce să-ți spun? e greu, e ca și cum te-aș lua și te-aș trimite pe o navă spațială....
- Ia să vedem mă întâi, că tu habar n-ai, am fost io în stare să trec Oltu' înot în armată!
- Bine tataie, dar te rog să mă-ntrerupi până termin de lecturat.
- Nu te-ntrerup mă năpârstocule, dă-i drumu'!

visez cărare de zdrențe gri
nordul încape în sipetul melanomului
și mefistofel suferă de același sindrom
al orbului cititor în stele
muzeul cataclismelor ascunde
doi faluși împăiați în magazie
terifiantă cascadă de salivă
își drege glasul prefăcut în cioburi
spre apogeul metastazei coapselor
așezat histrionic de aproape
deasupra castronului cu
salată de ochi vineți

- ... asta ar fi, dar mai am de lucru.
- .... Ah?... da.... ieee.... n-am prea înțeles, ai dreptate... nu ie pentru ăștia de la țară.... da' dacă tot ești aci' zi-mi și mie mă taică, cum adică scuipat cu ochi vineți în salată?
- Bre tataie! îți dau un exemplu ; saliva, ce înseamnă ea? dacă n-ar exista în gura noastră cum am putea noi vorbi mânca, etc., deci ia-o ca pe un element esențial... mai departe, ochii vineți reflectă suferință, umilință, îmbină acestea două și vei avea o multitudine de sensuri.
- Asta așa e!... numa' că nu bunghesc ce-o fi falușii ăia împăiați pân' cataclismu' dîn magazia muzeului....
- E tot un simbol, al puterii, acum în declin, de-aceea am sugerat conservarea, împăierea, deoarece trăim într-o lume egoistă, o lume a femeilor. Se poate înșelege ca ceva pus deoparte, un fel de provocare pentru generațiile viitoare.
- Nepoate am înțeles! cu mine semeni așa dăștept, când eram tânăr mă puseseră șef la colectiv, da' abia după aia am învățat să citesc, după ce m-a provocat ei! mă învăța mă-ta mare noaptea, tot io am provocat-o. Acu' îmi dau seama că te tragi dîn neam!