agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-06-09 | |
Acelaºi policandru cu lumanări de spermanþet, a cărui intensitate luminoasă îi rănea pupilele ºi salivaþia greþoasă a publicului masculin, ce l-ar fi devorat ca niºte hiene, dacă ar fi reuºit numai să-l atingă. ºi totuºi, acestea nu-l deranjau catuºi de puþin, devenise nepăsător la cele din jurul său, concentrandu-se doar asupra execuþiei pe care-o presta.
Acrobaþiile îi ieºiră de minune, aºa cum se intampla la fiecare reprezentaþie. De fapt, succesul acestora era ultima lui grijă, Lacargia dovedind o acuitate extraordinară. Glasul viorii ajunsese la paroxism. Samir îi aruncă o privire îngrijorată. Răsuflă adanc ºi din prelungitu-i balans, se avantă într-un ºurub, apoi se lăsă să cadă, fără teamă, în inima rugului de paie aprinse, din mijlocul scenei. Deºi vedeau acest spectacol de peste două săptămani, seară de seară, publicul îºi þinu respiraþia, temător pentru viaþa Lacargiei. Dar artista nu-i dezamăgi nici de data aceasta. Se înălþă din flăcari asemeni unui fenix, în toată splendoarea feminităþii ei, unicu-i vestmant, fiind bogatul ei păr negru, despletit peste umeri. Cateva secunde pluti uºor asupra rugului, fără a-ºi vătăma deloc tălpile goale, pe urmă, dispăru într-un gaz verzui care emana de undeva de sub scenă. Magie. Spectacolul se încheiase. Oamenii părăsiră incet neîncăpătoarea sală. Lacargia era un mister chiar ºi pentru ea insăºi. Stătea izolată in camera ei de hotel ºi nu apărea decat la ora programată pentru reprezentaþie. Se spunea că n-avea servitoare, că-ºi pregătea singură machiajul ºi costumul rubiniu pentru trapez. Dar alta era povesta care atrăgea la persoana ei; deºi se expunea zilnic privirilor, se zvonea că Lacargia ar fi fost bărbat. Dar cum travestiþi au existat de cand lumea, iar transexualitatea nu era o explicaþie pentru acele vremuri, carcotaºii erau trataþi cu ironie ºi ridiculizaþi. Pe scaunul de la măsuþa de toaletă, purtand incă costumaþia de zburător, care mulată pe corp, trăda acum contururile masculine – umerii largii ºi pieptul vanjos - Lacargia tocmai termina de impletit părul intr-o coadă groasă. Deodată uºa se deschise ºi in cadrul ei, se ivi un om intr-o mantie albă cu dungi roºii ºi albastre. Chipul ºi-l þinea ferit in spatele glugii. Urmărise reprezentaþia din spatele sălii ºi se retrăsese impreună cu ceilalþi spectatori. Portarul nu-l văzuse strecurandu-se pană la cabina femeii. Lacargia iºi trase pe ea halatul ºi se repezi să alăture uºa. - Cine v-a dat voie să intraþi ??... Se ºtie că nu ofer autografe, adăugă cu un calm forþat,fără a lăsa clanþă din mană,deci va rog să vă retrageþi. - Te numeºti Lacargia? intrebă tanărul, pe un ton grav, descoperindu-se. - Da, mă rog, e numele meu de scenă…. Dar nu-mi amintesc să-þi fi permis… - Minþi, o acuză străinul fără a-ºi schimba tonalitatea. Iºi regăsise calmul caracteristic ºi era convins că nimic din ce avea să urmeze, nu i-l va spulbera. Te numeºti Lotus Stavrinos ºi eºti de parte bărbătească. - Păi, nu mi s-a mai spus aºa de ani de zile, dar nu cred să fi menþionat vreodată că aº fi femeie sau barbat… Sunt artist ºi ca artist, pot avea insuºiri ale ambelor sexe, fără a face parte din unul anume. Te deranjează acest aspect?... N-ar trebui , atata vreme cat v-am impus o iluzie care