agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1176 .



Față în față cu Necunoscutul
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [CrinaBogdan ]

2008-06-23  |     | 




capitolul 6

“De-aș fi Dumnezeu,chiar și pentru o zi, cîte aș schimba…
E atîta suferință în jur,atîta răutate,atîtea chinuri și gînduri negre,atîta nedreptate… De-aș putea sfărîma măcar a mia parte din toate aceste,poate viața mi-ar părea mai interesantă,dar așa pentru ce să trăiești?
Mai devreme sau mai tîrziu,toți ne întoarcem de unde am pornit și nu văd rostul atîtor chinuri în decursul unor clipe care dureaza cît un veac.Nu e corect așa.
Iar viitorul acesta… Uneori,cînd afară plouă,ascult cîntecul picăturilor ce bat în geam,ascult cum foșnesc frunzele în plînsetul norilor,ascult cum trece timpul… E atîta jale în melodia aceea,e un fel de cîntec al sentimentelor,al sufletului;în așa clipe există doar inima,mintea nu face față la avalanșa trăirilor.
Mă gîndesc la viitor… Oare viitorul nu ni-l facem singuri?!
Dar cînd plouă îmi simt viitorul ca o povară,așa cum era bolta cerului pe umerii lui Atlas și mă întreb:
-Oare unde mi-s aripile? De atîtea ori am incercat sa zbor,dar am eșuat de fiecare dată.Însă va veni un moment cînd de pe piscul vieții va trebui să mă avînt în zbor… n-am aripi… și mi-e frică să nu cad în prăpastia nebuniei,de acolo nimeni nu a mai ieșit.Dar dacă cad și fundul prăpastiei nu este altceva decît vid,atunci la ce bun am îndurat atîtea chinuri,cind știam din start că zborul meu era destinat eșecului?E nedrept…”