v-a mulþumit gustul pentru artă! ºi acum, te rog să mă ierþi, dar aº dori să mă odihnesc, deci… la redevere… ºi imi pare rău, dacă te-am dezamăgit. ºi, zicand acestea, dădu să inchidă uºa, dar străinul il opri. - Bănuiesc că sti cine sunt, spuse el intrand. - Ar trebui?... intrebă Lotus. - Te rog să incetezi, n-am timp de prostii. Lotus se intoarse la scaunul lui. - De ce, reacþia mea e cumva o noutate, toþi cei pe care i-ai vizitat, s-au indepărtat cu teamă, numai văzandu-te?... Ei bine, află că nu eºti atat de inspăimantător. Bine, domnule… Elnur, am auzit de domnia ta, că ai să vii după mine, mai devreme sau mai tarziu – deloc, nefiind una din variante… Presupun că ăi textele tale care merg de fiecare dată, dar după cum vezi, pe mine nu mă sperie catuºi de puþin . ºi asta, ar trebui să-þi dea de găndit. - Nu te bizui pe asta, amice, vom vedea curand care-i adevărul. E vremea să plăteºti ºi dacă te gandeºti bine, cred că vei ºi tu de accord. - Aaa, asta era replica din finalul prezentării, nu?... făcu Lotus, silindu-se să radă. Scuză-mă, dar n-am de unde să-þi cunosc textele. - Vrei, te rog, să mă asculþi ºi să incetezi cu ironiile?? - ºi să continui cu frica?... Vrei poate să plang ºi să-mi smulg părul din cap?... Pune-te o clipă in locul meu, omule, ºi după aia, vorbeºte! - Deci, recunoºti că þi-e frică, ºtii că ai greºit. - Dacă ºi eu am făcut rele… ºi se opri, intristat. Ochii i se umeziră. Elnur văzu asta ºi se incruntă uºor. Suntem de aceeaºi parte, amice, să nu uiþi asta… - Nu, Lotus, eu nu mă răzbun, eu imi fac datoria. Am venit să te ajut… Lacargia medită o secundă, timp in căre străinul avu timp s-o studieze mai cu atenþie. ºi nu ºtia ce-l deranja mai tare, travestiul sau efeminarea in sine, dar practic nu-l putea inghiþi pe acest tanăr, a cărui frumusete sucise minþile tuturor bărbaþilor cuminþi care o văzuseră pe Lacargia născandu-se din flăcări. ºi printre aceºtia era ºi el, homofob convins, deºi n-ar fi recunoscut nimic. Privindu-l, simþea cum ii fierbe sangele in vene!... Era păcat, existenþa acelui om era una din petele negre de pe chipul universului. Iar acesta, in comparaþie cu artiºtii, nu se poate farda ca să-ºi ascundă neajunsurile… - Să mă ajuþi?... - Vreau să-þi salvez sufletul. Dar mă tem că pentru asta va trebui să te ucid. - Să mă ucizi?? repetă Lotus, cu indignare. Hai, domnule, nu incep iar cu d-astea!!... - Imi cer iertare pentru ce voi face… adăugă el cu glas stins. Văzand că-ºi desface laþul de ciucur roºu al mantiei, Lotus iºi strecură două degete in maneca stangă după stilet, dar se opri uimit, văzand că omul scoate de sub pelerină un flaut. Elnur incepu să cante, dar se opri după primul accord, căci in loc să se zvarcolească pe covor, chinuit de muzica lui, Lotus il ascultă, cu nespusă incantare. - De ce te-ai oprit?... il intrebă cu inocenþă. - Ceva nu e in ordine… murmură omul ºi se pregăti să inceapă alt cantec. ºtiam că va fi mai greu cu tine... - Bine, eu te las să canþi, chiar mă delectez, dar mă tem că-þi consumi degeaba energia… - E imposibil! Þi-ai vandut sufletul diavolului, trebuie să plăteºti pentru asta! - Mi-am vandut sufletul… cui?! ºi Lotus izbuci in hohote de ras. Fii serios, omule! Elnur se uită prin căbină după un scaun, un loc unde să stea jos; Lotus se ridică ºi umbland intr-o grămadă de haine, dădu la iveală un fotoliu. Străinul se aseză, oftand. - Nu plec la “ vanătoare” fără să mă informez asupra “ þintelor ” . Niciodată. Citesc, invaþ, mă lămuresc asupra persoanei pe care urmează s-o salvez… - Adică, s-o ucizi, il corectă Lotus. Elnur il privi cu tristeþe. - Tu eºti altfel, trebuie să recunosc asta. Credeam că ºtiu totul despre tine, dar sunt multe lucruri pe care nu le pot inþelege; rămai un mister ºi eu nu suport asta. - ºi, ce vrei de la mine? - Nu te pot salva… - Ucide... - Termină!... Ziceam… nu te pot salva, fără să aflu secretul tău. Spune-mi, cum ai facut pactul, cum poþi să apari ca o femeie, cand tu eºti bărbat?... - N-am făcut niciun pact, rase Lotus, netezindu-ºi părul impletit, gest reflex, pe care-l avea atunci cand era agitat. Ce să-þi spun, continua el, strangadu-ºi halatul pe sine ºi incruciºandu-ºi bratele, e o iluzie, secretul meseriei. Dacă þi-l zic, trucul meu þi se va părea bizar, iºi va pierde farmecul. - ºi, riºti să-þi pierzi viaþa din pricina trufiei? spuse Elnur, care se juca cu unul din nasturii hainei de blană de pe braþul fotoliului. - Cine te crezi , mă rog, fiul Inchiziþiei?... pufni Lacargia. Au trecut acele vremuri. Nu sunt obligat să-þi spun nimic. - Nu mi-ai răspuns la intrebare. - E o iluzie, þi-am spus, publicul mă vede aºa cum vreau eu să mă vadă. - Nu, eºti doar mai versat in uneltirile tale malefice… Elnur luă din nou fluatul ºi incepu să cante altă piesă. In momentul acela, Lotus scoase un þipăt ºi aruncă de pe el halatul, a carui maneca stanga luase foc din senin. Străinul zambi mulþumit. - Exact ce spuneam. Credeai că-þi merge, fiinþă a intunericului??.... - Ah, taci!... strigă Lotus, care stingea halatul cu apă din carafă. Nu e de la cantecul tău, adăugă supărat, mi se intamplă dese ori, din cauza flăcărilor prin care trec la sfarºitul spectacolului… - Poþi dovedi? il incită omul. - Să dovedesc?... Nu, asta se intamplă, n-am cum să-þi dovedesc!... - Foarte rău, amice, dacă nu poþi, inseamnă că eu am dreptate. Elnur se ridică, frămantand garda spadei de lemn. - Nu, asta e o nebunie, nu se face! N-am cum să-þi dovedesc. Dar ºtie Samir, violonisul, m-a văzut! iºi aminti el, bucuros. Accepþi mărturia lui?... - Deci, pană la urmă, crezi, zambi el, răutăcios. - Nu, dar n-ar fi prima oară, cand un om e omorat din greºală, nu ?... - Nu, nu vreau să amestecam pe nimeni in treaba asta, spus Elnur, scotandu-ºi spada. Lotus se sculă de pe scaun, intr-o stare de cumplită agitaþie. - Þi-e frică… pană la urmă, te-ai dat de gol… făcu străinul, razand pe infundate. - Nu, idiotule, nu mi-e frică de nebunia ta!! răbufni Lotus. Nu eºti decat un misionar nenorocit ºi asta nu poate să inspire decat compasiune! ºti ce? Gata! M-am săturat, ieºi afară de aici!! ºi se năpusti asupra străinului,, impingandu-l spre uºa. - Bine, Lotus, dar credeam că vrei să afli adevarul despre sora ta… - Las-o in pace! marai Lotus. Las-o să se odihnească… Se lasă că cadă pe scaun ºi-ºi acoperi faþa cu palmele, suspinand. - Nu se poate odihni, căci s-a sinucis… - Nu, nu e adevărat, striga el, a fost omorată, au complotat impotriva Branduºei ºi au pus totul pe seama dezamăgirii ei. Dar n-a fost aºa, nu s-a sinucis din cauza regelui, femeile din haremul lui au provocat accidentul. ºi o voi dovedi, adăugă cu