-Bună ziua.Aș dori să vorbesc cu Bogdan Cristescu, dacă se poate.Transmiteți-i că e urgent.
- Așteptați cîteva clipe,răspunse secretara.Formă un număr apoi reveni la solicitant.Luați-o pe hol,apoi la dreapta,dumnealui vă așteptă în birou.Necunoscutul bocăni ușor în ușă,iar glasul îl invită să intre.
-Bună ziua.Cu ce vă pot ajuta?Întrebă Bogdan privind iscoditor la bărbatul acela tînăr,dar parcă ofilit prea devreme.Dar luați loc,îmi cer scuze pentru neatenția mea.Vă ascult.
- Sunt Marius Tiraru și dacă îmi amintesc bine dumnevoastră sunteți acel ce anchetează cazul Biancăi Apostol.
-Nu înteleg ce vrei să spui.
-?!
-Tu ești iubitul ei dispărut!exclamă Bogdan surprins.
-Da,eu sunt și ați face bine să mă ascultați.Știu cine mi-a ucis iubita,iar acum viața unei alte persoane este,probabil,în pericol.
Bogdan îl privea nedumerit,dar nu îndrăznea să-l întrerupă deși profesia i-o permitea.
-Eu și Bianca eram împreună de doi ani,eram logodiți, pîna cînd a intervenit cineva între noi,o altă fată - o nebună,ea a ucis-o.Probabil te întrebi de ce abia acum am venit să fac denunțul,ei bine,am să îți spun. La început aveam doar niște bănuieli vagi la care inițial n-am acordat mare atenție,însă mai apoi am descoperit în ființa ceea inocentă,angelică,iubitoare și mai nu știu cum,un diavol veritabil.Nu demult am revenit în țară.M-am întors cu gîndul să mă răzbun, deci i-am făcut o vizită și ea și-a recunoscut fapta. Înțelegi?!Blestemata a recunoscut că a ucis dragostea vieții mele.Marius pierduse controlul,aproape țipa, apoi tăcu pentru o clipă,însă Bogdan nu putea suporta suspansul.
- Cine e făptașa și de ce ai spus că mai e o persoană în pericol?
-În rezultatul acelei vizite am înțeles că a pus ochii pe altcineva,care din păcate are o iubită și cu care urmează să se căsătorească.Mi-a spus toate aceste fiind convinsă că nu o voi trăda,deci urmează să aplice din nou metoda.Se numește Emilia,Bogdan tresări,Emilia Sărmanu…
-Nu se poate!Amalia… Vino cu mine am nevoie de ajutorul tău.
-Dar unde?Eu am venit să dau o declarație nu să alerg de colo-colo.
-Hai,lasă ca îți explic pe drum.Emilia e viitoarea mea cumnată.
Gonea ca un nebun,mașina nu mai putea face față la nervozitatea celor doi.Bogdan se simțea pierdut.
-Numai să i se fi întîmplat ceva…Dar gîndul îl duse la așa zisa ei absentă,la faptul că era deja a treia zi de cînd nu mai vorbiseră.Deci Emilia jucase teatru. Ajunseseră,în sfîrșit;suna neîncetat,se pregătea chiar să spargă ușa,daca ar fi trebuit.
-Voi aici?!Emilia era surprinsă,dar nu și îngrozită.
-Unde-i Amalia?Bogdan o prinse de umeri și o zgudui puternic.Unde-i Amalia?
-Ea e la niște prietene de ale sale;nu s-a mai întors, doar ți-am spus.Dar ce-i cu zarva asta?
Marius,însă o privi rece și adăugă:
-Emilia,i-am spus tot.Bogdan și restul poliției știu că tu ai ucis-o pe Bianca…
-Dar nu e adevărat.Emilia deveni isterică.Nu-i adevărat,ce-i cu voi?Eu ucigașă?!țipă ea retoric.
-Lasă teatrul,Emilia,ți-am fost un așa zis iubit și te cunosc… tu n-ai inimă.
-Ha!Ei și ce?Decît să stați aici ca doi pămpălăi mai bine v-ați lua rămas bun de la soră-mea,daca n-o și fi murit deja…
Auzind acestea,Bogdan alergă în camera iubitei sale, dar Marius rămase pironit locului privind monstrul acela cum se desfăta în suferița altora.Demența ei îl enerva la culme,îi aducea în ochi trecutul cu miros de suferință,vruse să se ascundă de el,dar n-a reușit și acum Emilia savura clipele victoriei sale în timp ce sora ei se zbătea în ghearele morții.
-Amalia,scumpa mea Amalia,o strînse la pieptul său. Chemați salvarea cineva!strigă el,vedea cum viața se scurge încet,încet din venele ei;privirea îi era rece,dar îl vedea,îl simțea alături,însă era prea tîrziu;rumenul din obraji pierise,pielea rămînîdu-i galbenă,un galben întunecat,bolnav;simțea cum moare… El o mai ținea în brațe,o strînse mai tare,plîngeau amîndoi.
-Copilașul meu… Bogdan… vă iubesc.Nu mai e mult,șopti ea,vă iubesc...
-Nu Amalia,totul va fi bine ai să vezi,dar mîina ei rece căzu alături cu corpul,îl slăbise din prinsoarea brațelor firave,ultima îmbrățișare…Două lacrimi mari și fierbinți au izvorît din ochii ce au fost odată senini și plini de viață.
-Nu se poate Doamne!De ce tocmai ea?De ce mi-ai luat-o,doar nu ți-a făcut nimic,mai bine mă luai pe mine. Iubita mea,te-am pierdut,spune-mi acum pentru ce sa trăiesc… spune-mi… Tu erai totul iar acum… Bogdan plîngea;plîngea ca un copil,durerea își făcuse culcuș în sufletul lui,își dorea să moară;pierduse cele mai dragi ființe… se pierduse pe sine.Sufletul lui a murit odata cu Amalia,odata cu copilasul lor.
Nu stătu mult pe gînduri și se repezi la Emilia s-o sugrume.
-Te omor blestemato!locul tău e în iad ai ucis două ființe nevinovate,ai ucis parte din sîngele tău!
-Las-o Bogdan!Prea tîrziu,nu mai întorci nimic.Marius încerca să-l ferească.Nu,el nu încerca s-o salveze pe Emilia,încerca să-l ajute pe Bogdan să nu ajungă ca ea.
Peste cîteva clipe acolo năvăli poliția,o arestară pe Emilia,și luaseră cadavrul.Bogdan nu vedea nici nu auzea,universul se rotea împrejurul lui,pămîntul îi fugea de sub picioare.Căzu.