hotărare, voi ajunge in faþa regelui ºi ii voi dezvălui adevărul; voi spăla onoarea surorii mele ºi criminalele vor cădea in mainile călăului! - ºi, in spectacole… - Intru in pielea ei… acolo, pe scenă, sunt ea, suntem o singură fiinþă… nu ºtiu cum, dar oamenii o văd pe ea, nu pe mine, ca ºi cum aº fi in interiorul ei, trupul ei ºi sufletul meu… una. - Nu ºtiu ce vrajă ai făcut, dar e foarte puternică. Trebuie să se oprească aici, Lotus. Spui că nu faci rău, dar publicul pe care-l amăgeºti cu chipul tău angelic, cu farmecele tale?... - Nu fac rău nimănui… murmură el, privind fără þintă. - ºtiu că ai suferit mult, spuse omul, pe un ton complice, aºa că-þi voi da o sanºă pe care n-am oferit-o nimănui vreodată… Lotus iºi ridică privirea, suspinand. Te las să-þi luminezi calea spre cealaltă lume. Lotus se incruntă. - Ai lumanări aici?... intrebă el cu cordialitate ºi incepu să caute pe măsuþă, ridicand ºi mutand obiectele; nimerind peste cutia cu pudră de obraz ºi realizand ce conþine, o puse inapoi, cu un fel de silă. Lacargia observă gestul misionarului. ºtia că un Regis nu poate fi ucis decat explorandu-i fobiile, iar cel de faþă, nu putea să sufere din pricini obiºnuite. - Nu, nu am lumanări, il lămuri Lotus, fără a miºca un deget să-l ajute. - Regret, þineam să-þi indeplinesc această ultimă dorinþă. E primul punct din lucrarea mea ºi părcă imi pare rău acum că nu l-am folosit niciodată, adăugă el, căutand mai departe prin sertarele măsuþei. - Ei, asta e acum, făcu Lotus pe un ton nesincer, dacă nu sunt, nu folosim... - Dar chiar voiam… murmură el, zambind amar. Dar portarul nu are?!... Lotus tăcu un moment, privind-ul cu neincredere. Dispoziþia omului era uimitoare ºi il speria mai tare decat spada aia de lemn, pe care de altfel, nici n-o credea in stare să-i facă vreun rău. - Aº putea să fabric o lumanare, am cele necesare… - ºti să faci lumanări?... il chestionă omul. Păi, fă o lumanare; nu se intamplă nimic dacă mai intarzii puþin aici… oricum, nu mă aºteăptă decat o cămăruþă goală ºi extrem de neprimitoare… Rase. Lotus făca o grimasă de neplăcere ºi la insistenþele omului, luă dintr-un sertar un borcan cu ceară albă ºi un ºnur. - A , dă-mi voie să te ajut! spuse Elnur ºi atingand borcanul cu arătătorul, făcu ca ceara să se topească sub presiunea jetul electric ce-i taºnise din deget. Lotus se aseză la măsuþa ºi introduse fitilul in ceară, il þinu puþin, apoi il scoase ºi il lăsă să se usuce. Repetă operaþia de vreo patru ori; străinul deveni nerăbdător. - Imi pare rău, dar merge greu, se scuză Lotus, razand in sinea lui. Elnur ii făcu semn să continue. ºi asa, se mai scurseră cateva minute. - Ah, nu-l þii tu cat trebuie, făcu omul ºi ii luă fitilul din mană ca să-i arate cum se face. Dar in graba gestului, ii atinse braþul, fără a bănui măcar că asta ar putea să provoace o reacþie anume asupra lui Lotus… Acesta il privi ingrozit ºi-ºi acoperi gura ca să nu þipe: in faþa ochiilor săi defilau scene ireale, de o cruzime fără margini, iar protagonistul acestor imagini era chiar interlocutorul său, ocupat cu borcanul. - Vezi?... Trebuie să-l þii mai mult in ceară. Hai, continuă, ce-ai rămas aºa??... Lotus apucă borcanul cu o aºa forþă că acesta se crăpă ºi ceara, incă fluidă, incepu să curgă prin crăpătură, arzandu-i degetele. - Hai, gata! izbucni