Era început de toamnă,dar frunzele erau căzute prematur și străzile erau inundate de coloritul acela bolnav și trist.Pașii îi erau înceți și foșnitori; păreau a cînta.Cîntecul lor te ducea cu gîndul la depărtari… la necunoscut…
-De ce m-ați chemat?
-Bogdan,îți mai prezint o dată condoleanțele mele. Știu că ai nevoie de o pauză,i-ați un concediu,nu e nici o problemă,hotărăști tu cît,dar nu reuși să termine vorba.
-Va multumesc,privirea îi era așa de tristă încît căpitanului i se ridică un nod un gît,dar…
-Poate te va consola faptul daca îți voi spune că ea își va petrece tot restul vieții la răcoare.
-?!
-Bogdan,ți-am promis o promovare,tu decizi cînd va fi asta.Căpitanul se întoarse și scoase dintr-un sertar al biroului o legătură cu pagini albe,scrise curat, citeț,absolut impecabil.Era scrisul Amaliei… Am găsit acestea în timpul perchezițitei,erau printre cărțile ei.Ar fi bine să le citești,și i le întinse.
El se sculă și se porni spre ușă.
-Vă mulțumesc.
-Nu ai pentru ce Bogdan,să știi că poți apela oricînd la noi,doar suntem prietenii tăi,și căpitanul îl bătu ușor pe umăr.
-La revedere.
-Mult succes, fii tare.
În aiureala ceea de după amiază,Bogdan se simțea străin de toți,chiar și de sine.Merse pe străzi fără rost,călca alte frunze de cît acelea care ar fi dus spre ferestrele la care de multe ori o vedea pe Amalia.Funerariile,ultimile clipe lînga ea,ultima îmbrățișare rece… toate acestea îl țineau captiv în trecut.Era prezent,dar trăia trecutul,iar viitorul și-l îngropase alături de Amalia și de pruncul lor. Încerca din răsputeri să ocolească,dar pașii l-au dus la mormîntul ei.Privea piatra ceea rece care îi despărțea și-și dorea să fi murit odată cu ea.Oftă îndelung și trist din străfundurile inimii,din ceea ce a mai rămas întreg din suflet.
-Ah,Amalia cît de singur sunt fără tine… De ce ai plecat?Doar eram fericiți.Trăiam un vis– visul nostru… Iubita mea Amalia… Se așeză pe frunzele moarte ce încălzeau mormîntul,gemură sub greutatea lui.Își aminti de foi și le deschise,erau gîndurile ei,era ceea ce nu putea fi spus,era ceea ce nu putea fi înțeles și auzit,era Necunoscutul…



Față în față cu Necunoscutul

“ Era sîmbătă.Soarele deja își ocupase locul său în peisajul irepetabil al fiecărei zile.Pentru el nu sunt zile de muncă și sărbtori,indiferent de asta el e întotdeauna acolo sus,privind cum oamenii trec prin viața ca și cum ar traversa o stradă,și are grijă să lumineze atît la propriu cît și la figurat.Uneori razele sale aduc atîta bucurie și căldură sufletului meu încît aș putea sa rîd în gura mare în deplina mea singurătate,iar lumea să creadă că am înnebunit. Alteori,sălbaticul din mine,se revoltă să găsească acel gen de draperie cețoasa care să-i prilejuiască tăcerea și chinurile.Starea de sprit a omului -un lucru pe care,probabil n-am să ajung să-l înțeleg…”

Nu citi pagina în întregime,și dădu altă filă;același scris.În fața ochilor îi apăru chipul ei, îi zîmbea…

“ De ce se scurge timpul așa repede cînd ești fericit?Clipă cu clipă,fericirea ori crește ori se destramă,la fel ca și dragostea și atunci nu mai rămîne decît ura și suferința cauzată de amintirile frumoase și de regretul că ceea ce ar fi putut fi o altă viață, de fapt n-a fost …”


Apoi alte și alte foi,fără a le citi.Atîtea gînduri triste -gînduri care nici nu bănuise că există.
-Oare Amalia nu a știut ca acesta ne e destinul?În mîina mai avea zeci de foi necitite,pe care le lăsă să cadă,iar vîntul le împrăștiase printre copacii înalți și dezgoliți,le ridică la cer și le duse departe,le ascunse în sîngele amurgului.
-Ah!Amalia… cît îmi lipsești.Mîngîia piatra rece și privea în gol.De undeva,de după copaci răsări o femeie cu un copilaș în brațe.Veneau spre el.Ea în alb radia, era fericită.Bogdan tresări,se ridică și alerga în întimpinarea lor,dar dispărură.Iarași singur.
-De ce Amalia?De ce ai plecat?Cît aș vrea să fim iar împreună,tu,eu și copilașul nostru.Să fi trecut cineva pe cărările din cimitir ar fi văzut un bărbat ce plîngea încetișor lîngă un mormînt;un bărbat ce vorbea singur și ar fi crezut că e nebun. Se așternu o tăcere izbitoare,prevestitoare de moarte.Ca un ecou printre copaci răsună un șuierat al morții,unul singur,apoi nimic.
Era toamnă,frunzele galbene erau peste tot,însă un mormînt era îmbrăcat cu frunze roșii-purpurii, fierbinți și lîngă el stătea îngenuncheat un bărbat. Piatra funerară îi era sprijin,iar mîina i se odihnea pe marmura rece.





.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!