omul. E destul de groasă lumanarea aia ca să ardă ºi după ce termin treaba!.. . Lotus inghiþi in sec. N-avea să uite toată viaþa ceea ce văzuse in mintea acestui Regis… Omul inalþă spada de lemn. - Sstai!... urlă Lotus, ridicand braþul să se apere, deºi ºtia că lemnul nu-l poate ucide. Să fi fost o iluzie?... Aºa iºi speria Regis victimele??... Lotus una ºtia: nu voi a să moară pană ce nu-ºi răzbuna sora. ºi pentru asta ar fi făcut orice. Aºa că atunci cand spada se roti deasupra capului său, Lotus se intinse peste masă ºi reuºi să răstoarne o cutia albastră, al carei capac zbură cat colo, iar conþinutul pulberos se imprăºtie pe faþa ºi pe hainele străinului… Elnur scoase un icnet de surpriză.Lotus se pregăti să folosească stiletul. - Ce faci?!... - Mă apăr, tu ce crezi?... strigă Lotus. - Ce-i asta?? Cu ce-ai aruncat pe mine?... þipă omul ca scos din minþi, privindu-ºi hainele. - Pudră… răspunse tanărul, cu tristeþe in glas. Elnur suspină, iar mainile sale, incă albe de pudră, incepură să tremure spasmodic… Sub pulberea aceasta fină se ascunde toată uraþenia lumii, tot ce e considerat inestetic ºi respingător, de la riduri de bătraneþe ºi pete de varicela pană la moartea insăºi… “ De ce nu-mi răspunzi, sufletul meu?... Eºti incă supărată pe mine?... “ Dar ea nu-i vorbeºte, nici măcar nu-ºi ridică privirea de pe cartea din poală… “ E tarziu, draga mea… “ Ii atinge părul, dar capul ii alunecă pe umărul stang. Fratele se infioră. O ridică pe braþe ºi o aºează pe pat; ii descheie rochia, ii freacă tamplele – nimic. ºi totuºi, pielea ei e caldă, deci nu poate fi moartă… Abia mai tarziu, descoperă urmele strangulării, sub stratul gros de pudră. - Nici nu-þi inchipui ce-ai făcut!... il ameninþă omul. - Nu meriþi să trăieºþi, ºopti Lotus cu hotărare. Elnur care scăpase arma din maini, il lovi cu sete pe artist ºi se aruncă asupra lui, dezarmandu-l. - Nu te impotrivi!... Nu vreau să te chinui.... Trebuie să renunþi la răzbunare, sora ta era o stricată, ăsta e adevărul… - Moartea… moartea te invăluie, aºa cum o invăluia ºi pe sora ta… ºoptea Lotus, gafaind. Nu te impotrivi, n-ai cum … - Taci! Taci!... murmură Elnur, la capătul puterilor. Lotus apucă de marginea fetei de masă ºi răsturnă obiectele peste ei. - O simþi?... Totul e pudra, totul e moarte… - Taci… ºoptea străinul, făcand eforturi disperate să respire normal. - S-a terminat, prietene, spuse Lotus, inlăturand trupul aproape inert. Se aseză pe scaun, răsufland din greu.Aprinse lumanarea ºi o strecură intre degetele crispate ale omului. - Ce faci?... intrebă omul, in agonie. Cine eºti? Ce eºti?... - Sunt cel care-þi va spulbera nemurirea, răspunse Lotus, cu simplitate. - N-am vrut să fiu rau, zise el, strangand lumanarea intre palme. Pot să te rog ceva?... - Spune. - Ai grijă de viitorul Regis, să nu ajungă ca mine… - Iþi promit. Acum, odihneºte-te, Elnur Endocartes!... Ochii ce-l implorau deveniră sticloºi, iar Lotus ii inchise pleoapele. - Lotus dragule, ai facut prostia vieþii tale… sau þi-ai asigurat un loc in eternitate. Ce va fi, vom vedea. ºi zicand acestea, deschise alt sertar de unde scoase un flacon gol. Aºteptă puþin pană ce trupul de Regis incepu să se volatilizeze ºi captă acest gaz in flaconul său. APRILIE 2008 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate